Cel mai ”vizibil” ofițer de la Poliția Piatra Neamț, deși lucrează în ”partea nevăzută” a sistemului, este, indiscutabil, comisarul Alin Bobeanu. Fost voleibalist, jucător de succes la Dinamo București, polițistul are 2,01 metri înălțime, ceea ce nu este neapărat un avantaj, mai ales că, la judiciar, e de preferat să nu iasă nimeni în evidență. Anii de muncă în poliție i-au dat lui Alin Bobeanu un aer de om calm, împlinit și mulțumit de viața lui. Un singur lucru nu-i place: să fie șef. Și tocmai asta este, de aproape un an, de când a fost împuternicit la conducerea Biroului de investigații criminale, pentru că șeful de drept, comisarul șef Cristi Roșu, este, la rându-i, împuternicit ca adjunct.
”Am făcut un compromis, pentru că am înțeles situația. Am prins o perioadă de schimbare de generație, au ieșit la pensie 6 colegi, iar 2 – o spun cu mândrie – au plecat în magistratură”.
Alin Bobeanu este pietrean, dar s-a născut la spitalul din Adjud, pe 7 septembrie 1980. Maternitatea din Piatra Neamț era în carantină, iar mama lui a optat pentru Adjud, pentru că acolo lucra fratele ei, ca medic. Ca și fratele lui mai mare, Alin a făcut sport, îndrumat de părinți, ambii pasionați de volei. Când a ajuns în clasa a opta, a vrut să dea direct la liceul militar. Nu l-a lăsat mama, care nu se îndura să-l vadă plecat de acasă la o vârstă atât de fragedă. Până la urmă, a ajuns tot polițist, dar a făcut un mic ”ocol” pe la facultatea de drept, pe care a absolvit-o în 2003, după care a fost repartizat la Poliția Capitalei. A lucrat dintotdeauna numai la judiciar și nici nu se vede în altă parte. ”Nu am nimic cu cei de la ordine publică sau de la rutieră și nu le desconsider munca, dar judiciarul e altceva”.
După 10 ani la Poliția Capitalei, unde a fost întâmpinat, ca începător, cu 300 de dosare, Alin Bobeanu s-a întors la Piatra Neamț. S-a căsătorit și, de trei luni, este tatăl unui băiețel, pe care-l cheamă Raul Constantin.
* ”Infracționalitatea este oglinda societății”
Ca să fii un polițist bun – în opinia comisarului Bobeanu – este important să te implici, ca să poți obține rezultate și, totodată, să ai determinare. ”Lumea vine la poliție când s-a întâmplat ceva negativ. Eu sunt adeptul acțiunii prompte. Am plecat imediat, nu contează la ce oră. Avem sprijinul structurilor suport, de care nu știe nimeni, nu apare nici în documente, și rezolvăm cazul. Cel mai bine mă simt când văd că victima e mulțumită. Și-mi place foarte tare ceea ce fac. E palpitant. Nu ne știe nimeni, umblăm în civil, suntem peste tot, fără să atragem atenția, și ne facem treaba. Infracționalitatea este oglinda societății. Eu nu cred că există vreun bărbat care să nu bea un pahar în plus, dar asta nu înseamnă că se duce acasă și-și bate nevasta cu scaunul și nici că violează copii. Agresiunile sexuale asupra copiilor mă afectează cel mai mult. E cel mai brutal mod de a le strivi copilăria. Mi-a rămas în minte cazul profesorului Darie, un dosar urât. Eu am audiat fetița. Dar la fel de mult m-a afectat băiatul ăsta care s-a aruncat în Bistrița. A fost un volum mare de activități complexe, dosarul are 2.000 de file, adunate în două luni, iar cele mai importante au fost perchezițiile informatice. Am mai avut un caz. la Alexandru cel Bun, cu un individ – a fost și condamnat între timp. la 10 ani și 8 luni de închisoare – cercetat pentru act sexual cu un minor, lovire, șantaj. A avut un copil cu fiica vitregă”.
”Lipsa totală de educație este cauza multor infracțiuni de acest tip. Și nu cred, chiar nu cred în puterea de reeducare a penitenciarului.”
”Un procent foarte mic din câți ajung acolo nu se întorc din nou. Restul învață Codul penal, unii îl știu mai bine decât noi, iar alții comit alte infracțiuni din penitenciar. Am avut dosarul cu 21 de înșelăciuni, comise din Penitenciarul de maximă siguranță Iași. S-a muncit la dosar cam 3-4 luni, dar am avut și rezultate, iar cei trei colegi, care s-au ocupat direct de anchetă, au promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor și toți sunt, acum, subinspectori”.
După agitația anilor petrecuți la Poliția Capitalei, unde se înregistrau mii de infracțiuni în fiecare lună, comise atât de ”băieții buni” din București, cât și de unii aflați în trecere, Alin Bobeanu spune că Piatra Neamț este un oraș sigur.
