În satul tradițional, 2 februarie era un fel de sărbătoare a dobitoacelor, cunoscută și sub numele de Sărbătoarea boilor. Gospodarilor nu le era îngăduit să dea fân cu furca, ci cu brațul, pentru ca animalele să fie supuse și spornice la muncă. Se mai numea Paștele vițeilor, pentru că aceștia erau lăsați să sugă pe săturate, spre a fi feriți de molime și a crește cum se cuvine.
Această mare sărbătoare, capricioasă și blajină, răzbunătoare și iertătoare, marchează un început abia întrezărit: cel al anotimpului cald.
Vara și iarna ”se iau la trântă” și, dacă este senin și frumos, vremea va rămâne așa până la Sângiorz, 23 aprilie, iar grâul va da roade bogate.
Fratele mai mic, februarie, ”luna lupilor”, este temut pentru gerurile și viscolele sale mari, care ”fac să crape până și ouăle corboaicei” și ”bagă omătul pe borta acului în casă”… Se spunea că el ferecă, îngheață două săptămâni și desferecă altele două și că, doar de rușinea fratelui mai mare, Ghenarie, nu dă geruri ca să înghețe până și vițelul în burta vacii.
N-ar fi exclus ca asemenea tradiții orale să fie amintiri ale ajustărilor calendarului antic, precum cea din anul 450 î.H., la care au recurs decemvirii romani, inversând lunile Ianuarius și Februarius. Numele de Făurar trimite la pregătirile ce se fac pentru începerea muncilor agricole.
* Legende populare de Stratenie
2 februarie este o sărbătoare creștină importantă, plasată la patruzeci de zile de la Nașterea Mântuitorului și evocă intrarea în Casa lui Dumnezeu și consacrarea Lui.
În tradițiile populare, numele slavon Stretenia, ”întâmpinarea”, a fost personificat, așa încât o găsim sub înfățișarea unei femei sfinte, care ”a fost lăsată de Dumnezeu pentru unii oameni, spre a le aduce bine, când se roagă la ea, mai ales la nevoie mare”.
În legendele întâlnirii ei cu Trif, serbat pe 1 februarie în Calendarul popular, pare să se suprapună imaginii Maicii Domnului, însă pornirile răzbunătoare ascund, mai curând, un personaj demonic.
Astfel, se povestește că Stretenia, mergând spre biserică, Trif ”a tușit-o”, iar ea, dând înapoi, i-a spus: ”Trif, nebune! Fie ziua ta azi, c-a mea a fi mâine!”. De atunci, zilele au fost hotărâte, iar ”Strătenia o ținem mai tare, căci tot e mai mânioasă femeia decât bărbatul”.
Într-o altă variantă, ca pedeapsă, Stretenia a asmuțit lupii asupra lui Trif cel nesăbuit. Este firesc, deci, ca sărbătoarea aceasta să fie una din cele păstrate cu multă rigoare, mai ales de femei. Ele se adunau, odinioară, și petreceau cu băutură, ca să le crească peste vară cânepa și să nu facă răni și bube pe mâini, dar și pentru că se credea că ziua mânioasă îi pocea și-i sluțea pe cei care o nesocoteau.
Așadar, sfânta dăruită de Dumnezeu oamenilor nu este întotdeauna benefică și îngăduitoare. Mai mult, ziua aceasta se socotește a fi rea, ”cu ceasuri rele: cine se naște sau face nuntă în această zi nu-i merge bine”.
O altă legendă, care vorbește despre o minune înfăptuită de Stretenie, transpune, într-un mod simbolic, observațiile meteorologice: gerul se moaie atât de mult, încât boii pot să bea apă dintre picioarele lor.
* Legende și superstiții de ziua Ursului
La 40 zile după Crăciun, la 2 februarie, când se sărbătorește Întâmpinarea Domnului, spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie. Numele sub care este cunoscută această sărbătoare, mai cu seamă în așezările pastorale, este Ziua Ursului. Acest animal, cu o prezență bogată și spectaculoasă în cultura populară românească, este un fel de ”ceasornic al vremii”, fiindcă, dacă el își părăsește bârlogul în ziua de Stretenie, e semn că primăvara este pe aproape, însă, dacă iese și-și vede umbra, se întoarce la locul său, pe care nu-l părăsește încă șase săptămâni.
În popor, se spunea că, dacă trece Stretenia peste apă și apa e dezghețată, atunci se mânie și-și face pod peste dânsa ca să treacă. Adică dă un viscol și ger așa de mare, că îngheață toate apele. Iar dacă trece Stretenia și pe apă se află gheață, atunci e semn că are să fie cald.
Dacă Stretenia găsește pământul fără zăpadă și gheață, apoi, numaidecât, a doua zi, trebuie să ningă și să fie ger; dacă, însă, este zăpadă, atunci, de la Stretenie înainte, începe timpul primăvăratic și al căldurii.
Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sân-Georgiu tot așa va fi, iar dacă numai dimineața e frumoasă – adică până când soarele e așa de sus pe cer, încât ursul își poate vedea coada în umbra sa -, atunci vremea va fi rea.
Pomii fructiferi, fără rod în anul ce a trecut, erau amenințați cu securea. Se credea că, în felul acesta, pomii vor fi determinați să rodească.
* Tradiții creștine de Stretenie
Întâmpinarea Domnului este sărbătoarea anuală a zilei când Sfânta Fecioară Maria, conformându-se legii (Lev. 12,8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Nașterea Domnului, pentru curățirea ei. Dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul și Dreptul Simeon.
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă și în tradiția creștin-ortodoxă. Reprezintă o îndatorire a mamelor, de a aduce pruncii la biserică, după patruzeci de zile de la naștere. Atunci, preotul citește Molifta de curățire a mamelor și tot atunci se închină pruncul la sfintele icoane.
Mama copilului vine în biserică și, în numele familiei, dăruiește pe noul născut lui Dumnezeu, pentru ca numai Voia Sa să se manifeste și prin acest prunc. Apoi, preotul va merge cu copilul în Sfântul Altar și îl va închina.
