Restituiri: Centrala hidroelectrică de la Stejaru

Centrala hidroelectrică de la Stejaru, care, în 1973, avea să fie vizitată de Nicolae Ceaușescu și de șahinșahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, a fost dată în folosință în toamna anului 1960.

«Numai cu câteva luni în urmă, aici era încă un vast șantier. Utilajele de săpat și transportat, macaralele, cofrajele, schelele erau întâlnite la tot pasul. Acum însă toate acestea au dispărut. Ultimele cofraje de lemn le-am văzut ”căzând” în ziua de 19 octombrie.

Corpul uzinei și stația de tip aerian de 110 kilovolți sunt înconjurate cu plasă de sârmă vopsită în verde. În prezent, zorul cel mare se dă la căile de acces spre uzină: se amenajează șoselele, se asfaltează, se așează becuri de-a lungul lor. Din șoseaua Piatra Neamț – Bicaz se desprinde spre stânga o stradă nouă care duce la centrală. Mergând pe ea, am admirat canalul de fugă, lung de peste un kilometru, căptușit cu plăci de beton prefabricate și parcul din fața uzinei, cu arbuști pitici și gazon care acum, spre toamnă, înverzește pentru prima oară.»

O parte din miile de piese sosite din Republica Socialistă Cehoslovacă au fost montate de Ion Lupeanu și Vasile Bunea (veniți la Stejaru de la Poșeni și Borzești), Ilie Dobre, specializat un an la Brno, și de tehnicianul ceh Francisk Luska.

«Iată-mă în fața clădirii uzinei electrice de la Stejaru – masivă, îmbrăcată în piatră șlefuită să înfrunte anii. Intrarea e monumentală: uși turnate, holuri lucrate în marmură. Liftul m-a dus la etajul al patrulea al blocului de comandă. Acolo am început să fac cunoștință cu centrala și oamenii ei. Camera de comandă – creierul uzinei – e numai panouri, becuri semnalizatoare, telefoane, mișcare, viață. Aici vin veștile din toată uzina, de aici se dau toate comenzile.

Șeful de tură, utemistul Ștefan Celmare, e un tânăr care a urmat cursurile profesionale de energie electrică și un curs de inițiere de câteva luni în uzină.

Sala cea mare a mașinilor impresionează. Totul aici e luminos, de la ferestrele numeroase și foarte și foarte înalte până la pereții vopsiți într-o culoare caldă, plăcută.

Secretarul organizației de partid de la electro-montaj, tov. N. Petreanu ne-a spus că Uzina de la Stejaru trăiește acum zilele desăvârșirii.

În peisajul de toamnă târzie, ea lasă impresia forței, vitalității, creației oamenilor muncii, care, sub conducerea înțeleaptă a partidului, dă viață planului de electrificare a țării». (M. Asmarandei, Flacăra, miercuri, 26 octombrie 1960)