Primarul comunei Agapia a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate, la Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorii stabilind că ANI a avut dreptate când a consemnat în dreptul său conflict de interese administrativ.
”Am fost executat! Probabil și datorită faptului că fac parte din Ciuma roșie-PSD!”, spune, ironic, primarul Neculai Nastasă. ”Totul a pornit de la o adresă, venită de la APIA nr. 434/18.01.2013, care spunea că, până la data de 1 februarie, consiliile locale trebuie să inițieze procedura de concesiune a suprafețelor de pajiște, conform legislației în vigoare. Deoarece, la acea dată, comuna Agapia avea date în arendă pășunile unor doi cetățeni, respectiv Iocob Constantin și Ioan Hurghiș, Consiliul Local Agapia a hotărât rezilierea contractelor și scoaterea acestora la concesiune. Contractele de arendă au fost reziliate și scoase la licitație în vederea concesiunii. În primă fază, cei doi arendași menționați mai sus s-au înscris la licitație, însă, ulterior, s-au retras. Trupurile de pășune au fost scoase la licitație și, în urma acestei licitații, acestea au fost câștigate de 3 asociații de crescători de animale și de către 3 persoane fizice, la rândul lor crescători de animale. Menționez că nu am participat în niciun fel la procedura de licitație. În timpul licitației, pe lângă comisia formată din 5 membri, au mai participat și reprezentanți ai Agenției de Protecție a Mediului Neamț, cât și reprezentanți ai Prefecturii și ai Parcului Natural Vânători-Neamț. E adevărat că una dintre asociații care au adjudecat un trup de pășune îl avea ca simplu membru fondator pe fiul meu, Adrian Nastasă. Dar el nu făcea parte din Consiliul Director și nu a participat la licitație și nici nu a semnat vreun act. După adjudecarea licitației, eram obligat, în calitate de primar, să semnez contractele de concesiune, așa cum prevede legea. Și nici nu puteam să deleg altcuiva semnarea acestor acte. Nici viceprimarului. Nu avea voie să semneze aceste acte, deoarece intra și dânsul în conficte de interese, prin faptul că soția lui era secretara asociației, ea fiind și în Consiliul Director al asociației. Din acest moment, a urmat un întreg șir de plângeri penale și plângeri către ANI, făcute de cei doi foști arendași, cum că aș fi în conflict de interese. Rezoluția procurorului a fost scoaterea mea de sub urmărirea penală și aplicarea unei amenzi administrative, în valoare de 1.000 lei. Am contestat decizia procurorului la Curtea de Apel Bacău, iar, în urma sentinței nr. 78/2014, rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel Bacău a admis plângerea mea, constatând că nu sunt în conflict de interese, anulându-mi și amenda. Cei doi foști arendași au făcut sesizare la ANI, iar agenția a constatat că sunt în conflict de interese administrativ. Asta se întâmpla în anul 2014. Am contestat Raportul de Evaluare al ANI la Curtea de Apel Bacău, Secția Contencios-Administrativ, iar prin sentința civilă nr. 113/2014 s-a hotărât admiterea acțiunii formulate de către mine și anularea Raportului de Evaluare al ANI. În octombrie 2014, ANI a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procesul s-a judecat pe 25 ianuarie 2017. Pe 25 ianuarie 2017, ÎCCJ a comunicat amânarea pronunțării până la data de 8 februarie. Pe 9 februarie, am constatat cu stupoare că recursul celor de la ANI a fost admis. Consider că mi-am făcut datoria într-un cadru legal și nu am greșit cu nimic. Nu mă simt vinovat. Hotărârea este contrar realității, pentru că era de obligația mea, ca și primar, să semnez acele acte. Refuzul meu putea fi sancționat cu amendă între 80.000 și 120.000 de lei. Nu-mi rămâne decât să atac această hotărâre la CEDO și, ulterior, mă voi supune hotărârilor luate de forurile competente, cu privire la situația mea de primar al comunei. Cer iertare celor aproximativ 80% din cetățenii comunei, care mi-au dat votul de încredere la alegerile locale din iunie 2016. Am pus suflet, în tot ceea ce am făcut pentru comună, realizări care se văd deja și alte realizări care se vor vedea în timp, ca urmare a unor proiecte aprobate și în curs de aprobare. Luni, 13 februarie, se vor deschide ofertele pentru proiectul modernizare drumuri, 5,27 km, și mai există și un contract semnat deja pentru modernizarea școlii din Filioara. Am mai depus, de asemenea, și un proiect la AFIR pentru construcția unei grădinițe la Văratec. Vă pot mărturisi că, de multe ori, mi-am neglijat familia, în toți acești cinci ani de zile, și nu mi-am luat niciodată un concediu întreg. Cetățenii comunei vor aprecia dacă am făcut ceva pentru ei sau nu. Le cer din nou iertare dacă i-am dezamăgit. Sper ca, în locul meu, să vină cineva care să continue ceea ce am început”, a mai spus primarul Nastasă. (C.T. STURZU)
Un comentariu
UN OM DEOSEBIT. TRAIM IN ROMANIA SI ASTA NE ENERVEAZA TOT TIMPUL…