Parlamentare 2016 – Mituri și rezultate

Alegerile generale din 11 decembrie au fost, între altele, prilej de spulberat niște mituri, care deja începeau să devină agasante pentru cei care încă se încăpățânează să-și folosească mintea și nu se mulțumesc să primească informații gata prelucrate.

Primul mit, cel al unor forțe oculte, care hotărăsc dinainte alegerile, pe baza unor planuri și conspirații atent pregătite pe tabla de șah, în care în niciun caz PSD nu era prins drept câștigător, a fost infirmat cu totul de rezultatul alegerilor. Asta dacă nu cumva planurile și conspirațiile atent pregătite aveau tocmai acest scop.

Parlamentarele au demonstrat încă o dată, deși asta se întâmplase destul de clar și la locale, că like-urile, share-urile și, în general, feisbucismele nu au avut efectul pe care și-l doreau toți utilizatorii politici. La aceste alegeri, a votat, cum foarte corect spunea un analist politic, România dinafara Facebook-ului. Că există tot felul de indivizi interesați să promoveze acest gen, facil, de transmitere de informații și să-l considere primordial, este o altă poveste, care ține strict de interese financiare și de o lipsă a minimei culturi politice (și sociologice). Este mai ușor de aranjat o rețea de unde să poată fi extrase situații roz-bombon, pentru a fi cântate și încântate șefilor, decât de intrat în lumea reală a electoratului. Este ca atunci când cineva propune o acțiune oarecare și trimite apoi decidentului mesaje în care laudă acțiunea, dar pe care le semnează cu alt nume.

Un al treilea mit demontat este al interesului pe care îl acordă toți românii din diaspora alegerilor din țară. El, practic, nu există, dacă ne raportăm la votanți. În lumina acestui decembrie, prezidențialele din 2014 par tot mai bine un experiment (eșuat?). Tema votului în/ din diaspora a fost artificial aleasă, întreținută, și, pe lângă interesul unora de a pune presiune politică pe competitori, de fapt, e vorba tot de o afacere, pe bani mulți, care presupune posturi de senatori, deputați, logistică informațională scumpă, sistem de vot prin corespondență și, foarte important, crearea unor structuri capabile să gestioneze o masă de manevră ușor de strâns când există fonduri.

Al patrulea mit zdrobit se referă la portretul indus în opinia publică al alegătorului PSD, neinstruit, neinformat, bătrân și sărac, pomanagiu de profesie. Asta în antiteză cu tinerii frumoși, deștepți, liberi și fluturând tricolorul pe la tot felul de manifestări hipsteriste, altruiști, instruiți corect, care renunță la salarii de mii de euro și care se regăsesc în zona PNL-USR. Dincolo de condamnabila atitudine a unora ”de dreapta”, care au înfierat de-a dreptul orice român mai vârstnic de 45 de ani, uitând de proprii părinți, bunici, profesori, șefi etc., rezultatele arată că realitatea este alta. Studii sociologice ”pe bune”, nu de partid, au arătat clar că, la aceste alegeri, PSD a câștigat pe aproape toate segmentele de vârstă și categorii socio-profesionale, pe toate nivele de instruire, ceea ce înseamnă nu neapărat că românii au perceput ca benefică existența PSD, cât faptul că nu au avut alternative suficient de convingătoare.

* PSD și-a luat partea leului

Rezultatele obținute la aceste parlamentare sunt atât de clare în județ, încât aproape că nu e loc de prea multe comentarii. De data aceasta, nu a fost nevoie de prea multă abilitate în conducerea campaniei electorale, pentru că mesajele s-au mulat pe un program național coerent. Nu neapărat realizabil, dar măcar concret. PSD Neamț a știut să ajungă în fiecare casă de om, cu programul național la pachet cu candidații săi locali, prezentați în două publicații consistente, care au atras atenția nemțenilor, rămași, din acest punct de vedere, fără un termen de comparație.

