Maria Otavă este unul dintre meșterii populari ai județului, care-și dedică fiecare zi promovării și învierii portului popular românesc și tradițiilor ce încep să fie uitate de tinerele generații. Locuiește în Izvoare, Dumbrava Roșie, iar numele său a început să fie recunoscut deja de cei care vizitează târgurile de meșteșugari, fiind asociat cel mai mult cu iile cusute manual sau cu obiectele împletite din sfoară.
”Am învățat să cos din copilărie, de la mama și bunica, după cum era tradiția pe atunci, mai ales că femeile nu mergeau la serviciu. După aceea, au urmat orele de lucru manual de la școală, unde am făcut de toate – cusut, împletit, croșetat. Îmi plăcea și m-au atras dintotdeauna activitățile de acest fel, dar am fost nevoită să renunț la pasiune, odată cu serviciul și cu lipsa timpului. Sunt operator chimist și-am lucrat la Săvinești, iar în 2008 m-am pensionat pe caz de boală. Abia atunci mi-am propus să mă întorc la pasiune, mai ales că trebuia să fac ceva, să nu mă plictisesc”, povestește ea.
Marea problemă a celor care vor să investească în pasiuni de genul acesta este lipsa banilor, așa că Maria a încercat mereu să se adapteze publicului pentru a putea obține și fondurile de care avea nevoie pentru ”materia primă” în ceea ce a atras-o de la început – portul popular. ”A fost moda mileurilor, am făcut mileuri, a venit moda goblenurilor, am cusut goblen, am încercat să mă adaptez și în funcție de ce și-ar fi dorit clienții, pentru că trebuia să-mi asigur și o sursă de venit, mai ales că pensiile la noi nu sunt foarte mari. Dar, dintotdeauna, cel mai mult m-a atras cusutul. Aveam mai multe ii moștenite de la familie și mi-e drag să le port. Am învățat să le curăț și să le recondiționez pentru a le putea purta, dar a apărut și ambiția de a-mi coase propriile ii, pentru că nu-mi permiteam să-mi cumpăr una lucrată manual, iar pe celelalte, pe cele lucrate la mașină, nu le consider ii”.
Când lucrezi doar pentru tine, ascuns între zidurile casei, nu ai cum să te promovezi, cum să-ți arăți creațiile publicului larg. De aceea, șansa Mariei a venit pe neașteptate: ”Pe când eram încă în activitate, am avut un coleg de serviciu care a venit în vizită și a văzut ce lucram. El m-a întrebat atunci de ce nu încerc să mă înscriu în asociații de meșteri populari. Nu știam mai nimic despre cum aș putea să fac asta, așa că, odată ce m-am pensionat, am început să mă documentez. Acum sunt membra a trei asociații – Ținutul Neamțului, Moldova și Asociația Art-Meșteșugurile Prutului”.
* ”E importantă povestea din spate”
Lucrează în funcție de sezon: iarna predomină cererea pentru măștile specifice sărbătorilor, mai ales pentru serbările școlare, în timp ce în sezonul cald e cerere pentru ii. A avut cămăși cusute pentru Filarmonica din Ploiești și a fost una dintre cele mai mari satisfacții să știe că iile cusute de ea au urcat pe scenă și au adus un plus de valoare concertului.
Participă la târguri și este una dintre cele mai mari satisfacții, deoarece ajunge să interacționeze cu publicul, să vadă reacțiile celor care-i admiră și, de ce nu, cumpără produsele. De la costume populare vechi la cele cusute de ea, de la diverse împletituri din sfoară, la măști tradiționale, în stilul celor promovate de Neculai Popa, meșterul Maria Otavă le încearcă pe toate și le expune pe toate la târgurile de meșteșugari la care participă. Și a participat la zeci de târguri până acum, mai ales în zona Moldovei sau la Muzeul Țăranului Român. A avut produse trimise și la un târg din Spania, iar acum a pregătit un costum popular vechi pentru a fi expus la o expoziție din Bruxelles; mai are de scris doar povestea lui, pentru a-i ajuta pe cei care-l vor admira să-i înțeleagă trecutul. ”Învăț mereu, mai ales că multe dintre târguri sunt organizate la muzee. Cât stau, vizitez și învăț. Îmi place să mă documentez, mai ales că e vorba de istoria noastră, a tuturor. E important să știi despre un costum dacă era purtat de un domn înstărit sau nu, dacă era pentru zilele de sărbătoare sau pentru purtat zi de zi. E importantă povestea din spate”, spune ea.
