Voluntariatul ca mod de viață

Anamaria Holotă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț, este o adolescentă, în pragul majoratului, care a înțeles, din primii ani de liceu, ce înseamnă voluntariatul. L-a descoperit din dorința de a-și umple timpul liber, deși mărturisește că nu prea știe ce înseamnă să ”pierzi vremea”. După ce s-a înscris într-o asociație de voluntariat, a dovedit, în scurt timp, că este dedicată activităților în care spune ”da” și că își duce la capăt toate acțiunile. Pentru asta, în 2015 și în 2016,  în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor, a fost desemnată Voluntarul anului în domeniul tineret, unde a reprezentat Asociația Sens Civic, din Piatra Neamț. Privește voluntariatul ca pe un mod de viață, vâzându-se la și la 40 de ani implicată în acțiuni de voluntariat. Spune că, deși România este la început de drum în această direcție, sunt semne care arată că o nouă generație încearcă să-și găsească locul, rostul. Dacă mulți tineri ar avea o viziune apropiată de a ei, viitorul acestei țări ar avea de câștigat.

”De mică, de când am primele amintiri, știu că eram dusă la toate cercurile, cluburile posibile. Am făcut teatru, jurnalism, am încercat să cânt, cred că am eșuat, am mers la cursuri de engleză, de pictură, am fost dusă la tot ce se putea face în orașul ăsta ca părinții să vadă dacă am vreun talent special. M-am oprit la teatru mult timp și faptul că am făcut teatru vreo 7 ani a însemnat pentru mine foarte multă încredere, deschidere, comunicare. După aceea, m-am oprit asupra jurnalismului destul de mult timp și a fost foarte interesant, pentru că mi s-a deschis pofta de căutare. M-am plictisit și de asta, apoi am ajuns la liceu. În vara dinspre a VIII-a spre a IX-a, după ce am terminat cu examenele, am rămas cu mult timp liber, deși nu prea știam ce înseamnă timp liber. Am auzit de la o prietenă, cu care făcusem jurnalism, că e foarte drăguț ce fac cei de la Asociația Sens Civic. Era o activitate care se chema «Recreație cu Sens Civic», un proiect în care, în fiecare după-amiază, la foișorul din Parcul Central, avea loc câte un atelier. Cum nu mai fusesem de ceva timp la jurnalism, am zis să merg la acel atelier de jurnalism, să văd ce se mai întâmplă. M-am implicat și mi-am asumat foarte multe responsabilități, iar după aceea mi s-au deschis niște oportunități la nivel național. Apoi, am primit eu proiectul «Recreație cu Sens Civic» și asta pentru mine a fost magistral, a fost extraordinar, mi s-au deschis niște oportunități de la Asociația 11even, din Cluj. Am prins gustul plecărilor în tabere, unde se fac foarte multe traininguri pe nonformal. E ca un magnet, cumva nu te mai poți opri. Și acum caut locuri în care să plec și să învăț, pentru că stai acolo o săptămână, un weekend, două-trei zile, timp în care vin traineri, de la care ai foarte mult de învățat și nu e ca la școală. În momentele acelea, te întrebi de ce în comunitate nu s-ar putea întâmpla astfel de lucruri frumoase, la fel cum se întâmplă în alte părți”.

