Societatea municipiului Piatra Neamț numită Locativserv este în acest moment un fel de cui al lui Pepelea pentru primarul Dragoș Chitic, care a fost nevoit să renunțe la fostul director Gheorghe Căescu. Numirea lui Jănel Iosub ca director interimar și, mai ales, anumite măsuri ale acestuia au tensionat destul de mult relațiile. Iosub a comandat un audit care a relevat aspecte „inedite” în privința unui management performant, cu lucrări care nu prea ies la socoteală, cu bani din fondul de rulment care se simt foarte bine în mediul virtual, lipsind din conturi la modul fizic. Plus descoperirea unor persoane care stăteau pe organigrama societății pe bază de ordin de la stăpânire, dar încasau bani pentru plata unor hotărâri judecătorești.
Miza pe ceea ce face societatea Locativserv pare a fi foarte mare, din moment ce, în replică, auditorii Primăriei Piatra Neamț au fost trimiși să facă și ei un audit. Va fi foarte vesel să vedem concluziile celor de la Primărie, cât din ceea ce vor constata aceștia va fi asemănător cu ce au constatat ceilalți auditori.
Până atunci, să așteptăm cu răbdare noile desfășurări de forțe pe acest front aparent minor al luptei dintre PSD și PNL, mai ales că au început să se vehiculeze pe piață tot felul de nume interesate ca lucruri din societate să nu fie scose în văzul lumii. Nu ne referim aici la listele cu debitori la chirii și utilități pe ANL sau la presiunile care se fac pentru iertarea unora dintre ei. Este vorba tot de bani, dar la un cu totul alt nivel, bani care s-au evaporat pe principiul deja existent în toate societățile municipiului. (V.B.)