Se cunoaște despre sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii, după Sărbătoarea Crăciunului. Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de copii. Aceștia, în seara de ajun, își curăță și își pregătesc ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există, însă, și posibilitatea ca moșul să nu fie întotdeauna darnic, dacă nu au fost copiii cuminți în decursul anului. Moșul le aduce celor neastâmpărați o nuielușă.
* Sfântul Nicolae
Sf. Nicolae s-a născut în Lichia, în secolul al III-lea d.H. Numele său se poate traduce ca ”biruitor de popor”. Însăși nașterea sa a fost un miracol, deoarece mama Sf. Nicolae nu putea avea copii. Datorită rugăciunilor neîncetate ale părinților săi, Sf. Nicolae a venit pe această lume.
Apărător înflăcărat al adevărului lui Dumnezeu, Marele Sfânt Nicolae a fost pururea neînfricat întru apărarea dreptății printre oameni. În două rânduri, el a mântuit trei bărbați de la condamnare nedreaptă la moarte.
Milostiv, credincios și iubitor de dreptate, el a umblat prin mijlocul poporului, ca un înger al lui Dumnezeu. A fost socotit sfânt de popor chiar din timpul vieții lui și, tot din timpul vieții lui, oamenii chemau cu credință numele lui întru necazuri și se mântuiau.
El venea, și în vis, și aievea, înaintea celor care chemau cu credință numele lui și îi ajuta ușor și grabnic, fie că aceia se aflau aproape sau foarte departe. Fața lui strălucea ca fața lui Moise, simpla lui prezență mângâia și curăța poporul, umplându-le sufletele de pace, bucurie și bună voire. La bătrânețile lui, Sfântul Nicolae s-a îmbolnăvit pentru puțină vreme și, după o viață prea plină de nevoințe aspre și pline de roadă, s-a strămutat la Domnul, spre a ajuta pe mai departe, de acolo, pe credincioșii de pe pământ, cu aceleași și mai bogate neîncetate faceri de bine, spre a Domnului slavă. Sfântul Mare Dascăl al lumii și Ierarh Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, s-a strămutat la veșnica viață pe 6 decembrie, anul 343 d.H.
* Legende și credințe
Sfântul Nicolae este unul din sfinții foarte importanți pentru țăranul român. O legendă spune că Sântul Casian (sărbătorit pe 29 februarie) s-a plâns lui Dumnezeu că el nu are așa de mare importanță. În acest timp, a sosit Sfântul Nicolae, ud și obosit, după ce ajutase o noapte întreagă la salvarea unor oameni. Atunci, Dumnezeu i-ar fi dat acest exemplu Sfântului Casian, spunându-i că nu mai vrea să-l vadă decât peste 4 ani.
Sfântul Nicolae e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Sfântul Nicolae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moș darnic care le face acestora cadouri, odată cu venirea iernii.
La sate, există obiceiul ca, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.
Din bătrâni, aflăm că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații.
În noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și pronosticuri meteorologice. Se puneau crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se putea afla rodul livezilor din anul ce urmează.
În tradiția românească, se spune că iarna începe la Sfântul Niculai, când acesta, trebuie să-și scuture barba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă, totuși, se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.
Mesagerul urează Mulți ani fericiți, luminoși, puternici în credința în Dumnezeu tuturor celor care poartă numele Nicolae!
Potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, în tradițiile românești, Moș Nicolae este înfățișat pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cădea la începutul iernii. Despre Sân Nicoară se spunea că păzea Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte, pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură. Moș Nicolae era considerat iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac.
Despre Sfântul Nicolae se spunea că ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.
În nopțile marilor sărbători, când se deschide Cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească, în dreapta lui Dumnezeu.
Asemenea lui Moș Crăciun, astăzi, el împarte daruri celor mici. Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5-6 decembrie