La umbra lozincilor din stradă

Motto: ”Nu poți prosti toată lumea, tot timpul” – Abraham Lincoln

În miezul lui iunie ’90, ortacii lui Miron Cozma, înarmați cu bâte și ciomege, au năvălit pe străzile Capitalei, au împrăștiat violent protestatarii din Piața Universității. Bucureștenii care au avut nenorocul să se intersecteze cu ”barbarii” veniți din Valea Jiului, conduși de securiști, n-au uitat niciodată ”vânătoarea de oameni” de atunci.

Cum acționau torționarii? Doi mineri cu lămpașe prindeau un trecător cu aspect de intelectual, iar alți 3-4 se năpusteau asupra lui, cu bastoanele, pumnii și picioarele, până ce ”dușmanul de clasă” rămânea lat în drum. Dacă ”reacționarul” rezista loviturilor nimicitoare, ajungea la Jilava, Băneasa sau Măgurele, unde îl așteptau milițienii, ăia cu ceafa groasă. De ce atâta ură față de protestatarii din Piața Universității? Ne răspund flașnetele de propagandă ale momentului: ”Protestatarii din piață erau elemente turbulente de esență legionară, elemente de-a dreptul fasciste, golani, huligani, vandali”. Și, ca să fie și mai convingător, nea Nelu adăuga: ”Sunt ultimele scursuri, drojdia societății, niște pierde-vară fără rost pe lume, care protestează neștiind foarte bine împotriva cui și care pot fi atrași de bani în sprijinul oricărei cauze. În plus, sunt niște creaturi care distrug, calcă în picioare și murdăresc tot ce ating întinează”. Cam așa i-a etichetat Ion Iliescu pe protestatarii de atunci. (v. cartea lui Radu Paraschivescu, ”România în 7 gesturi”, Ed. Humanitas, 2015, pag. 79).

Dar manipularea n-a fost semnalată numai în Capitală. Țara fierbea, ca și astăzi, iar la Galați situația se prezenta și mai alarmant.

”Frontul Salvării Naționale. Președintele ales al României, Ion Iliescu în pericol. Bandele legionare devastează Bucureștiul! Gălățenii pleacă spre București! Încercare de întoarcere spre dictatura fascistă! De ce poliția nu-și face datoria?” (v. ”Foaia noastră”, o ediție specială apărută în ’90). În aceeași publicație efemeră, un autor anonim compune un text cu titlul ”Cine sunt instigatorii?”, în care scrie: ”Ciocoi prebegi și înfumurați au venit să ne învețe democrația. Au venit și cu bancnote verzi, crezând că România e de vânzare. S-au gătit și vânzătorii de țară, intelectuali care până mai ieri cântau în strună lui Ceaușescu. Au apărut și profitorii de moment. După încercarea de rebeliune legionară care urmărea să răstoarne președintele ales al României, ne punem întrebarea: asta să fie democrația pe care Rațiu, Câmpeanu și Coposu vor să ne-o impună? Concluzia e una singură: Rațiu și Câmpeanu afară din țară!”.

Întrebat fiind ”Dvs. ați chemat minerii?” și ”Dvs. i-ați trimis în Piața Universității?”, dl. Ion Iliescu a răspuns negativ. Din păcate, minciuna, ca instrument de lucru, nu s-a dovedit eficientă. După ce minerii au ”curățat” Piața Universității, plus zonele limitrofe, locatarul de la Cotroceni a mulțumit sălbaticilor care au participat la Mineriadă pentru eroismul lor, pentru cum au acționat. ”Măi, dragă!”.

A făcut-o zâmbind, ca pe afișele electorale care îl recomandau pentru noi, pentru liniștea noastră: ”Dragi mineri, mă adresez dvs. de astă dată mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care ȘI DE DATA ASTA l-ați dat la chemarea noastră. Mulțumesc, de asemenea, tuturor celorlalte delegații din județe care au venit și s-au adăugat acestei forțe solidare a muncitorimii române”. Aceste vorbe au ridicat din rândul minerimii un urlet prelung, ca un uragan al urii: ”Uraaa!!!”.

Satisfăcut de uralele muncitorești, omul cu cravata roșie de la Cotroceni a continuat: ”Vă rugăm pe dvs., minerii, care sunteți grupați, organizați, să vă îndreptați în coloană, pe bulevard, până la Piața Universității și să o ocupați definitiv dvs. Dvs. să fiți paznici, în conlucrarea cu forțele de ordine, ai acestui punct central din Capitală. Vă mulțumesc foarte mult. Vă rugăm să facem totul pentru a elimina excesele, pentru a elimina faptele sângeroase… Vă mulțumesc foarte mult tuturor. Drum bun și cu bine! Succes!”.

Și mineriada din vara lui ’90 a luat sfârșit, cu îndemnul ”să facem totul”, preluat de la Nicolae Ceaușescu, fiul cel mai iubit al poporului român, împușcat, creștinește, de Crăciun.

Am readus în discuție Mineriada din iunie ’90, pentru că, atunci, ne-am pierdut capitalul de simpatie al unei țări întregi. Zeci de mii de români au părăsit țara, și-au căutat salvarea pe alte meleaguri. Iar actualele mișcări de stradă ne amintesc de ortacii conduși de Luceafărul Huilei.

Și astăzi trăim la umbra sloganurilor: ”La închisoare, nu la guvernare!”, ”Susțin Guvernul!”, ”Jos șeful penalilor!”, ”Nu vând viitorul nepoților pentru punctul de pensie!”, ”Știu mamă că e sesiune, dar nu vezi că ne fură ăștia țara?”, ”Da! Sunt mică, dar strig tare!”, ”Altă întrebare!”, ”PSD, cățeluș cu părul creț fură rața din coteț”, ”Iohannis și ai lui, trădătorii neamului”, ”Susțin Guvernul legitim!” și tot așa.

