Primarul Dragoș Chitic a ținut o conferință de presă, în care a căutat să răspundă acuzelor aduse de PSD, prin Ionel Arsene, cu privire la CMI Urban și administrarea Pieței Centrale. Dacă, până acum, răspunsurile erau la obiect, facilitate de gafele celor de la PSD, de data aceasta, Dragoș Chitic s-a aflat în vădită dificultate. Practic, el nu a răspuns niciunei acuze de fond (proasta administrare a piețelor orașului de către CMI Urban, lipsa de investiții, etc.) și a încercat, inclusiv întrebări dianinte stabilite, cu răspunsuri dinainte pregătite, să deturneze sensul celor discutate.
Prima fisură
CMI Urban a fost acuzată că a folosit terenul unde (și) acum se desfășoară activități și a încasat taxe și chirii. Ce răspunde dl. Chitic: ”Vă pun la dispoziție hotărârea prin care societății Urban îi este repartizată suprafața de 7.153 metri pătrați, pe care să-și desfășoare activitatea de piață pe care o face acum. Hotărârea este din martie 2016, de un an. Este adevărat că, într-o anumită perioadă, Urban nu a deținut un act pe terenul pe care își desfășura activitatea”.
Problema e(ra) tocmai perioada respectivă, din mai 2015 până la sfârșitul lunii martie 2016. Adică 10 luni, perioadă când, acolo, o societate a municipalității a efectuat activități specifice pieței, deși nu mai avea niciun drept să o facă! Sub ochii AGA, ai Consiliului de Administrație și ai Primăriei, care trebuia să pună în aplicare hotărârea Consiliului Local, prin care terenul era dat Companiei Naționale de Investiții. Toți sunt la fel de vinovați, fără nicio îndoială, iar încercarea primarului de a minimaliza răspunderile este jalnică și puerilă.
A doua fisură
Ce mai spune dl. Chitic referitor la perioada când Urban nu a avut terenul, dar a desfășurat activități este, din nou, o declarație care poate fi inclusă în categoria ”noaptea minții”: ”Este chiar perioada în care societatea Urban era condusă de PSD. Era exact perioada în care PSD avea un viceprimar aici”.
Primar cu delegație era, în acea perioadă, chiar Dragoș Chitic. Dacă luăm de bun ce spune acum, că societatea era condusă de PSD, înseamnă că știa despre un troc, prin care partidele, nu persoanele aflate în funcții de conducere, se ocupau de administrarea societăților muncipiului. Iar dacă este așa și nu a făcut niciun denunț până acum, dl. Chitic ar trebui să-și dea demisia de onoare, că ne-a mințit atâta timp cu privire la societățile municipiului.
Din păcate pentru dl. Chitic, conform informațiilor primite chiar din Primărie, viceprimari în perioada amintită au fost liberalii Vasile Popescu și Constantin Teodorescu (în august 2015, Teodorescu a plecat, a rămas doar Popescu și, în loc, a intrat Cătălin Misăilă de la ALDE, în ianuarie 2016).
A treia fisură în logică
Dragoș Chitic a mai transmis un semnal către opinia publică. După ce a aruncat vina pe PSD, în legătură cu administrarea fără a deține terenul la piață, ne-a spus că ”în momentul în care Urban a avut o altă persoană în conducere, aceasta a sesizat această neregulă și a intervenit cu o adresă la Primăria Piatra Neamț”.
Spre știința dlui primar, persoana la care face referire, dl. Ștefan Vulpe, a venit în decembrie 2015. Abia în martie 2016, s-a intrat în legalitate, iar despre situația de fapt a scris Mesagerul de Neamț în noiembrie 2015, prezentând toate cele necesare pentru ca Primăria, consilierii locali, agamanii, primarul, viceprimarul să se sesizeze! Așa că nu trebuia decât să se facă demersurile pentru intrarea în legalitate și pentru sancționarea celor vinovați.
De ce n-ați făcut-o, stimabililor?
Valentin Bălănescu
P.S.: Ni s-a atras atenția că timp de două luni a fost viceprimar al orașului doamna Aurelia Simionică din partea PSD, actala colegă de partid a domnului Dragoș Chitic. Facem cuvenita rectificare, care nu schimbă cu nimic lucrurile, doat arată statornicia în colabortare a unora.
Un comentariu
Doamne, vino Doamne!