Indiscutabil, atuul principal a fost poziția președintelui filialei, Ionel Arsene, care, în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, a reușit să transfere asupra partidului capital de imagine, putere și realizări administrative, chiar dacă n-a trecut mult de când e acolo. Oamenii au putut afla că, la CJ, există planuri de viitor, dar că ar fi extraordinar pentru județ, deci, implicit, pentru ei, să fie și un guvern prietenos la București. Unii ar spune că asta n-a contat. Fals! Pe rețele de transmitere a acestui gen de informații lucrurile se văd altfel. Primarii, în primul rând, știu că fondurile pentru investiții ajung la ei (și) pe influență politică. Este un adevăr și numai feisbuciștii de birou pot crede altceva.

Rezultatul PSD în Neamț nu surprinde. Ar putea fi considerată surprinzătoare victoria de la Piatra Neamț. În realitate, nu este. Ea a venit firesc, pe fondul unei administrații nu neapărat liberale, cât marcă înregistrată Dragoș Chitic, ineficientă, care nu-și poate permite nicio investiție, majoră sau nu, sufocată de datorii și aflată la mâna generoasă a șefului PSD. Care, ușor electoral, și-a anunțat pe toate canalele disponibilitatea de a sprijini Piatra Neamț și pe pietreni. În caz de mare nevoie, chiar și pe primarul Chitic.

Surprinde, în schimb, victoria de la Roman. Diferența înregistrată față de locale este atât de mare încât nu poate avea decât trei explicații: fie pactul de la locale a binemeritat un act adițional pentru parlamentare (”Voi luați localele, noi luăm parlamentarele”), fie la PNL a fost trădare, fie alegătorii romașcani pesediști și-au dat seama că sunt primele alegeri în care senatorul Ioan Chelaru nu participă, nici candidat, nici organizator.

Echipa PSD, cu excepția lui Ioan Munteanu, rămâne să confirme că a meritat lista și locurile din Parlament. Simplul aspect al prieteniei cu șefu’ și faptul că președintele Arsene și-a respectat niște promisiuni făcute în timp nu reprezintă garanția unui parlamentar bun. Poate fi ales, dar asta nu înseamnă că a învățat să vorbească și să scrie. (Pe de altă parte, 2004-2008 a demonstrat că și unul ca Vasile Pruteanu poate ajunge om politic cu alură de baron local, deci…)

* PNL – cronica unui dezastru anunțat

În dimineața de după alegeri, toți liberalii importanți se întrebau ce s-a întâmplat și nu-și explicau rezultatele. Niciunul nu vedea bârna din ochii proprii. Cauzele pentru care liberalii din Neamț au fost umiliți țin, pe de o parte, de lipsa unui program pe care să-l fi adaptat nevoilor județului Neamț, iar, pe de altă parte, de candidații trecuți pe listă. În 2012, dacă se punea un calorifer pe lista USL (PSD+PNL), era ales. Acum, s-a considerat că se poate pune oricine pe listă și nemțenii îl vor alege, pentru că așa sunt indicațiile: să se aleagă PNL, pentru că Cioloș va fi oricum prim-ministru. Pentru alegătorul din Neamț, Cioloș nu înseamnă mare lucru, cel mult ”nenorocitul” care nu vrea să mărească salariile și pensiile, așa cum elegant l-au cântat pesediștii toată campania.

Apoi, dacă, la alegerile locale, liberalii au coborât de pe piedestal în comunitățile locale, lăsând papioanele deoparte și încâlțând cizme de gumă dacă a fost nevoie – lucru care s-a văzut în rezultate, 37% -, acum au crezut că vor lua automat procentele din vară automat, ba încă și pe deasupra, bonus de participare. Realitatea este că, așa cum au făcut întotdeauna când li s-a părut că au sacii în căruță, liberalii și-au dat foc la valiză singuri, unii altora, în sânul partidului istoric. Pentru PNL Neamț, rămâne valabilă descrierea succintă din anii 2006-2007: ”După ce că sunt puțini, se mai și mănâncă între ei” și ”Cum își fac ei rău, nici măcar PSD-ul nu poate”.

