Săptămâna Vrâstată, Săptămâna Clisei sau Hârța sunt denumirile populare sub care este cunoscută cea de-a opta săptămână, în a cărei ultimă zi – Sâmbăta Părinților, Moșii de Iarnă sau Sâmbăta Piftiilor – se cinstea memoria sihaștrilor și a preacuvioșilor părinți ai Bisericii, precum și a morților din neam, prin slujbe de rugăciune și închinare, dar și prin pomeni făcute din mădularele porcului jertfit la Crăciun. Se deschide, astfel, un nou ciclu festiv, cu multe sărbători și tradiții, presărându-se de-a lungul celor șapte săptămâni ale Postului Mare care bate la ușă.
* Obiceiuri în ziua Moșilor de iarnă
Moșii de iarnă sau ”Purtatul sâmbetelor” este denumită ziua de sâmbătă, 18 februarie 2017, atunci când creștinii denumesc debutul acestei perioade de cinstire a morților.
În calendarul popular, Sâmbăta era considerată femeie, însă era o zi nefastă, când se aduc ofrande moșilor de neam. Bătrânii de altădată spuneau că sâmbăta cerul se deschide, iar morții se uită să vadă dacă au primit ceva de pe ”astă lume”.
Nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum și, îndată ce te scoli, trebuie să-ți faci cruce, ”căci dracii toată săptămâna rod lanțurile diavolului”, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai țin.
Strămoșii sunt și azi invocați și îmbunați la Moșii de Iarnă. În această zi, din moși-strămoși, se deschide o comuniune dintre ”cei de aici”, viii, și ”cei de dincolo”, morții. Bătrânii de altădată spuneau despre Sâmbăta Moșilor că: ”Sufletele răposaților sunt pe această lume și li se dă mâncare de pomană. Răposații întru Domnul mănâncă și se satură bine din aburul fierturilor date de pomană, așa că poate să le ajungă pentru un an întreg”.
Se pare că pomana din această zi trebuie să conțină musai ceva ”aburind”, nu bucate reci, pentru ca esența mâncării să ajungă până la Cer, unde se odihnesc sufletele celor plecați dintre cei vii.
În această zi, plasată în pragul izbânzii luminii asupra întunericului iernii, se dau de pomană lumânări aprinse, despre care se crede că luminează drumul în viață și dincolo de ea, fără a se sfârși vreodată.
La sate, ziua Moșilor era ținută în special de femei. Femeile nu torceau întreaga zi, pentru a nu li ”se întoarce pomana”, adică să nu fie primită, și pentru a se asigura întregii familii sănătate și vigoare peste an.
* Magia piftiei de Moși
Piftiile deveneau chiar un fel de ingredient magic, important în contextul unor descântece casnice mărunte. În unele zone, se ungeau vitele la picioare cu piftii, mai ales caii și boii, ca să tremure hoții când vin să-i fure. Prin alte părți, se dădeau piftii de pomană, iar seara se îngropa o strachină cu răcituri în spatele casei. În timp ce se săpa groapa piftiei, femeile descântau câinii astfel: ”Uiu… nea!… cine s-o apropia de casa mea să tremure ca piftia!”. Se făcea asta pentru a feri casa de hoți.
O superstiție populară, care îi înfricoșa pe țăranii slabi de înger, spunea că, dacă nu mâncau piftie, riscau să se îmbolnăvească de friguri în timpul verii.
De asemenea, se obișnuiește ca, în această zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu țineau cont de acest avertisment aveau să fie pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomana dată. Ziua era respectată cu sfințenie și pentru a feri oamenii de nebunie.
Ca și în Ajunul Crăciunului și al Bobotezei, în vremuri mai vechi, gospodarii înfăptuiau acte magice pentru ”legarea grânelor”, de fapt mici ofrande, destinate să potolească lăcomia păsărilor cerului și să le țină departe de holde.
În următoarea zi, duminică, ”se lasă sec de carne”. Acest aliment de bază în multe dintre comunitățile rurale, consumat timp de opt săptămâni, este pus sub semnul interdicției. Cea de-a opta săptămână numărată de la Crăciun este, așadar, ultima în care mai era îngăduit consumul de carne, pentru ca, în următoarea, Săptămâna Brânzei sau Săptămâna Albă, ”să se așeze fruptul alb”, adică să se consume numai lactate și brânză.
Conform gândirii moșilor din trecut, tot ce se făcea în acest răstimp, de șapte zile, era pus, în mod simbolic, sub semnul albului: se urzea pânza, deoarece torsul început în postul Crăciunului trebuia neapărat să fie încheiat, iar tinerii nu se spălau pe cap, ca să nu facă mătreață și să nu le albească părul timpuriu.
