Până acum o lună și un pic senator de Neamț aflat la al treilea mandat, acum doar avocat, cu doctorat luat pe vremea când asta însemna ceva mai mult decât o formalitate, Ioan Chelaru este, în continuare, un partener interesant de dialog, chiar cu rezerva că nu spune tot ce ar putea să spună. Dovadă interviul de mai jos.
– Cum e, dle Ioan Chelaru ca, timp de 12 ani, să vii acasă doar în vacanțe și în week-end-uri? Te simți ca un student perpetuu?
- Nu. Există în viață momente când ai tendința să renunți, în care constați că, între două deplasări, încerci să faci foarte multe lucruri și nu reușești decât în parte și nu-i deloc ușor să vii acasă, în familie, să duci o viață normală sâmbăta și duminica dimineață, fiindcă duminica după amiază trebuie să pleci… Eu n-am crezut că vor fi 12 ani. În 2004, am zis să vedem cum e un mandat, apoi urma să mă decid. Nu mi-am pus nicicum problema să rămân atât de mult. După al doilea mandat, am vrut foarte tare să renunț; m-a convins dl. Ponta să rămân, pentru revizuirea Constituției. Contrar a ceea ce difuzează televiziunile, să știți că nu e ușor să fii parlamentar. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, apare și uzura fizică și, mai ales, dorința de a te așeza și pe alt gen de preocupări. Stai și te analizezi, vezi că ai niște ani în Parlament, ai niște rezultate – nu întotdeauna vizibile, și te deranjează că lumea nu le știe -, te apropii de o anumită vârstă și te gândești ce-ai putea să mai faci din proiectele pe care ți le-ai propus mai demult și, atunci, vine momentul când iei o decizie. Nu e deloc ușor de luat… Eu am luat decizia în urmă cu doi ani și jumătate, când se punea problema să plec la Curtea Constituțională, și am spus că, indiferent de Curte, renunț la politică și mă dedic carierei universitare și avocaturii. Avocaturii, fiindcă de aici vine, de fapt, seva din care eu mi-am tras și existența, dar și rezultatele intelectuale.
– Munca de parlamentar e, până la urmă, obositoare, te consumă?
- Haideți să fim cinstiți cu cititorii dvs.! Dacă te duci în Parlament decis să faci ceva, nu să treacă timpul, poți să faci, dar asta implică să ai noțiuni de cultura generală – ca să nu spun de specialitate -, care să-ți permită să redactezi niște proiecte de lege, aplecarea necesară să duci până la capăt un proiect și, în fine, să ai poziția necesară ca să poți face acest lucru… Lucrul în comisiile de specialitate este partea nevăzută a activității parlamentare, dar acolo e efervescența, acolo au loc dezbaterile, de acolo ies proiectele. Și, uneori, durează multe luni, cu poziția guvernului, cu poziția Consiliului Superior al Magistraturii, cu poziția Consiliului Legislativ, dar, când ajungi în plen, la camera decizională, ești 90% finalizat. E o muncă grea, de legistică – de facere a legilor -, o muncă pe care – să-mi fie iertat – puțini din cei de acolo știu să o facă… Iar până acum am vorbit despre juriști, nejuriștilor le vine și mai greu.
– După trei mandate în Parlament, cum apreciați: calitatea profesională, chiar și umană, a parlamentarilor români e din ce în ce mai bună sau…?
- Nu-mi permit să vorbesc despre actualul Parlament, în care îi cunosc doar pe cei care au mai fost parlamentari, dar am făcut o constatare, care știu că deranjează, dar este reală: cel mai bun Parlament, în sensul pregătirii parlamentarilor și a unei coeziuni de lucru, a fost cel din 2004. Imaginați-vă o comisie juridică a Senatului României în care nu au intrat Rodica Stănoiu – care fusese ministrul Justiției, Cristian Diaconescu – care fusese, de asemenea, ministrul Justiției… Și nu vorbesc de mine, dar mai spun despre câțiva colegi foști judecători cu câte 25 de ani de experiență… Nu au intrat în comisie! Aceea a fost o comisie juridică absolut strălucitoare! Orice act normativ, fie el mai puțin important, era imposibil să treacă fără o dezbatere serioasă. Lucrurile au scăzut, din păcate. Și nu aduc o vină parlamentului. Sistemul de vot așa-zis uninominal nu și-a atins scopul. Cu alte cuvinte, calitatea celor ajunși în Parlament nu a fost corespunzătoare, iar aici o culpă au partidele, în selecția candidaților, fiindcă nu au avut întotdeauna cele mai potrivite criterii pentru a-și desemna candidații.
