Sărbătoare străveche, ale cărei semnificații sunt destul de greu de decriptat astăzi, ziua de 9 decembrie aduce, pe lângă ambiguitatea denumirii, nenumărate restricții comportamentale, atât individuale, cât și colective.
Se crede că astăzi, din cauza gerului, în ziua Anei Zacetania, dracii se ascund în morile de apă, motiv pentru care morarii sunt deosebit de vigilenți și țin ziua prin nelucru și rugăciuni.
Cu toate că ”Sân-Nicoară, Moșul cel bun, aducător de bogăție și noroc”, a plecat de trei zile de pe la noi, ecourile sărbătorii nu s-au stins în calendarul popular al românilor. Ziua de astăzi e cunoscută în popor fie drept soră a Sfântului Nicolae, ”Sâmnichioara”, fie drept frate al acestuia, ”Simicoară”, ”Sim-Nicoară”, ”Sfântul Nicolae Mic”.
Caracterul nefast al zilei, al cărui pronunțat demonism o apropie mai mult de Sântandrei decât de Sân-Nicoară, era odinioară strict respectat în comunitățile tradiționale.
Unii zic că e o sărbătoare mai mare și mai rea decât cea a Sfântului Nicolae, iar, dacă lucrezi, lucrează și boala în casa ta.
Sora lui Sf. Nicolae se ține de femei și mai ales de fete mari. În unele sate, încă se mai pomenește despre o fată mare, care a lucrat în ziua aceasta, apoi s-a îmbolnăvit și a murit.
Despre această divinitate mito-folclorică, ce apare ba parte femeiască, ba bărbătească, se crede că ar fi surdă și că nu ar ști când îi e ziua… Că, dacă ar ști, ”ar face mari besade” (răutăți), după cum spuneau bătrânii satelor de altădată. Ne-am convins, deci, că această sărbătoare, în cele mai multe cazuri, se ținea de frică. Bătrânii de altădată spuneau că ”Sânmicoară se ține pentru friguri, Sânmicoară e rea de lovituri, boli cauzate în tot corpul, de pocit. Se ține pentru că e rău de gadini, cine lucrează de Sânmicoară se îneacă…”
Se ținea ca să nu zboare rufele după spălatul femeilor…
Se mai spunea că oamenii care se îmbolnăvesc astăzi nu mai scapă…
În unele zone, femeile încearcă să o îmblânzească, aducându-i ofrande: ”La Sânmicoară, dau femeile colaci de pomană, ca să le ferească copiii de boale”.
Dimensiunea nefastă a acestei zile este atenuată de o sărbătoare mai recentă, dacă se poate spune așa, sărbătoare creștină – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Din legende, aflăm că Ana a rămas grea cu Maria într-un mod miraculos, ”după ce a mirosit și a sărutat o frunză de păr” ori ”din durere de inimă”.
Denumirile populare ale sărbătorii, pătrunse la noi prin filieră slavă, sunt ”Ana Zacetania” sau ”Ana Zaștenia”. Interesant este faptul că și această sărbătoare religioasă are un substrat străvechi, ce povestește despre zămislire, de data aceasta despre zămislirea luminii și a primăverii.
Ziua de 9 decembrie, când avea loc solstițiul de iarnă pe stil vechi, iar ”soarele se întorcea spre vară”, era un important reper pentru măsurarea timpului calendaristic. Fiind considerată o zi a începutului, existau odinioară numeroase practici magice pentru asigurarea sporului în gospodărie. Bunăoară, țăranii se trezeau astăzi înainte de răsăritul soarelui pentru a începe, ritual, lucrul, care, credeau ei, le va crește precum crește ziua începând cu această sărbătoare. ”De la Ana Zacetania, începe a se mări ziua cu cât sare cucoșul din prag”.
