Lectura unui proiect de buget este, de cele mai multe ori, plictisitoare, fiind mai mult un exercițiu pe care-l pot face cei familiarizați cu așa ceva. Mai ales că niciodată, în momentul dezbaterii proiectului, marea masă nu are nicio explicație asupra necesității sau oportunității unor investiții. Ce știe însă și simplul om care mai citește ceva în acest oraș este certitudinea unei primării sufocate, de datorii pe de o parte și de multe lucrări făcute doar pentru a cheltui cu firme prietene pe de altă parte. Ei bine, cu spectrul acestor datorii în față, am încercat să ”citim” bugetul Pietrei pe 2017, cu ochi de nespecialiști, dar și pe baza informațiilor publice despre ce se întâmplă în oraș.
Ca primă constatare, foarte mulți bani merg spre supraveghere video, în oraș sau în unități de învățământ, și licențe de operare (cu câștigător știut, în ultima perioadă). Sare în ochi, de asemenea, faptul că, în bugetul de anul acesta, au fost prinse investiții făcute deja, anul trecut, unele chiar achitate. Probabil există o chichiță în lege, care permite acest lucru, dar, în acest fel, bugetul nu prea mai e unul real. Nu trebuie decât să arunce cineva o privire la capitolul ”Transporturi”, punctul A – ”Lucrări în continuare”, unde cele mai multe au fost deja executate, în 2016. Din acest punct de vedere, nu unul strict financiar- contabil, vorbim despre un buget mincinos.
* Cultură, sport, recreere – capitolul de tocat banii
Este un capitol prezent în proiectul de buget cu fix 1.034.164 lei. Sumă nici mare, dacă ne gândim la necesități, nici mică, dacă ne gândim la datorii. Pentru comparație, la capitolul ”Sănătate” s-a prevăzut doar 160.000 de lei! Poate tocmai de aceea ne-am fi așteptat ca fiecare leuț și fiecare investiție să fie gândite cu atenție, justificate cu și mai mare atenție și apoi prezentate cetățenilor, ca să nu ne mai trezim cu investiții făcute doar să câștige unii bani.
Respectând tipicul din proiect, vom începe cu lucrările considerate ”în continuare”, deci lucrări vechi, pentru care se alocă sume noi. Prima – ”Înființare perdea forestieră Pietricica” -, mai mult decât necesară, suferă doar la capitolul eficiență în raport cu cheltuielile și pare greu de încadrat în zona cultură, sport, recreere. Pare mai degrabă demnă de ”Protecția mediului”, capitol pentru care nu s-a alocat niciun leu de la buget! Exact același lucru se poate spune despre ”Actualizarea registrului spațiilor verzi” din oraș, pentru care sunt prevăzuți 60.000 de lei!
De aici încolo, încep investițiile cu schepsis. În bugetul pe 2017 sunt prevăzute cheltuieli pentru pârtia de schi. Da, acea pârtie care nu a fost folosită nici măcar o oră oficial în acest sezon de iarnă, din motive cunoscute de toată lumea. Primăria își propune amenajarea unui punct de prim ajutor pe pârtia Cozla, pentru care prevede 53.000 de lei, și refacerea terasamentului din zona adiacentă pârtiei pentru începători, pentru care sunt prevăzuți 57.000 de lei.
Să ne oprim doar asupra punctului de prim ajutor. Prins în bugetul de anul acesta, el a fost realizată deja, de anul trecut! În acest sens, este lămuritoare o declarație dată în ianuarie 2017 unei publicații online chiar de Dragoș Chitic: ”Noi ne-am dori deschiderea pârtiei de schi și o demonstrație a acestei afirmații stă în investițiile pe care le-am făcut la sfârșitul toamnei: (…) am realizat un punct de prim ajutor la baza pârtiei și am realizat revizia telescaunului”.
Deci, lucrarea s-a făcut în toamnă, dar apare în bugetul de anul acesta. Sau poate, din nebăgarea de seamă a unora, pretextul mai poate fi folosit o dată, să se mai dea un var pe o clădire pe care n-a folosit-o nimeni. Dincolo de intenția de a spune că investești pentru a pregăti sezonul de schi, o explicație este absolut necesară.
* Lucrări noi de investiții: spații de cazare la stadion!!!
Subcapitolul denumit ”lucrări noi de investiții” arată două lucruri. Primul: că în Piatra Neamț s-au făcut investiții fără cap și fără coadă, producătoare doar de pagube. Al doilea: că actualul executiv fie nu înțelege că s-a terminat cu șmenurile și investițiile făcute doar de dragul de a cheltui bani, fie nu are capacitatea de a gândi altceva.
Bomba investițiilor noi o reprezintă, fără nicio îndoială, ”Amenajarea de spații de cazare la stadionul Ceahlăul”. Da, citiți bine! La Stadionul Ceahlăul, care a înghițit milioane de euro de la bugetul local și cel județean, pe care joacă acum o echipă a unor investitori privați, într-o ligă inferioară, și care a avut tupeul să ceară gratis cam tot de ce avea nevoie o echipă de Liga I. Să părăduiești acum 200.000 de lei pentru amenajarea unor spații în care deja s-a investit enorm și fără foloase cuvenite este o dovadă că cineva ori nu gândește, ori vrea să facă totul cadou cuiva. N-ar fi greu de făcut o legătură între principalul obiect de activitate – hotelier -, al unui investitor de la echipa de fotbal și spațiile de cazare. Unii o să spună că mergem prea departe. Noi așteptăm doar o lămurire cu privire la oportunitatea acestei investiții noi și vrem să vedem poziția consilierilor locali.