– În activitatea parlamentară, intervin trei factori: propria conștiință, datoria față de electorat și linia trasată de partid. Dacă se bat cap în cap, cum acționezi?
- Sunt mai mulți factori, dar aceștia trei sunt cei mai importanți, e adevărat. Acum am să apelez la Constituție, în conformitate cu care votul parlamentarului nu este imperativ. Iar parlamentarul, odată ales, nu mai reprezintă doar alegătorii din colegiul său, ci reprezintă întreaga națiune. Și nimeni nu-i poate impune, nici măcar electoratul care l-a desemnat, cum anume să voteze. Acesta este un prim aspect. Al doilea este apariția unui posibil antagonism între decizia politică și decizia de conștiință. Parlamentarul face parte dintr-un grup, al unui partid sau coaliții, și deciziile se iau în grup, înainte de ajunge în plen, și tot prin vot. Dacă ai o problemă de conștiință, o expui, fără nicio reținere, în grup și ai dreptul să nu votezi. Asta se numește ”abținere de la vot” sau ”vot în conștiință” și, când se votează, ori nu votezi, ori ieși din sală. La nivelul unui grup parlamentar, există, însă, și un ”vot la libera alegere”, utilizat atunci când părerile sunt foarte împărțite în grup, iar decizia partidului nu este una imperativă.
– Vi s-a întâmplat vreodată, după ce v-ați exercitat votul, să ieșiți pe stradă și să vă doriți să nu vă întâlniți cu niciun cunoscut și nimeni să nu vă recunoască?
- Nu, chiar așa nu mi s-a întâmplat, dar am avut și eu mustrări de conștiință vizavi de voturile pe care le-am dat. Mai ales când votezi chestiuni legate de libertatea unui coleg… Însă niciodată, indiferent cum s-ar fi pus problema, n-am votat un act normativ care ar fi adus oamenilor din această țară, țării mele, un rău. Niciodată!
– Explicați-mi momentul 2004: PSD avea președinția Camerei Deputaților, avea președinția Senatului, trebuia să aibă și premierul… Era PSD, cu toate pârghiile la el, contra unui singur om, Băsescu. De ce a cedat atunci PSD?
- Mi-amintesc foarte bine, eram la început de mandat… Totul s-a întâmplat într-o singură noapte. Mă rog, probabil că, anterior acelei nopți, lucrurile fuseseră pregătite. În acea noapte, PUR, care era în coaliție cu PSD și participase și în alegeri cu noi, a trecut de partea cealaltă… Năstase negociase un număr mare de parlamentari pentru cei din PUR și trecerea masivă, a 50-60 de oameni, dintr-o parte în alta, a dezechilibrat majoritatea care se crease. Mi-amintesc perfect. A venit dimineața dl. Văcăroiu, care era președintele Senatului atunci, și noi ne împărțeam sarcinile, ne-a spus: ”Nu mai faceți nimic, fiindcă azi-noapte Voiculescu a trecut la Băsescu”. Exact așa ne-a spus… Nu ne-a rămas decât să ne uităm unii la alții, muți… Apoi, după ce au preluat președinția Camerei, au vrut să-l schimbe și pe Văcăroiu, dar, ca să-l schimbe, a trebuit să schimbe Regulamentul Senatului… Toată povestea a durat câteva luni, o adevărată bătălie politică, fiindcă PSD a introdus nu mai puțin de 800 de amendamente la noul Regulament…
– Și așa a încălecat Băsescu pe caii cei mai mari… Folosind prilejul ”răpirii ziariștilor”, a schimbat, ulterior, și șefii SRI și SIE, care erau… sau proveneau tot din PSD. Ați lucrat la proiectul de revizuire a Constituției. Se va aplica și la noi modelul american, în care fiecare președinte vine cu oamenii lui?
