În această seară (6 februarie), la ora 19:50, ISU Neamț a introdus semnalul “alarmă la dezastre”, ca urmare a fenomenului de zăpor, în comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului. Decizia a fost luată mai mult preventiv, în ideea ca locuitorii din cele trei comune să fie pregătiți pentru ce este mai rău, mai ales după inundațiile produse în județele Maramureș și Suceava.
Ana Ancuța, primar Poiana Teiului: “Vine un val de ghețari de la Vatra Dornei, care au o lungime de circa 4-5 kilometri. Monitorizăm, suntem pe poziții, ne așteptăm la ce este mai rău. Acum, Dumnezeu știe… Eu preconizez că într-o oră și jumătate valul de ghețari va ajunge la Poiana Teiului”.
De altfel, cei de la ISU Suceava au detonat toată ziua și, ca urmare, aglomerări impresionante de ghețuri vin în jos pe râul Bistrița. Deja 6 gospodării din zonă au fost evacuate. Oarecum paradoxal, ultima avertizare emisă de INHGA este de la ora 15:45 și nu vizează cursuri de apă din Neamț sau Suceava. (Mesagerul de Neamț)