Există, chiar dacă tot mai puțini, români care înțeleg să-și apere drepturile, cât mai există ele, într-o societate în care toate concursurile din instituțiile publice sunt aranjate.
În Neamț, a făcut furori mediatice execuția pregătită doctorului Ioan Lazăr, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Postul de maestru de ceremonii l-a jucat – fără prea mult talent, dar cu multă consecvență și cu sprijin generos de partid și prieteni de afaceri – consilierul județean PSD Dan Vasile Constantin, șeful Consiliului Director al Spitalului, care a căutat motive pentru demitere. După ce Emilia Arcan a semnat decizia de demitere a lui Lazăr s-a trecut, aparent normal, la organizarea unui concurs.
Ei bine, contextul în care a fost organizat acest concurs – în care au apărut condiții limitative, pentru că o minte creață de la Consiliul Județean Neamț a hotărât că nu pot participa decât absolvenții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic – a făcut obiectul unui punct de vedere al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Cel care a cerut punctul de vedere a fost Radu Nastasă, psiholog la Spitalul Județean Neamț, care a întrebat, simplu, dacă nu cumva condițiile de concurs s-ar afla sub semnul discriminării.
”Vreau să fiu foarte bine înțeles: nu am cerut acest punct de vedere pentru că vreau să fiu director sau pentru că m-aș înscrie la concurs. Important este ca eu – sau oricine altcineva – să particip la concurs dacă vreau eu, nu dacă vrea Dan Vasile Constantin sau alții. Înainte de a cere acest punct de vedere, am cerut lămuriri celor de la Ministerul Sănătății, dacă este normal să existe asemenea condiții limitative. Ei au spus că aceste condiții au fost puse de cei din Consiliul Județean. De la Consiliul Județean, mi s-a spus că ei au respectat legea și că «vina» ar fi la Minister. De aceea am cerut lămuriri celor de la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării”, ne-a declarat Radu Nastasă.
Concluzia celor de la Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost seacă, dar extrem de logică: ”Colegiul apreciază că impunerea condiției de a fi absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiare sau juridice este limitativă și nejustificată obiectiv. Absolvirea unei alte instituții decât cele prevăzute anterior ar trebui să fie suficientă atâta timp cât cerinței de studii superioare i se adaugă următoarele cerințe:
- Să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în managent sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al Ministrului Sănătății;
- Să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii.
Astfel, Colegiul apreciază că o persoană poate fi un bun manager indiferent de studiile superioare de bază pe care le-a absolvit. Obligația de a fi absolvent de master în management sanitar este justificată obiectiv, fiind de natură a garanta faptul că managerul este o persoană calificată, indiferent de natura studiilor de bază”.
Dacă se face reclamație, punctul de vedere poate fi urmat de o decizie punctuală a Colegiului, precum și de o amendă substanțială, care poate ajunge până la 100.000 de lei. Important este că un pietrean s-a bătut și a obținut o satisfacție, deocamdată platonică, demonstrând că respectivul concurs a fost unul cu dedicație. La fel de important este că, de data aceasta, Consiliul Județean știe că nu trebuie să mai repete greșeala și să realizeze că ar trebui să înceteze concursurile cu câștigători cunoscuți și cu condiții aranjate pentru ca unul sau altul să poate ajunge pe funcții călduțe și bine plătite.
Rămâne de văzut dacă Radu Nastasă își va continua demersurile, care, după părerea noastră, ar trebui să ajungă la Curtea Constituțională, pentru schimbare legii care permite unor șmecheri să introducă asemenea condiții limitative.
Valentin BĂLĂNESCU
2 comentarii
La fel este si in invatamant. Fac tot felul de jocuri josnice. Studiati putin cazul de la Scoala Rediu, unde inca nu s-a numit un director, si o sa va minunati de ce o sa descoperiti! O sa faceti stiri de senzatie. Poate aflam ce are de ascuns fostul director(cel care nu a luat concursul) de sta toata ziua prin birourile de la ISJ, mai cu seama la GENERAL,prin biroul primarului, vrand sa o puna pe nevasta-sa in locul lui. Ce merite o fi avand in afara de faptul ca se cearta cu toata lumea, jigneste, nu stim dar vom afla!
BAZAC A INTRODUS IN 2009 ACESTE COMPLETARI LA LEGEA SPITALELOR 95 ,DATA DE NICOLAESCU PRIN 2006.