Ego-ul și autosuficiența lui Eugen Țapu Nazare s-au ciocnit – cu efecte devastatoare din punct de vedere electoral – cu narcisismul primarului de Roman, Laurențiu Leoreanu. Amândoi au vrut poziția 1 la Senat, amândoi voiau și probabil încă mai vor conducerea filialei. Mugur Cozmanciuc, care a făcut tot felul de înțelegeri pentru a obține un scor bun la locale (inclusiv cea cu Leoreanu), de data aceasta a trebuit să încerce să împace capra indicațiilor venite de la Centru cu varza intereselor locale. Așa s-a ajuns ca Leoreanu să fie pe locul 2 la Camera Deputaților, poziție care nu i-a satisfăcut în niciun fel orgoliul și nici nu i-a stimulat spiritul întreprinzător-electoral. De cealaltă parte, Eugen Țapu a avut, ca de obicei, atâta charismă electorală cât caloriferul USL-ului din 2012. Lucru pe care cei de la Centru, care l-au sprijinit – în mod sigur, dezinteresat -, nu aveau de unde-l ști.

* ALDE – impotența de a fi partid

Intrată în această campanie cu stigmatul ”EBA” în frunte, organizația Neamț a liberalilor lui Tăriceanu nu s-a remarcat decât prin luciditatea cu care a realizat că, orice ar face, e degeaba. Venirea lui Daniel Chițoiu în capul listei nu a adus decât liniștea în viața lui Ion Asaftei, care a văzut în asa oportunitatea de a fugi, încă o dată, de răspundere, de responsabilitatea unei campanii, inclusiv din punct de vedere financiar, de orice consecințe care ar putea deriva din rezultat. După politica de exterminare a oricărui vârf din filială, practicată după locale, Asaftei a demonstrat că se simte confortabil în cadrul principiului ”șef la mine acasă, chiar dacă e casa-n râpă”.

În ce-l privește pe Daniel Chițoiu, dincolo de lipsurile cauzate de Asaftei lângă el, candidatura sa la Neamț a fost de la bun început termen într-o socoteală politică făcută la București, socoteală căruia el i-a cunoscut enunțul. S-ar putea să-l fi surprins rezultatul, dar, la un om de asemenea calibru, este greu de crezut că nu are un plan B. Sau C.

Strict pe cifre vorbind, Asaftei și-a dat întreaga măsură organizatorică: din postura de vicepreședinte al Consiliului Județean, de șef indiscutabil de filială, a reușit contraperformanța de a lua mai puține voturi ca la locale. Cu vreo cinci mii… Singura curiozitate care mai poate fi stârnită în acest moment este pe cine va învinovăți de data asta, pentru că Iacoban și Drăgușanu nu mai sunt în partid. Vinovați de serviciu ar putea găsi, dar nu-i spunem aici, ca să nu-i dăm idei.

Ca o concluzie, se poate spune că ALDE în Neamț este o creație artificială, gonflată, cu un șef pe măsură.

* PMP – neputință și ghinion

Filiala condusă de Laurențiu Dulamă nu a reușit să evolueze de la alegerile din iunie, când a obținut un scor surprinzător și i-a permis să devină un factor cheie în asigurarea majorităților la CJ și CL Piatra Neamț.

La locale, a venit cu oameni aparent necunoscuți în politica locală și a atras o categorie de alegători. Acum, intrată în jocurile administrației locale, cu pretenții venite din zona Bucureștilor și, mai ales, cu handicapul alianței cu UNPR, organizația PMP Neamț a avut de suferit.