O altă găselniță pentru cheltuit bani publici o reprezintă ”Modernizarea punctului Belvedere” de pe Cozla. Evident, când vorbim despre modernizare, ne gândim la ceva ce există, nu la o investiție nouă, dar putem trece peste acest amănunt.
În acel punct, Primăria a investit deja sume imense. După ce a lăsat totul în paragină, fără pază, iar responsabilitățile au fost pasate jalnic de la poliția locală la cea municipală, zona este, de ceva timp, un loc folosit la toate – coș de gunoi, WC public etc. Asta după ce s-au furat sisteme de iluminat scumpe, obiecte de toaletă, bare de aluminiu, s-au distrus gresie și faianță. În condițiile în care tu, primărie, nu ai bani la buget, investești din nou 100.000 de lei pentru amenajarea unui punct unde nu ai niciun plan de perspectivă, este o cheltuială inutilă. Mai ales că drumul a fost refăcut în bătaie de joc, doar pe o porțiune, iar muntele o ia la vale, exact în zona respectivă. Asta apropo de oportunitate și priorități…
Soluția, mai simplă și mai economicoasă, de a face un parteneriat cu cei care au investiții în zonă, care, prin niște facilități, să fie atrași să preia punctul respectiv și să-l îngrijească, ar trebui măcar luată în calcul. Evident, asta nu ar aduce foloase firmelor de casă, care ar trebui să facă lucrarea pe bani publici, dar ar putea rezulta un loc civilizat și curat, de unde să poată fi admirat orașul. Evident, ar trebui să și oferi ceva celui care investește.
Din același film, face parte și noua investiție, evaluată la 100.000 de lei, denumită ”Amenajare infrastructură turistică Cozla”, un fel de picătură nouă în oceanul banilor cheltuiți deja pe Cozla, care au reușit să distrugă porțiuni însemnate din munte. Necesitatea și oportunitatea le vom putea afla cu prilejul dezbaterilor din Consiliul Local pe buget. Dacă vreun consilier va fi interesat de asta.
O nouă lucrare de investiții ne este anunțată de Primărie la Sala Polivalentă, aflată acum în administrarea LocativServ. Este vorba despre un ”Sistem de sonorizare”, evaluat la 200.000 lei. La prima vedere, pare o investiție necesară, dacă acolo se dorește organizarea unor concerte mari. Cum, însă, asemenea concerte sunt maximum 4-5 pe an și în sală se produc mai mult gratuități, aprobate cu larghețe de primărie, investiția devine discutabilă din bani publici. Cum Sala Polivalentă s-a dovedit a fi bugetivor rapace, n-ar fi fost bine oare ca aici – dar și la stadion sau, de ce nu, chiar la pachet – să fie găsit, la modul transparent, un operator privat ,care să fie interest să investească și căruia să i se ceară o chirie/ redevență cinstită, atâta timp cât e un bun gospodar și investește el pentru a-și putea desfășura activitatea? Iar respectivului să nu i se ceară să angajeze oameni de la PNL sau PSD pe post de cărători de acte și răspândaci de bârfe. Și nici să suporte întâlniri electorale pentru unii sau alții.
* Maximă urgență pentru Piatra Neamț: fântâna arteziană din Parcul Zoo!
Capitolul ” Cultură, sport, recreere” are și partea numită ”alte cheltuieli de investiții”. Este una care, în general, permite executivului să se joace mai mult cu lucrările, fără să prezize exact dacă lucrarea se întinde pe un an bugetar sau poate fi regăsită și în anul următor. Să remarcăm că aici vorbim în general despre bani investiți în legătură cu apa. Nu neapărat trimiși pe Apa Sâmbetei, dar pe-aproape.
70.000 de lei sunt prevăzuți pentru ”Reparații capitale ale fântânii amplasate în Parcul Zoo” din Piatra Neamț. Parc dat în concesiune unui investitor privat, care plătește o redevență municipalității. Cum conținutul contractului nu poate fi consultat pe site-ul primăriei, așa cum ar fi normal, ne putem întreba dacă respectiva investiție este oportună în aceste condiții sau dacă ea nu putea fi făcută chiar de administratorul parcului. În acest caz, s-ar fi cheltuit probabil mult mai puțini bani pe lucrare, iar, la final, suma ar fi fost reținută din ce are el de dat municipiului.
Lecturând proiectul de buget, ne-am reamintit că, în Piatra Neamț, avem un sistem automatizat de irigații. Cine deschide ochii a mirare se poate deplasa în Dărmănești, zona OMV – străzile Mihai Viteazu, Stamatin, Nufărului – și se lămurește. Dacă vede ceva. Dacă nu vede, poate citi proiectul de buget, din care rezultă că automatizatul sistem pare să fi clacat, din moment ce primăria – în baza unor studii serioase, suntem siguri – a hotărât să-i facă reparații capitale de 100.000 lei în acest an. Mult, puțin, oportun?
* Cultura, unde e cultura?
În acest capitol, analizat sumar, am căutat totuși măcar o cheltuială alocată culturii. Nu am găsit nimic trecut în buget, dacă facem abstracție de faptul că, la Piatra Neamț, a luat naștere o adevărată cultură birocratică și de partid, a căpușării bugetului cu lucrări făcute în doru-lelii, fără un proiect general de perspectivă pe un anumit domeniu. Aici avem adevărați doctori, cu sau fără patalama la mână, dată de la cei care controlează cheltuielile publice sau de instanțe.
Valentin BĂLĂNESCU
- va urma –