Încă de la primele ore ale dimineții de 18 ianuarie, mai mulți agenți de la Poliția Târgu Neamț au descins prin mai multe baruri din oraș, în căutare de elevi chiulangii. Tinerii găsiți în diferitele localuri au fost legitimați și luați la întrebări de agenți și, în ciuda surprizei și a fâstâcelii, niciunul n-a obiectat la proceduri.
”La nivelul Poliției Orașului Târgu Neamț s-a organizat o acțiune de prevenire a abandonului școlar în rândul elevilor. În acest sens, verificăm toate localurile de alimentație publică de pe raza orașului, pentru prevenirea absenteismului școlar. Până la această oră (ora 11), am depistat câțiva elevi care au chiulit de la ore și o să luăm măsurile de rigoare. O să înștiințăm școala de la care provin și părinții”, ne-a spus agent șef principal Marian Ion din cadrul Poliției Târgu Neamț.
Fenomenul absenteismului în rândul elevilor din orașul Târgu-Neamț este unul îngrijorător, dacă ținem cont și de ispitele care se află aproape la fiecare pas, respectiv numărul mare de baruri din vecinătatea liceelor. Bunăoară, numai în vecinătatea Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” sunt trei baruri, unde se poate bea cafea și, mai frumos, se poate fuma pe terasă. Cine și de ce dă autorizații de funcționare pentru aceste localuri și aceste activități în preajma școlilor este derizoriu să ne întrebăm. La fel de derizoriu ar fi, probabil, să ne întrebăm și dacă polițiștii de la Târg, în magnificile lor acțiuni periodice, au luat la întrebări și ”agenții economici” care vând băuturi alcoolice și țigări elevilor, indiferent de oră. În localuri învecinate școlilor, desigur. (C.T. STURZU)