Este greu să faci o campanie electorală credibilă fiind în majoritate cu PSD în Consiliul Județean și anumite consilii locale, în vreme ce, la București, Traian Băsescu dă de pământ cu PSD. La fel de greu este să prezinți un candidat venit de la Centru, precum Cristian Petrescu, politician cuminte și fost ministru fără dosar penal (încă), dar ilustru necunoscut în Neamț, în vreme ce ai avut la îndemână – prin concurs de împrejurări, e adevărat – oameni precum Constantin Moisii și Liviu Harbuz, dar i-ai pierdut.

Probabil o candidatură a lui Liviu Harbuz ar fi crescut scorul organizației în Neamț. Fie și numai cu acel 0,01%, cât i-a lipsit să atingă pragul electoral impus de lege.

* Independenții – nota de culoare a campaniei

Porniți, practic, fără șanse, din cauza unei legi electorale absurde și discriminatorii pentru candidații neangajați politic, protagoniștii independenți din Neamț au făcut o figură foarte frumoasă și, în ciuda celor care iau în derâdere scorul lor, au obținut rezultate bune, prin comparație chiar cu partide parlamentare, de genul ALDE sau PMP.

Cei doi candidați aliați în PACT, Sebastian Burduja și Andrei Carabelea, au avut voturi cu doar câteva sute mai puține decât ALDE, de exemplu. Andrei Carabelea a primit 6.773 de voturi pentru Senat, în vreme ce ”marea” Alianță a Liberalilor și Democraților, cu Asaftei și tot partidul după el, a obținut 8.690 de voturi. Sebastian Burduja, la Camera Deputaților, a obținut 6.430 de voturi, în vreme ce ALDE a luat 7.904 voturi. Rezultatele celor doi pot părea nesemnificative, dar, în contextul alegerilor locale, bunăoară, i-ar fi adus foarte aproape de funcția de primar de Piatra Neamț.

În același context, e de remarcat și prestația Danielei Pepene, care, cu cele 2.031 de voturi obținute, a însemnat nu doar o candidatură și o campanie originală, ci și o alternativă pentru alegători, în condițiile în care a apărut foarte târziu în jocul electoral. Scorul lui Cătălin Drăgușanu în alegerile din iunie nu a fost cu mult mai bun la Piatra Neamț decât al Danielei Pepene acum, pe județ. Iar Drăgușanu a fost candidat la Primărie și patru ani deputat.

Comparațiile pot continua, ele fiind întotdeauna în avantajul independenților.

Cele 4% obținute de Andrei Carabelea înseamnă mult mai mult decât cele 19,63% ale PNL, care a avut fonduri, infrastructură și multe pretenții.

• USR și alții – ca să dea cu virgulă

În Neamț, USR nu a reușit să treacă pragul electoral și nici nu prea avea cum. Spre deosebire de Capitala sedusă de Nicușor Dan și Clotilde Armand, la noi, USR a însemnat munca tânărului Iulian Bulai și amintirea scorului obținut în iunie la Tămășeni. Altfel, Facebook din răsputeri și rezultate corespunzătoare: 7.879 voturi la Senat și 7.269 la Camera Deputaților, adică pe la 4,5% per ansamblu. Atenția celor de la Centru a fost aproape nulă, cu o Clotilde venită să strângă semnături și dispărută din peisaj și un Nicușor Dan în două conferințe de presă aproape confidențiale.

Ceilalți competitori n-au contat. Voturile lor vor conta însă, chiar foarte mult, la redistribuire.

* Piatra Neamț – oraș de stânga

Pentru prima dată după episodul FSN, Piatra Neamț a ajuns să aibă majoritate de stânga în rândul votanților. Primul pas a fost făcut la locale, când, la votul politic, PSD a depășit PNL. Acum, PSD a câștigat categoric, spulberând iluzia unui municipiu fief al dreptei, odată cu speranțele PNL.

Motivele acestei victorii nu țin neapărat de o intensă implicare a PSD în campanie, ci, mai degrabă, de autosuficiența PNL. Când l-au racolat pe Cătălin Drăgușanu și au adus-o pe Aurelia Simionică, au considerat lupta câștigată, pentru că au făcut calculul simplist: Chitic + Simionică + Drăgușanu = victorie. Numai că socoteala de la partid nu se potrivește deloc cu inteligența pietreanului cu drept de vot.

