În fiecare an, perioada cuprinsă între 15 martie și 15 aprilie este marcată de silvicultori și nu numai, ca ”LUNA PLANTĂRII ARBORILOR”, eveniment cu tradiție și un prilej important în educația opiniei publice, în special a generației tinere, cu privire la rolul și importanța PĂDURII pentru viață și societate, în sensul conservării, protejării și asigurării perenității și continuității acesteia.
Pădurea nu înseamnă numai lemn, nu se limitează doar la hotarul proprietății sau a hotarelor țării, ci influența ei benefică se exercită la nivel global; este cel mai complex ecosistem cunoscut, desemnat ca principalul factor în stabilirea echilibrului ecologic, asigurarea calității aerului și protejării faunei sălbatice, începând cu prima frunză arborelui și terminând cu ultimul fir de rădăcină.
În această perioadă, acțiunile cu caracter educativ nu sunt reprezentate numai de plantarea de noi arbori, ci și de protejarea celor maturi, la care se adaugă realizarea de semănături în solarii și pepiniere, lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor tinere, acțiuni de igienizare a pădurii prin colectarea deșeurilor, precum și de combatere a dăunătorilor vegetației forestiere.
În primăvara acestui an, Direcția Silvică Neamț își propune parcurgerea cu lucrări de regenerare a unei suprafețe de 703 ha, din care 491 ha cu lucrări de regenerare pe cale naturală, iar 212 ha cu lucrări de împăduriri; în plus față de acestea, 53 ha vor fi parcurse cu completări curente în plantații realizate în anii anteriori. În realizarea acestui program se vor utiliza 1.570.000 puieți forestieri proveniți, în cea mai mare parte, din pepinierele proprii ale direcției. La stabilirea suprafețelor programate a se regenera în anul 2017 s-a avut în vedere asigurarea integrității și continuității pădurii prin regenerarea tuturor arboretelor exploatate, urmare aplicării tăierilor definitive de regenerare.
Campania de împăduriri din primăvara acestui an a debutat în prima decadă a lunii martie în regiunea de deal din cadrul D.S. Neamț, în timp ce în regiunea de munte condițiile meteorologice nefavorabile au întârziat începerea lucrărilor.
Sub aspect tehnic, s-a urmărit ca lucrările de regenerare să se desfășoare în condiții corespunzătoare calitativ, sub îndrumarea specialiștilor de la ocoalele silvice, care să se implice direct în urmărirea și verificarea lucrărilor.
O componentă importantă a activității de regenerare o reprezintă susținerea din punct de vedere tehnic și logistic a acțiunilor promovate de societatea civilă pentru dezvoltarea conștiinței apărării, conservării și dezvoltării pădurii, a respectului pentru aceasta în societatea românească actuală.
Cu toții avem datoria să învățăm măcar câte puțin despre pădure; noi, toți oamenii, suntem responsabili de existența și perenitatea lor, astfel încât și generațiile următoare să se poată bucura de un mediu curat și sănătos. Învățându-i pe copii să apere natura, îi învățăm să apere viața. Viața triumfă și suntem mai sănătoși și mai optimiști atunci când mediul înconjurător este curat, când pădurea înflorește și dă culoare cenușiului urban.
Invităm pe iubitorii și ocrotitorii Pădurii de toate vârstele să ni se alăture și să ne sprijine în acțiunile noastre din perioda Lunii plantării arborilor, și numai. Programul de acțiuni este următorul:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/03/Luna-plantarii-arborilor-2017.pdf