Anamaria consideră că și profesorii ar putea adopta atitudini similare pentru a se apropia mai mult de elevii lor, dar asta înseamnă și o provocare, pe care unii dascăli și-o asumă, alții nu. ”Latura practică ar trebui extrem de valorificată în sistemul educațional. Am câțiva profesori care ne întreabă dacă am înțeles ceva din ce au predat sau dacă a fost o pierdere de timp. Dar sunt categorii și categorii de oameni. Asta e cheia, să-i scoți, să iasă în lume. Sunt profesori care au acceptat provocări mari, să meargă în proiecte Erasmus, să plece de la școală două săptămâni și să-și lase elevii, să meargă pentru a învăța despre educația nonformală și noi metode de educație practicate la nivel internațional. Când oamenii aceia au venit acasă, s-a văzut, adică s-au gândit să nu mai facă experimente pe foaia de hârtie, ci să le pună în practică”. După ce a avut mai multe experiențe prin țară și a văzut că se pot face lucruri frumoase, și-a dorit să facă și acasă. Una dintre ”cărțile ei de vizită” a fost curajul. În timp, a învățat cum să fie de folos, să dezvolte o idee bună, să transmită mai departe experiența ei. ”Eu cred foarte mult în informare și cu cât comunitatea noastră este mai informată, cred că avem foarte mult de câștigat. Eu am terminat ceva de învățat și învăț ceva din nou și din nou, dar am încercat să traduc toată informația asta și o să o dau mai departe, pentru că pe mine mă îngrijorează că, spre exemplu, nu am cui să-i las un proiect la care am muncit foarte mult, «Do your thing» se cheamă și l-am coordonat eu la nivel național, în Piatra Neamț, în Cluj și Târgu Mureș. Acest proiect a înființat niște cluburi de debate, de fotografie, de IT, de Public Speaking, la nivelul comunităților locale. N-am mai putut face o altă ediție pentru că am intrat în clasa a XII-a și nu mai am cum să dedic atât de mult timp pentru asta și mă îngrijorează. Încerc să traduc tot către ei, să-i fac pe ei să înțeleagă cât este de important, că eu mi-am făcut norma aici în comunitate. Aștept să merg la București și să pot să mă implic mai mult de acolo”.

* ”Dacă noi plecăm, țara asta cui rămâne?”

S-a gândit patru ani ce drum să aleagă pentru facultate. Vrea să urmeze Relații Economice Internaționale, chiar dacă mulți strâmbă din nas când aud titulatura. I-a fost mai ușor să aleagă după ce, în timpul proiectelor, s-a lovit constant de o problemă: ”E o facultate care, cred eu, îmi oferă niște informații de care am nevoie despre domeniul social și economic și mi-ar oferi niște timp pe care eu vreu să-l folosesc foarte smart, în fel de fel de proiecte și job-uri, chestii experimentale din care să învăț. Cumva, eu m-am axat pe domeniile Tineret și Educațional, asta e sfera mea. Când fac activități cu tineri și le spun să facă aia, aia, aia, tot timpul mi se pun opreliști, pentru că nu sunt bani, pentru că trebuie să ne încadrăm în buget. M-am gândit că, dacă o să stăpânesc bine partea asta a economiei, voi putea fi de folos și în celelalte domenii. Pentru că principalul, vrem-nu vrem, atunci când vrei să demarezi o inițiativă, îl reprezintă banii. Toată lumea are nevoie de bani. Andrei Popescu, secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, îmi spunea că abia aștepta să crească în funcție, pentru a nu mai fi la «mâna» aprobărilor și, odată ajuns aici, s-a arătat dezamăgit că trebuie să aștepte aprobare de la Finanțe. Eu nu o să aștept aprobări, eu o să fiu la Finanțe. Ăsta e spiritul meu”.

A fost în străinătate și s-ar mai duce, dar nu a luat niciodată în calcul să plece din țară de tot: ”Am prieteni destul de mulți care au ales să lucreze în afară și creierul meu pune, așa, o umbră pe cei care au plecat, să vină înapoi, ca să facem lucruri bune, acasă. Mă întreb, dacă noi plecăm, țara asta cui mai rămâne? Sunt foarte deschisă la tot ce înseamnă cultură, diversitate. Totuși, ce înseamnă când pleci și lași tot ce-ai avut pentru un trai mai bun, pentru o viață mai bună? De ce nu-ți faci o viață mai bună în țară, dacă tot ești atât de dornic? Vreau să plec, să am experiențe, dar vreau să vin acasă, pentru că acasă e acasă, aici îmi este locul. Nu vreau ca ai mei copii să învețe într-o altă limbă decât română. Sunt așa de multe lucruri care mă leagă de țara aceasta”.