Valul tâlhăriilor comise de minori a fost cel care a scandalizat, pe bună dreptate, opinia publică, dar, odată cu arestarea lui Mirel Lefter, care a împlinit 14 ani, s-au potolit și cei mai activi dintre frații Neda. Însă nimeni nu ar trebui să-și facă iluzii că străzile vor deveni zone lipsite de orice risc.
”Indiscutabil, lucrurile evoluează în direcția bună, însă infracționalitatea nu va dispărea, nu se întâmplă asta nicăieri în lume. Avem rezultate, e adevărat, și este meritul echipei, dar aici se simte și mâna comandantului. Cum se simte colaborarea foarte bună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, indiferent de anotimp și indiferent de oră. Mai sunt voci care spun că poliția nu face, poliția nu drege…”
”Eu m-aș bucura dacă oamenii ar înțelege că nu ne uităm în globul de cristal și știm cine este autorul. Muncim pentru asta. Și chiar dacă am avea glob, tot ar trebui să muncim, ca să dovedim că acela este autorul.”
”Mi se pare o scăpare a legii faptul că permite împăcarea părților în cazurile de furt. Eu nu cred că multă lumea doarme liniștită, după ce-i intră hoțul în casă. E stupid să nu fie pedepsit! Mai ales când nu vorbim despre un furt «accidental» din buzunar sau de pe raftul unui magazin, ci despre oameni care au caziere de câteva file. Frații Capră, de exemplu, sunt liberi. S-au împăcat în instanță cu toți. Și aveau 8 dosare penale”.
Deși unii dintre infractorii care ajung după gratii îi fac tot felul de ”promisiuni”, Alin Bobeanu doarme liniștit. Are alarmă și doi câini în curte. Nu este, nici pe departe, genul care să-și monteze cinci încuietori la ușă și să tresară la fiecare zgomot. Și nici ”promisiunile” nu-l fac să cadă pe gânduri.
* ”N-am cont de facebook, n-am nici măcar adresă de mail”
Acasă, în spațiul unde se simte cel mai bine, pentru că familia e prima valoare în care crede, Alin Bobeanu își începe ziua pe tabletă. Citește presa la cafea, în fiecare dimineață. La serviciu, lucrează pe calculator și, cu toate acestea, nu-l atrage deloc ideea de a trăi ”virtual”, în niciun fel. ”N-am facebook, n-am nici măcar adresă de mail. Prefer viața reală, iar, dacă am ceva de comunicat, comunic în alt mod”.
În viața reală, omul Alin Bobeanu este relaxat, calm și echilibrat. I se întâmplă extrem de rar să se enerveze și, în general, e fericit. Este foarte mulțumit că are curte, ”loc de făcut grătar”, dar și unde poate să-și scoată, oricând, copilul la aer, fără să care căruțul pe scări de bloc și fără să-și schimbe ținuta de casă cu una potrivită pentru ieșit în parc. Nu-l pasionează ideea de a cultiva roșii sau de a ține alte animale în afară de câini, pentru că-i place să-și petreacă altfel timpul liber. Joacă tenis de câmp, din când în când, și, tot din când în când, merge la pescuit. Prinde peștii și-i eliberează imediat, dar faptul că stă pe marginea apei îi oferă o stare de bine. Și merge la mall, cu soția, căreia îi plac filmele.
La serviciu, își folosește toate calitățile, mai ales calmul și răbdarea, pentru a ajunge la rezultatul ideal. Chiar dacă, deocamdată, face și muncă de coordonare – ceea ce nu-l încântă neapărat -, este mulțumit că echipa lui a avut, tot anul trecut, doar 20 de ”bile negre” – dosare întoarse de la parchet pentru activități în completarea probatoriului. La un număr de 1.253 rezolvate. Probabil că și din acest motiv, dincolo de implicarea cotidiană, comisarul Bobeanu este propus pentru avansare înainte de termen, de Ziua Poliției. Dar nu are nicio emoție dacă propunerea nu se va concretiza: ”Dacă nu este anul ăsta, va fi la anul, la termen și nu este nicio problemă. Important este să mă întorc cu totul la munca de teren. Se spune că, dacă lucrezi la judiciar, poți lucra oriunde în altă parte, dar eu nu-mi doresc altceva decât să rămân la judiciar. Numai dacă, Doamne ferește!, aș avea vreo problemă de sănătate care să nu-mi mai permită. În 20 de ani de volei, am avut și accidentări, am trecut prin intervenții chirurgicale, și de menisc, și de ligamente, dar, în afară de disconfort la schimbările de vreme, nu am avut alte probleme și sper să fie așa și mai departe. Frică? Nu, frică pentru mine nu mi-a fost niciodată, dar sunt conștient că trăim într-o lume nebună și cei mai periculoși oameni sunt cei care nu mai au nimic de pierdut”.
Cristina MIRCEA
