De vreo câteva zile, se vorbește pe la colțuri că va fi executat Cătălin Dughir, directorul general de la Apa Serv, și că, în fine, Ioan Păcală va ajunge acolo unde i s-a promis de mult timp, director plin, de unde-i fac cu ochiul toate avantajele pe care le-a avut în parte și pe care le dorește în totalitate. Funcția îi va însănătoși rapid și pe el și pe fostul director Movilă, ca și pe alții pe care i-au îmbolnăvit retrogradările din funcții plătite faraonic. Au început să circule zvonuri specifice, nu pe servere cumpărate special cu ordin de la Consiliul Județean, cum că Dughir a împachetat și că totul este tranșat. Un Consiliu de Administrație fantomă, la fel de fantomatic ca și cel vechi, în întâlniri protejate la Consiliul Județean, a dat hotărâri, a făcut rapoarte și a dat decizii. Evident, cu legea-n față, ca nu cumva să facă vreun abuz în serviciu, chiar dacă încă nu sunt numiți oficial și actele emise de ei nu sunt opozabile terților, deci nici Consiliului Județean și nici celebrei ADI Aqua Neamț, locul unde se execută toate ordinele venite pe linia de unde pot veni și promovările mai târziu. Sau sancțiunile.
Ca o confirmare a zvonurilor, vine la fapt de seară, astăzi 14 februarie, un anunț că va fi extraordinară la Consiliul județean, pentru acordarea unui mandat special către ADI Aqua Neamț. Cum e extraodinară, nimeni din afara inițiaților nu poate vedea acum hârtiile. Tot mâine se intenționează să se dea startul pentru selecția membrilor consiliului de administrație, care se va face în familie, ca să nu poată reclama nimeni nici un abuz în serviciu, căci în familie funcționează omerta, iar dacă este încălcată, ajungi de (râsul lui) Angheluță.
Cel mai liniștit, chiar dacă o AGA agresivă și primitivă în manifestări l-a scos vinovat de pagube aduse societății (cu celebrul fost activist Nicolae Pușcașu în prim plan, acum acuzator, înainte părtaș cu 1000 de lei lunar cel puțin la “abuzurile lui Dughir”) pare a fi chiar Dughir, aproape sigur că va câștiga o cârcă de bani despăgubiri stând acasă. Mai ales că nu se prea teme de matrapazlâcurile din trecut marca Ivanov, dacă este adevărat ce se spune, că a ajuns primul la DNA să spună (tot) ce știe.
Ceilalți sunt bucuroși că vor pune mâna pe gâsca de aur a proiectului european, indiferenți la despăgubirile amintite, că doar nu le plătesc ei. Totul este să se păstreze optimiști și pentru asta se pot înscrie, pe banii societății, la cursuri de formare a personalității. Merită, ajută, mai ales la promovarea programelor europene și în funcții.
Cam acesta este tabloul văzut de departe la Apa Serv SA. Pentru că, în momentul în care te apropii, totul pute urât de tot. Atât zbaterea lui Dughir de a rezista fostului aliat din războiul cu Tărâță, cât și dorința atavică de a controla toți banii a grupării celeilalte. Unită-n cuget și interese și decisă să-l transforme în martir pe Dughir. Restul problemelor din județ sunt rezolvate, cu o excepție. Curând, foarte curând, trebuie pedepsită rebela gripă aviară, care a venit în județ fără să anunțe, fără să primească măcar un interimat acolo, ca să fie într-un pospai de legalitate.
Valentin Bălănescu