- În actuala Constituție, sunt câteva prevederi legate de desemnarea conducerilor și controlul serviciilor. În proiectul la care am lucrat și care, fără lipsă de modestie, îmi aparține, am delimitat atribuțiile celor două Camere – e aproape sistemul american – și am dat Senatului un statut care să permită, în afară de două-trei zone în care reglementează, ca o cameră decizională, numirea conducerii unor instituții și controlul acestora. În această variantă, chemarea șefului unui serviciu în fața unei comisii senatoriale înseamnă aproape demiterea. Fiindcă vedeți ce probleme sunt acum… Ori, dacă noi nu reușim să întărim numirea și controlul parlamentar pe instituțiile de forță ale statului, avem o problemă extrem de gravă cu democrația.
– Ce se va întâmpla cu proiectul de revizuire a Constituției, la care ați lucrat 4 ani? N-a intrat în dezbatere și este, bănuiesc, cea mai mare neîmplinire a dvs., ca fost parlamentar?
- Proiectul este unul solid, să știți. Și asta nu pentru că am lucrat eu la el și că am condus chiar comisia pentru revizuirea Constituției. Este un proiect care are esența democratică din constituțiile europene, dar și tradiția constituțională românească, recomandările comisiei europene și care urmărește, în primul rând, protejarea și garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, apoi, limpezirea și grănițuirea corectă a raporturilor dintre puterile statului și, în fine, asigurarea serioasă și definitivă a independenței justiției. Ce-o să se întâmple cu el? În programul politic al PSD este trecută și revizuirea Constituției, așa încât eu cred că, foarte curând, se va introduce pe ordinea de zi. Mai departe, va fi problema constituirii unei majorități, de 2/3, atât trebuie pentru revizuirea unei constituții… Toate textele, și în comisie, și în plen, se adoptă cu 2/3
– Asta e cea mai mare neîmplinire?
– Da, cea mai mare. Vărog să mă credeți că, într-adevăr, m-a marcat. A fost un efort intelectual foarte lung, extrem de dificil, au fost foarte multe nopți pierdute, cu redactări și corectări… Am finalizat proiectul cu 128 de amendamente, 24 au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională și urmau să fie scoase din text, iar altele urmau să fie reașezate și modificate. Am fost și am susținut proiectul în fața Comisiei de la Veneția și, dacă nu se rupea alianța USL atunci, noi am fi avut acum Constituție nouă. Iar România are nevoie de o Constituție revizuită – este convingerea mea fermă -, așa cum are nevoie și de regionalizare. Dar regionalizare nu se poate face fără revizuire, fiindcă, în actuala Constituție, nu există termenul de ”regiune”…
– Rămâneți membru de partid?
- Sigur, nici nu se pune problema altfel! Eu nu am fost decât într-un singur partid, în PSD, și sunt peste 23 de ani de-acum. Rămân în PSD și, dacă partidul va vrea să mă implice, n-am să spun niciodată ”nu”. Eu m-am retras din viața politică, mă dedic activității de avocat și carierei didactice, dar nu mă retrag și din partid.
– Aveți, în declarația de interese, contracte de asistență juridică, cu trei primării din județ. Era nevoie de ele?
- Nu era nevoie de ele în sensul existențial, însă, când lucrezi cu niște oameni, te legi, în timp, de ei și ajungi, când ești solicitat, să spui ”da”. După zece ani de colaborare, când vine și-ți cere o părere, nu de fiecare dată îi spui ”Stai, că n-ai plătit”… Ei, asta s-a întâmplat și dl. primar a avut probleme cu ANI… Și nici nu s-a pus problema, lucrând săptămânal sau o dată pe lună, când venea primarul ori secretarul, cine avea nevoie, niciodată nu s-a pus problema, știind că există un contract care se derulează lunar oricum. Ei, de aici a plecat o întreagă poveste, de care mie îmi pare foarte rău, fiindcă fostul primar este un om extrem de onest.
– Nu pot să nu remarc faptul că, spre deosebire de alte dăți, acum ați fost mai parcimonios cu răspunsurile…
- Vă voi invita la lansarea ultimei mele cărți, care se intitulează ”Ar fi fost prea frumos…” și în care vă asigur că veți găsi răspunsuri in extenso la toate întrebările dvs.
Dan AILINCĂI