Publicul a început să le aprecieze acum, iar moda ultimilor ani, cu miri îmbrăcați în port popular sau copii la botez înveșmântați în straiele cum purtau străbunicii a însemnat o gură de oxigen și pentru meșterii populari, deși rămâne concurența neloială: ”Este multă muncă, de aceea mă doare când văd bluze cusute la mașină și vândute cu titlu de ie, dar mă bucură că publicul a învățat să facă diferența. Pentru o cămașă, cos o lună, o lună și jumătate, iar pentru un brâu – vreo două săptămâni. Mai încalc și eu regulile dacă vrea clientul ceva anume, dar încerc să păstrez nota tradițională și să-i explic de ce mi se pare mie important acest lucru. Mă bucură că sunt mulți plecați în străinătate care au început să vrea să poarte ie. Sper să nu rămână doar moda acestor ani și după aia să se piardă din nou”.
* Meșteșug transmis copiilor mai puțin norocoși
Pentru că susține ideea promovării portului popular și a obiceiurilor moștenite de la străbunici, Maria Otavă are planuri mari de viitor, dar a început treptat, mai întâi cu predat cursuri de meșteșug copiilor dornici să învețe: ”Trebuie să ne păstrăm tradiția și s-o dăm celor care vin în urmă. Important este să le și placă, dar, pentru asta, trebuie să știm și noi s-o promovăm și să-i facem să le placă. Acum colaborez și cu părintele Vieru, a cărui mamă lucrează la Muzeul de Etnografie și care i-a sugerat să mă caute și să-mi propună să-i învăț pe copiii instituționalizați sau pe cei cu handicap să facă diferite obiecte. Mă bucură când văd cât de încântați sunt. Au început să vină și copii care au familie, ba am avut și mămici care au vrut să învețe să coase ori să împletească. Ne întâlnim în fiecare zi de marți, la Școala 10, după ore, și e o adevărată plăcere”.
* Un al doilea muzeu al obiectelor vechi la Neamț
Un alt plan de viitor a pornit de la un război de țesut moștenit de la familie, pe care își amintește cât de greu i-a fost să-l recondiționeze, pentru că nu găsea specialiști. A reușit în cele din urmă, dar a înțeles și cât de mult ne-am înstrăinat de ocupațiile din trecut. Acum are o altă ambiție, generată tot de anumite lipsuri ale prezentului: ”Îmi doresc să reușesc să fac o afacere de familie. Împreună cu sora mea, am o bucată de pământ pe care vreau să cultivăm in sau bumbac. La cânepă, nu ne băgăm din cauza legislației. Este o problemă acum cu privire la materia primă, pentru că nu prea mai găsești pânză de bună calitate, așa că aș vrea să facem noi. Trebuie s-o luăm de la zero pentru a putea promova portul popular tradițional, dar ar fi o mare satisfacție dacă aș reuși să fac asta”.
Regretă mult acum că, în urmă cu 10 ani, a stricat casa moștenită de la bunici, pentru că i-ar fi folosit pentru un alt proiect pe care și l-a propus pentru viitor: ”Atunci nu mi-am dat seama ce valoare are și cât de importantă este. Dacă tot lucrez măști, am fost și la casa lui Neculai Popa din Târpești și m-a impresionat. De-a lungul timpului, și eu am adunat tot felul de obiecte vechi și acum mi-aș dori să deschid un muzeu asemănător și la mine acasă. Ce importantă ar fi fost casa bunicilor pentru asta! Dar, dacă atunci nu am gândit, voi încerca să fac la mine acasă. Până acum, am amenajat o cameră, dar tot insist pe lângă cei de la GAL să mă ajute să-mi pun în practică cele două proiecte – cultura de in sau bumbac și muzeul de acasă. Din două pensii amărâte și ce mai adun eu de pe la târguri, nu pot să fac ce mi-am propus. În schimb, am suficientă ambiție să lupt pentru visul meu”.
Andreea AMARIEI