Cu voluntariatul, n-a fost mereu ușor. ”Cele mai mari provocări sunt cu echipa și, în general, asta se întâmplă în toate domeniile, adică nu doar la voluntariat. Echipa contează foarte tare. Dacă ai o echipă extraordinară lucrurile, se așează pe un drum foarte bun. Am trecut de etapa frustrării, încep să le iau așa cum sunt și să mă gândesc că și eu am unele greșeli. E foarte ușor când îți accepți greșeala și recunoști, așa poți să repari mai repede și să mergi mai departe”.

* Definiția voluntariatului: ”O activitate firească”.

Pentru Anamaria, voluntariatul e firesc, ”pe care fiecare persoană ar trebui să o întreprindă din momentul când simte că a primit multe de la comunitatea din jur și trebuie să dea și el ceva înapoi. Nu e o treabă generală la noi, în România, voluntariatul. Noi ne-am prins mai târziu cu toate și a fost mai greu să ne lămurim ce se întâmplă cu democrația, cu societatea, cu libertatea. Ne-am ocupat cât mai mult cum să fim mai liberi și acum e o tendință care se întoarce încet, încet spre noi. E greu momentan, pentru că sunt din ce în ce mai multe centre de voluntariat, dar tot puține sunt. Poate că oamenii vor fi educați încă din școală să îmbrățișeze voluntariatul”.

În voluntariat, nu e totul numai ”lapte și miere”. Apar, uneori, refuzul autorităților publice, întâlniri cu o sală goală deși pregătirea pentru conferință a durat zile și nopți, apar ratări, greșeli. Ce rămâne după toată munca? ”Rămâne o mare satisfacție. A fost o bucurie pentru mine când am fost aleasă pentru interviu. E un soi de satisfacție, care nu are nevoie de merite. Spre exemplu, mai mult decât alte recunoștințe, m-a marcat un lucru foarte interesant. La «Do your thing», proiectul meu de suflet, cel mai important moment pentru mine nu a fost nici la deschidere, nici la închidere, nici la cursuri de Public Speaking pe care le-am făcut cu participanții. Cel mai tare moment a fost când am mers cu mama la mare, venisem de la plajă, eram obosită și stăteam pe Facebook, unde am văzut că am primit un mesaj de la un participant, care mă întreba ce fac. Mi-a povestit că a fost un curs festiv și a trebuit să spună câteva cuvinte în public și mi-a spus că s-a gândit foarte tare la mine în timp ce vorbeam la atelier. Și, de câte ori trebuie să vorbească în public, îi vine să mă sune să-mi spună că îmi mulțumește, pentru că îi era teamă înainte să vorbească în public. Am zis că e super dacă am făcut un om să depășească teama asta, în condițiile în care frica de a vorbi în public este cea de-a doua frică la nivel mondial, după frica de moarte”.

Ca îndemn, Anamaria are unul singur: ”După toate perioadele controversate ale alegerilor, am citit, am intrat în contact cu foarte mulți oameni nemulțumiți, cetățeni care au sau nu drept de vot, care au mers sau nu la vot, am văzut multă nemulțumire pe stradă. Ca să vezi că lucrurile se schimbă în jurul tău, fără ceva care să declanșeze o forță, o energie, e greu de crezut. În schimb, din proprie inițiativă, ai putea să începi tu să schimbi ce nu-ți place în jurul tău! Și nu prin ură, pentru că, prin ură, sunt dovezi în istorie că s-a făcut mai mult rău decât era înainte. Adică, dacă vezi că lucrurile stau foarte prost în jurul tău, cu atitudine pozitivă, trebuie să faci tu un minim efort să nu stea și mai prost, să faci cât mai bine tot ce faci. Asta e tot”.

Marian TEODOROF