În aprigele proteste stradale, au apărut și țâncii patriei, evident, cu aprobarea părinților. Moment înălțător. Ne amintește de organizația ”Șoimii patriei” din vremea împușcatului. Recentul speech al președintelui din Parlament a scos în evidență contribuția uriașă a celor mici la cauza eroică, apărarea democrației. Normal, orice om, copil, tânăr, matur sau bătrân are o țară pe care trebuie să o iubească. Cine nu-și iubește patria nu e cetățean adevărat. Numai că nu toți românii sunt de acord cu scoaterea ălora mici în crucea nopții la proteste politice.

Să limpezim lucrurile: legile nu sunt făcute în stradă. Pravilele țării au fost concepute, modificate și votate de Parlament. Nicio țară nu e condusă de stradă, fie ea și asfaltată. Strada nu poate fluiera și huidui adversarii politici după pofta inimii, dar poate stopa situațiile neplăcute cu sloganurile de tipul: ”Fără violență!”. Apropo, știți când s-au rostit aceste vorbe pentru prima dată? La marea păcăleală din Decembrie ’89, când realizatorul de televiziune Mihai Tatulici i-a ars o palmă lui Nicu Ceaușescu, ”prințișorului”, prilej cu care a zis: ”Nu ți-e rușine de ce i-ai făcut poporului ăsta? Spune, nu ți-e rușine?”. Iar Nicușor i-a răspuns: ”Mi-ai mâncat din palmă”.

Ce înseamnă asta? Să terminăm cu strada, unde pot fi văzuți astăzi românii de dimineață până seara. Strada este un fel de arbitru care urmărește corecta desfășurare a unei partide. Cât timp jocul se desfășoară corect, după regulament, arbitrul șomează. Când se face fault, fluieră. În politică, arbitrul fluieră la manipulări, la cazuri de corupție, la coțcării. Strada vrea să știe când vine politicianul la Parlament, de ce doarme în jilț și e remunerat, de ce absentează permanent. Are pretenții mari?

Ce se mai poate spune despre stradă? La ora actuală, e o zonă ”minată”. La televizor, pare a fi o ființă care respiră odată cu demonstranții, iar când ostenește e amenințată cu extincția. Atenție, nu confundați strada cu poporul! Strada este extrem de periculoasă. Ceaușescu n-a crezut în stradă și s-a păcălit rău de tot.

La Piatra Neamț, oala cu presiune fierbe conform cărții tehnice. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Protestatarii, cam puțintei, au ieșit seară de seară în centrul municipiului și au scandat lozinci împotriva penalilor din toate partidele politice. Vor să salveze democrația care se clatină. Sloganurile lor: ”Mai am un singur dor, Dragnea scriitor!”, ”Gratii, nu grațieri”… Criminal mi se pare un cățeluș ce poartă la gât o bucată de carton, inscripționată cu mesajul ”Îmi vine să URLU!”. Cățelul ajunge la această concluzie după ce a privit masa de protestatari stradali. Probabil a mirosit destui pietreni protestatari care n-au mai votat de câteva cincinale.

Cum românii sunt grozav de buni la caterincă, nu vor renunța ușor la mitingurile stradale. Vor mai bea mult ceai fierbinte. Mă refer la românii de bună credință, nu la turmele produse de echipele de fotbal sau de multinaționale. De dorit ar fi ca protestatarii din stradă să fie drepți și manierați. Fermi, dar blânzi. Verticali, dar pașnici. Din păcate, așa ceva nu există, nici în Piața Unirii din Iași, nici în Piața Victoria, nici în Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț. Oamenii fără pete pe comportament sunt greu de găsit astăzi, probabil de aici s-a născut zicerea ”toate partidele politice sunt aceeași mizerie”.

Am început articolul cu mineriada din 13-15 iunie ’90, când fesenistul Ion Iliescu, președintele României de atunci, a cerut ajutor de la ortacii cu ghizi securiști în frunte, în lupta cu ”piețarii”, cu elementele ”legionare”, ”fasciste”, cu gunoaiele străzilor. Atunci s-a născut un nou substantiv: ”mineriadă”, care să găsește în DEX, și în Dicționarul Ortografic, Ortoepic, Morfologic.

Cum istoria a fost năstrușnică în multe situații, a glumit cu noi și în perioada post-decembristă. Nea Nelu, fostul locatar de la Cotroceni, acuzat că i-a chemat pe mineri în Piața Universității, a devenit și dumnealui acuzator. Îndreaptă degetul arătător spre actualul președinte și zice: ”Iohannis a incitat strada și a provocat această anarhie la care asistăm cu toții. Este răspunderea totală a președintelui și va trebui să dea socoteală țării pentru părăsirea rolului care îi revine prin Constituție – să fie mediator, nu incitator”, a spus dl. Iliescu.

Ei, și acum o întrebare incomodă. Când a spus adevărul ”Bunicuța”? La prima mineriadă sau acum, în anul de grație 2017? Dacă vreți să dați un răspuns corect, nu țineți cont de zâmbetul lui, că este o mască. Mai bine căutați adevărul în priviri și cuvinte.

Știți cum sună cea mai proaspătă lozincă din Piața Victoriei? ”Afară ninge ca-n povești, dar ei se fac că plouă!”. Cine sunt ”ei”? Aleșii noștri, dom’le!

Prof. Dumitru RUSU