Dragoș Chitic este văzut de majoritatea pietrenilor ca o umbră a lui Gheorghe Ștefan, Aurelia Simionică e văzută ca un personaj care a încercat să profite de poziția avută în PSD, dar, în același timp, a coabitat extraordinar și cu Ștefan, și cu Chitic, iar Cătălin Drăgușanu nu a fost văzut niciodată ca un liberal. Dimpotrivă, pietrenii n-au uitat criticile, extrem de pertinente, pe care el le-a adus administrației Ștefan&Chitic. Momentul cel mai jenant al campaniei a fost conferința de presă în care Dragoș Chitic a apărut alături de Cătălin Drăgușanu, lucru care i-a făcut pe mulți dintre susținătorii sau chiar admiratorii lui Drăgușanu să își schimbe opțiunile.

Lipsa unui proiect pentru Piatra Neamț (sau lipsa de inteligență în a-l prezenta) i-a făcut pe pietreni să se orienteze spre PSD, de la care probabil nu au foarte multe așteptări, dar măcar știu că pot acționa la nivel central, fie și numai pentru stingerea unor datorii ale orașului.

• Roman – un caz… deosebit

Înainte de alegeri, nici cel mai visător pesedist ori cel mai pesimist liberal nu-și puteau închipui că liberalii vor pierde atât de categoric în fieful lui Leoreanu. Totul era împotriva acestei idei. PSD era în genunchi, cu o organizație umilită în locale, fără un lider local adevărat, legitimat de rezultate. De cealaltă parte, PNL îl avea pe Laurențiu Leoreanu, care ținea în mână toate atuurile, inclusiv pe cele administrative. Practic, ce a făcut Ionel Arsene la nivelul județului, în privința transferului de imagine de pe administrație spre partid, Laurențiu Leoreanu nu a făcut deloc în Roman. I-ar fi fost și destul de greu să facă asta, de vreme ce discursul lui ar fi trebuit să sune defensiv de la început. El trebuia să explice de ce a cerut votul la locale, promițând proiecte și planuri cel puțin până în 2020, iar acum cerea votul pentru un mandat de deputat, lăsând orașul la mâna unor alegeri parțiale, care ar însemna nu doar bani cheltuiți, ci și o posibilă schimbare de direcție. Aici s-a jucat, probabil, votul romașcanilor. PSD a transmis, subliminal, că Leoreanu i-a trădat pe romașcani și că fuge în Parlament ca să se pună la adăpost de viitoare chestiuni cu iz penal. Genul acesta de mesaj a prins, cu atât mai mult cu cât PNL nu l-a contracarat cu argumente convingătoare.

Un alt element este autosuficiența liberalilor romașcani. Ei au considerat că sunt câștigători dinainte de alegeri, că e de ajuns să apară Leoreanu în două-trei emisiuni tv sau pe câteva pliante și meciul e câștigat. Dacă mai punem și conflictul acestuia cu Țapu, imaginea este completă și justifică dezastrul electoral.

În ceea ce privește PSD, acesta a riscat, folosind în zonă, pe lângă deja consacratul Ioan Munteanu, alte trei nume, fiecare cu plusurile și minusurile sale. Alexandru Rotaru, apărut surprinzător pe listă, a avut ca atuu ereditatea, tatăl său fiind nu doar pesedist cu state vechi și cu multă implicare în multe campanii electorale, ci și un potent om de afaceri în zona lucrărilor de infrastructură. Dan Manoliu, după mai multe tentative soldate cu eșec, s-a văzut în situația de a lucra pentru sine în această campanie, ceea ce a fost o motivație în plus, lucru valabil și pentru Viorel Stan.

Valentin BĂLĂNESCU

Dana OSTAHIE