E postul Crăciunului, e început de decembrie și e Ziua Națională a românilor. Astăzi, mai mult ca oricând, cuvinte precum ”lege”, ”dreptate”, ”adevăr”, ”identitate națională” ar trebui să fie rostite cu inima. Să ne întoarcem în timp, atunci când cuvintele nu ne jucau feste, iar litera legii nu era nici mișcătoare, nici abstractă.
Pentru moșii noștri, au existat dintotdeauna două tipuri de legi, ambele feluri nescrise: o ”lege divină” și o ”lege a firii” sau ”a pământului”. Mai exista și o ”lege a sângelui”, a credințelor neamului, cuprinsă în pravilele strămoșești, precum și un cod dacic al legilor naturii, ”belagines”, a cărui învățătură a rămas necunoscută până astăzi.
Înainte vreme, bătrânii înțelepți se așezau în cerc, într-un loc consacrat. Acesta putea fi vatra sau hotarul satului, bradul, biserica… Sfatul bătrânilor dispunea de un instrument al judecății rituale – răbojuri, însemne puse pe cel judecat și pe locuința lui – și, de asemenea, avea puterea de a pedepsi abaterile de la datină și lege.
Judecata înaintea Sfatului Bătrânilor începea în zorii zilei și se termina odată cu asfințitul soarelui. Sentințele erau fără drept de apel, după ”legea bătrână și dreptate”, iar pedepsele mergeau de la dojană până la alungarea din sat.
În vechime, existau două feluri de judecată divină: cea exercitată exclusiv de divinitate și cea făcută prin intermediul oamenilor, cunoscută sub numele de ”Ordalia”. Cel condamnat la ordalie era supus unei singure probe, care putea fi a focului, a pământului, a apei sau a fiarelor sălbatice, iar dacă scăpa cu viață era considerat nevinovat. În ordalia pastorală, vinovatul era legat de un copac și supus judecății divine, una sau două zile.
În zilele noastre, cel condamnat la ordalie trebuie să treacă printr-o singură probă, DNA. Dacă scapă, este considerat nevinovat. Pe viață.
Ovidiu Papadima vorbea despre o justiție de ordin cosmic la poporul român, despre rânduială ca ”lege a firii”, pe care omul ”nici n-o creează, nici n-o păzește, ci i se integrează firesc”.
Iar rânduială înseamnă ”ierarhie, muncă și echilibru”… Sistemul de cutume juridice arhaice cuprindea tot felul de rânduieli legate de proprietate, familie, muncă, dreptate. Și mai cuprinde ceea ce noi am cam început să dăm uitării: legea ospitalității și legea omeniei…
* Obiceiuri aproape uitate în decembrie – Zăpada
Țăranii spun că, imediat după Sântandrei, ziua începe să crească ”cât bobul de mei”, pentru că, încă din primele zile ale lui decembrie, soarele ”luptează cu noaptea”. Decembrie este luna a zecea din calendarul roman, cu început de an la 1 martie, iar numele îi vine din latinescul ”decem” (zece). În calendarul popular al românilor, i se spune ”Indrea”, ”Undrea” sau ”Andrea”, denumiri care, potrivit lingvistului Marius Sala, au la origine numele Sfântului Andrei, fiind întâlnite și în alte limbi precum slovenă, maghiară și albaneză.
Lunii decembrie i se mai spune și ”Neios”, pentru ninsorile de poveste aduse de ”Crăiasa Zăpezilor”, atunci când, preschimbată în fulgi de nea, coboară pe pământ să-și caute iubitul printre mestecenii albi. În mitologia geto-dacilor, aceasta poartă numele de ”Aurelia-Eftepir” și este patroana anotimpului alb.
* Semnficațiile zilelor – În amintirea vinderii Domnului Hristos
Ziua de miercuri amintește de începutul Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, de sfatul cărturarilor și fariseilor de a-L prinde pe Iisus și de trădarea Sa de către Iuda, cel ce a căzut din ceata Apostolilor. De aceea, ziua de miercuri e nedespărțită de ziua de vineri, consacrată Răstignirii și Morții pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu.
În majoritatea lor, cântările liturgice ne vorbesc atât despre trădare, prindere și judecare în mod direct, cât mai ales despre modul receptării acestor întâmplări triste de către Maica Domnului. Altfel spus, ce a simțit ea ca mamă în acele cumplite momente. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează acest fapt, afirmând că e posibil ca alcătuitorii cărților de cult să nu fi vrut ca, atunci când ne rugăm, să fim și noi puși în situația de a-i judeca pe cei ce L-au judecat pe Iisus. Singura care-i mustră prin glasul cântărilor este Maica Domnului.
În această zi, nouă nu ne rămâne decât să ne ferim de trădarea lui Iuda și să ne gândim fiecare la trădările și vânzările noastre. La căderile noastre zilnice. Iar primul pas pe care se cuvine să-l facem este să postim în această zi, tocmai pentru a ne arăta credincioșia față de Mântuitorul Hristos, față de conștiința și principiile noastre de viață.
