Ședința ordinară a Consiliului Local Piatra Neamț, de joi, 30 martie, a debutat cu o demonstrație a elevilor echipei “Aquila” de la Colegiul Național “Petru Rareș”, care și-au prezentat creația (un roboțel care adună mingi și le aruncă la un coș de baschet), cu care au participat, între 23 și 27 martie, la prima ediție a Competiției Naționale de Robotică “FIRST Tech Challenge” din București. Ei s-au situat pe locul 18 din 54 de echipe înscrise. În acest fel, elevii și profesorii au ținut să aducă mulțumiri aleșilor locali pentru sprijinul financiar de 7.000 de lei acordat pentru a lua parte la acest concurs.
“Avem multe proiect de făcut și vom avea mereu nevoie de sprijinul dvs. pentru că până la urmă este pentru binele comunității, pentru binele elevilor noștri și pentru o reprezentativitate cât mai interesantă și la un înalt nivel în viața științifică națională“, a spus directorul CN “Petru Rareș”, Grigoruță Oniciuc.
Liviu Olaru, profesorul coordonator al echipei “Aquila”, i-a oferit un tricou primarului Dragoș Chitic, ce-i drept cam mic pentru dimensiunile sale, fapt care a făcut-o pe Luminița Vîrlan, viceprimarul orașului, să spună că nu-l va încăpea. “O să mai slăbesc puțin și o să-mi vină”, a promis Dragoș Chitic.
Consilierul local Mihai Obreja, fostul director al Colegiului Național “Petru Rareș”, a spus că peste 50 de ani consilierii locali vor fi înlocuiți cu roboți. Remarca sa nu a rămas fără ecou, cineva întrebând care-i diferența acum. (Ana MOISE)