Exact când comuniștii comemorează ziua fostului dictator, s-a… petrecut o ședință a Consiliului Local Piatra Neamț, în care dictatura majorității s-a manifestat și când trebuia, și când se ieșea serios în decor, prin penibilul situației. Majoritatea alcătuită din PSD-ALDE-PMP și-a dat în petec, pe principiul cunoscut deja, ”ciocu’ mic, noi suntem la putere”, dar a mai dovedit o dată că, în afară de puterea votului, le lipsește un lider de grup și cea mai mare parte din știința administrație. Ca să nu mai vorbim despre obișnuințele democratice. A nu se crede cumva că tabăra cealaltă ar fi făcut altfel dacă ar fi avut majoritatea, dar așa stau în acest moment lucrurile.
Din cele 21 de proiecte aflate pe ordinea de zi, doar 9 au fost adoptate. Unul, cel cu terenul pentru biserica din Precista, a fost retras, din rațiuni de teamă de toacă și de presiuni venite pe linia Bisericii Ortodoxe, neobișnuită să piardă ceva pe ce a pus mâna. Iar în privința obedienței față de biserică nu mai există nici majoritate, nici opoziție, există doar speranțe de mântuire… politică.
Dihonia a început încă de la primul proiect, privind utilizarea în anul 2017 a excedentului bugetar înregistrat la data de 31 decembrie 2016. Claudia Moroiu (PSD) a cerut clarificări: ”Nu se spune către care tip de investiție va merge acest excedent bugetar”. A intervenit secretarul municipiului, Florin Fecic, care a adus lămuriri: ”Proiectul a fost întocmit în baza finanțelor publice locale, care stabilește că excedentul din anul precedent se repartizează pe bugetul anului curent, în secțiunea dezvoltare. Lista de investiții o veți avea anexă la bugetul pe 2017, care va fi supusă aprobării după apariția bugetului de stat. Nu trebuie stabilită destinația astăzi, ci doar transferul sumelor din exercițiu financiar anterior în bugetul aferent anului 2017, secțiunea dezvoltare”. Claudia Moroiu a insistat: ”Nu ar trebui să știm și noi către care tip de investiții va merge?”. Semn că ordinul de la partid și indicația “Aici trebuie să vorbești și, indiferent ce ți se spune, tu mergi înainte”, a funcționat. Florin Fecic a devenit și mai lămuritor: ”Dvs. veți hotărî asta, odată cu aprobarea bugetului. Atunci veți decide destinația sumelor din buget. Banii sunt într-un cont în Trezorerie și nu pot fi utilizați în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local. Problema este că, în această sumă, care reprezintă excedentul de anul trecut, se află și încasările de la locuințele ANL din luna decembrie, pe care avem obligația să le virăm la ANL în cursul lunii ianuarie. Noi nu putem transfera din Trezorerie acești bani în lipsa hotărârii dvs. de astăzi. Dacă nu se aprobă, o să solicit domnului primar convocarea din nou a CL, strict pe această problemă”.
În fața evidențelor și explicațiilor la nivel de Gâgă, s-ar fi zis că vocea rațiunii a învins: ”Ne interesa o motivare, o detaliere, așa cum ați făcut-o dvs. aici”, a adăugat și viceprimarul Luminița Vârlan (PSD). Fecic a spus că nimeni nu i-a cerut detalii în comisia de buget, de unde s-a primit aviz favorabil. Că le-ar fi dat. Din păcate, ședința pe comisii nu s-a ținut cu grupurile reunite la Consiliul Județean, pentru pregătire și indicații prețioase, explicațiile (clare) nu au contat, iar proiectul… a fost respins cu 9 voturi pentru, o abținere și 12 împotrivă (a lipsit Adrian Grigoraș). Respins prostește, spunem noi, de niște consilieri, fără timonă, fără idei, fără inițiative, care așteaptă doar indicații.
Valentin Bălănescu