Un necesar și foarte profund comentariu semnat de Monahia Fotini, în revista Atitudini. De citit, de analizat, dincolo de tipare învățate în școală, dincolo de prejudecăți și manipulări.
“În plin scandal politic, în care societatea românească este divizată în două, susținători ai unui partid sau altul (din păcate prea puțini sunt cei care gândesc obiectiv și care nu se limitează la a vedea doar umbrele ideilor reflectate pe peretele scenei politice), în plină furie a străzii împotriva unui sistem corupt (dar cine corupe de fapt?), manipulatorii de serviciu au identificat vinovatul: Părintele Justin Pârvu și naționalismul!
Digi 24, una dintre televiziunile prin care s-au promovat intens ura, mânia, furia, revolta în stradă, folosind chiar sloganul mediatic: Ro-mânia!, a realizat un reportaj video în care este stigmatizat din nou naționalismul (bineînțeles că nu extremist, dar așa sunt învățați absolvenții de științe politice, conform noii ideologii neo-marxiste) și unul din promotorii influenți din ultimul deceniu, nimeni altul decât Părintele Justin, precum și curentul naționalist de la mănăstirea Petru Vodă, stigmatizați bineînțeles sub eticheta de „legionarism”, că deh… ce poate fi mai rău, mai plin de fanatism și de extremism pe fața pământului astăzi?!… Dar să vedem de ce acest linșaj taman acum?
Să ne lămurim din capul locului însă: a protesta, a ieși în stradă nu este ceva rău în sine. De foarte multe ori această atitudine a poporului a fost și este necesară, pentru stoparea dictaturii, abuzului, totalitarismului. Știm cu toții că România e furată, că este trădată, că este vândută de către niște guvernanți ce nu au inimă pentru români și pentru România, ci eventual au inimă, vorba Părintelui Justin Pârvu, din material plastic. Furată de către ce fel de guvernanți, dacă nu de către guvernanți români, aleși prin, vorba aceea, vot democratic și liber? Însă tot vorba Părintelui Justin: „democrația este doar la vârf, sus; pentru masele prostite însă voința poporului se clădește pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îți dă doar impresia că ești alegător liber”. Alții s-au complăcut în ideea că mai bine votăm răul cel mai mic. În acest sens, cu simț pătrunzător observă Părintele Mihai Andrei Aldea pe facebook: „Deosebirea între un mare lider PSD și un mare lider PNL:
– Ion Iliescu, mare lider PSD, îl decorează pe managerul general al Firmei austriece Schweighofer, campioană la defrișări în România, pe care a sprijinit-o repetat;
– Klaus Iohannis, mare lider PNL, este decorat de austrieci pentru susținerea intereselor lor și sprijină repetat Firma austriacă Schweighofer, campioană la defrișări în România”. (Continuarea o puteți citi aici)
Un comentariu
De ani de zile deplângem faptul că avem tineri (de-acum, oameni maturi) tot mai indiferenți la nevoile reale ale Țării. Dar cine și cum ar trebui să le cultive minime vaslori patriotice și morale?!
Evident, și profesorii, mai ales profesorii de Română.
Care profesori de Română?!
Cei de la catedră, care nu ies din buchia – a la Trăsnea – a manualelor?
Avem profesori în structuri politice? Da. Și care este glasul lor, afară de înțepături la adresa celuilalt partid?!
Măi doamnelor și domnilor Vucea, Sarsailă et comp., mai puneți mâna pe carte, voi mai întâi, apoi mai ocupați-vă și de copiii/nepoții noștri!
Lăsați gâlceava care vă dezonorează.
Vreți să dau nume de profesori de Română – spre exemplu -, care nici să scrie românește nu știu?, ca să nu mai vorbim că nu au fost văzuți niciodată intrând în vreo librărie…
Îndrăzniți o confruntare publică?