Apariția confesiunilor lui Gheorghe Ștefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamț, cu privire la șpaga pe care a dat-o, prin intermediere, pentru finanțarea campaniilor electorale în care PDL a participat, a pus pe jar foartă multă lume, date fiind implicațiile și, mai cu seamă, consecințele. Practic, se recunoaște existența unui sistem, numiri în funcții cu potențial făcute pentru a se procura bani (și) pentru partid, precum și faptul că sistemul era patronat de la vârful politicii, chiar de un personaj care a fost ministru de Interne! Iar banii au mers inclusiv în campania pentru referendumul în care personaj central a fost Traian Băsescu, ceea ce mărește interesul tuturor celor care-l vor pe acesta scos din joc.
Pe parcursul declarației, apare în rolul de cărăuș al banilor un anume Dan Constantin G., cel care ar fi dus, în trei rânduri, sume importante în euro. Cum numele de Dan Constantin este unul cu rezonanță în Neamț, am încercat să deducem cine ar putea fi personajul în cauză. Aparent, toate indiciile duc spre un apropiat al directorului propus de Gheorghe Ștefan pentru Transelectrica, Horia Hăhăianu. Numele său: Dan Constantin Grigoriu! Un personaj extrem de mediatizat în legătură cu tot felul de afaceri celebre, cum ar fi cea a traficului cu motorină în Serbia, rămasă în dosare ca ”Afacerea Jimbolia”, apoi în afacerea DigiSign, cea a semnăturii electronice pentru un sistem securizat de transfer și monitorizare a asigurărilor RCA din întreaga țară. Clientul: Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Grigoriu este în apropierea unor personaje extrem de importante din viața economică și politică românească, unii liberi, alții în închisoare, alții candidați pe diverse liste chiar în aceste alegeri parlamentare.
Dacă ar fi să revenim la meleaguri nemțene, s-ar putea face niște conexiuni interesante, mai ales că din Neamț au fost numiți niște directori la societăți în care Transelectrica era acționar unic, precum Teletrans (Ovidiu Mihăilă) sau Smart (Gabriel Muraru, denunțător al lui Ștefan în dosarul Microsoft). Dacă mergem mai departe în timp, putem vedea că, și după ce PDL a pierdut puterea de decizie în numirea directorilor, în iunie 2014, ministrul Economiei de atunci, Daniel Chițoiu, actual candidat la parlamentare în Neamț, prima poziție pe lista ALDE, numea la Transelectrica pe cel considerat mâna dreaptă a lui Hăhăianu, un anume Mateescu.
Încrengătura în jurul tuturor acestor nume este atât de stufoasă (cu societăți de la noi și de aiurea, în off-shore-uri de toate națiile) și interesele atât de mari (economice, politice și strategice) încât este greu de crezut că anchetele celor de la DNA se vor opri aici. (V.B.)