Un studiu realizat de portalul imobiliar Storia.ro asupra siguranței vieții în 42 de orașe din România a situat Piatra Neamț în rândul celor mai puțin sigure orașe din țară. Cercetarea efectuată se bazează pe evaluările acordate de români orașelor și cartierelor în care locuiesc și se bazează pe indicatori cum ar fi: costul general al vieții, accesul la instituțiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curățenia și zgomotul din mediul urban, spațiile verzi, situația transportului public și accesul la instituțiile educaționale.
Studiul, realizat în cooperare cu agenția D&D Research a fost efectuat în perioada noiembrie 2016 – ianuarie 2017, la el participând 93.532 de cetățeni, 1.573 de respondenți fiind din județul Neamț. Rezultatele cercetării arată că zona Maramureș și Moldova au obținut cel mai mic punctaj fiind considerate cele mai nesigure regiuni din țară. Concluzia studiului a fost clară: „În general s-a observat o legătură strânsă între numărul mare de locuitori din fiecare oraș și siguranța resimțită de cetățeni. Astfel, orașele care au primit cele mai mari note au un număr de aproximativ 300.000 de locuitori, pe când cele care se încadrează în pragul de sub 100.000 sunt considerate cele mai nesigure. Mai mult, orașele cu grad ridicat al siguranței au și un produs intern brut ridicat și o rată a șomajului scăzută, de sub 4%”.
Piatra Neamt nu este singurul oraș important din Moldova care se „laudă” cu un loc la topul negativ, Suceava, Bacău și Vaslui fiind la rândul lor incluse. De partea cealaltă, în opinia participanților la studiu cele mai sigure orașe din țară sunt: Oradea, Brașov, Cluj Napoca, Sibiu, Sfântul – Gheorghe și Timișoara.
Situația detaliată pentru orașul Piatra Neamț o puteți vedea în tabelul de mai jos:
V.B.