Operă a renumitului arhitect italian Carol Zani, clădirea Poștei din Piatra Neamț, aflată pe lista clădirilor de patrimoniu din județul nostru, e pustie de 7 ani.
Vestea e că, în curând, această situație se va schimba. În bine!
Daniel Stoleru, șeful Oficiului Județean de Poștă Neamț ne-a informat că edificiul, monument istoric, din str. Alexandru cel Bun, va fi intra în ample lucrări de reparații: ”Anul trecut, compania ne-a alocat o parte de fonduri, cu care s-a refăcut toată proiectarea și s-au reobținut autorizațiile de la Primărie, de la Monumente istorice și de la ISU. În acest moment, suntem cu toate avizele la zi. Urmează licitația și începerea lucrărilor. Cred că în 2018 ne putem muta înapoi. Ne-am cam săturat să stăm prin sat, dar nu avem ce face”.
Vasile Trifescu, liderul Sindicatului Lucrătorilor din Poșta Română, filiala Piatra Neamț, a punctat că anul trecut, din cauza situației create de alții, s-au plătit chirii în valoare de peste 500.000 de euro: ”În loc să facem investiții, dăm bani la alții, deși avem clădirea noastră, pe care unii au dorit intenționat să o lase în paragină. Noi am început evacuarea în toamna lui 2009 și ne-am mutat în niște spații total improprii. Mă apucă nervii, când știu că, în urmă cu vreo 40 de ani și ceva, acolo am semnat angajarea și uite acum în ce stare a ajuns această clădire”.
Valeriu Dîm, cel care a fost numit director al Direcției Județene de Poștă Neamț în februarie 1968, când s-au constituit județele, a spus, la rândul său: ”E foarte dureros că sediul Poștei a ajuns în situația aceasta, mai ales pentru noi, care am muncit cu drag acolo. Construcția s-a încheiat în 1934, asta pot să vă spun cert, este de-o vârstă cu mine. Există și o fotografie, în încăperea de la secretariat, cu inaugurarea Poștei. A fost compartimentată ideal, fiind foarte funcțională”. (Ana Moise)
2 comentarii
LA O VREME AM RUGAT UN PRIMAR AL ORASULUI CA O STRADA DIN P.NEAMT SA POARTE NUMELE CELUI CARE A FOST CAROL ZANI.VA REMINTESC CA TOT CE ESTE FRMOS IN ACEST ORAS A FOST CONSTRUIT DE ACEST OM .REVIN CU RUGAMINTEA LA D.L CHITIC SA FACA CEVA IN AMINTITEA CELUI CARE A FOST CAROL ZANI.
Curtea de apel cand este gata . Justitiabilii stau tot in chirie ?