Consiliul Județean Neamț și-a propus un plan ambițios prin care să modernizeze 20 de drumuri județene cu bani atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/2013 și , în acest fel, să reabiliteze toată infrastructura rutieră a județului. Potrivit expunerii de motive a proiectului, începând cu anul 2006, Consiliul Județean Neamț a început un amplu program de modernizare a unor sectoare de drumuri județene și, prin mai multe hotărâri, au fost aprobate documentațiile tehnico-economice pentru modernizarea și reabilitarea unor drumuri în lungime totală de 98,070 km. În ședința de astăzi a legislativului nemțean se dorește actualizarea valorilor totale și a contribuției proprii a Județului Neamț pentru aceste investiții. Până acum, execuția lucrărilor s-a realizat doar din bugetul județului, asigurăndu-se anual fonduri pentru fiecare obiectiv în parte, insuficiente pentru finalizare și punere în funcțiune. Din acest motiv Programul Național de Dezvoltare Locală, reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru autoritatea județeană. Cu condiția ca aceste proiecte să se realizeze.
În expunerea de motive a proiectului cu nr.6 înscris pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de astăzi, 14 martie, sunt supuse spre aprobarea consilierilor județeni următoare valori:
- valoarea totală a investiției de „Modernizare DJ127A Dămuc-Huișurez, km 29+000-32*380, județul Neamț” va fi de 6.123.232,57 lei, contribuția județului Neamț pentru acest obiectiv de investiții este de 2.521.516,55 lei cu TVA, iar pentru finalizare mai este necesară suma de 32.813,01 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile în acest program.
- pentru modernizarea DJ 127 limită jud. Harghita – Bicazu Ardelean – Bicaz Chei – Dămuc – Urnita jud. Harghita , km 10+400-16+563 este nevoie de o finațare totală 7.413.134,63 lei, constribuția județului a fost de 4.974.855,91 lei cu TVA, iar pentru finalizare este necesară suma de 58.360,40 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile.
- modernizarea DJ 155B Bodești – Urecheni – Drăgănești, km 9+500 -11+500; 17+000 -19+250, impune un cost total de 7.196.728,94 lei, valoarea contribuției proprii a județului Neamț pentru acest obiectiv de investiții este de 2.536.730,89 lei (inclusiv TVA), din care pentru finalizare este necesară suma de 60.726,37 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locala.
- pentru modernizare DJ 155 B Bodești – Urecheni – Drăgănești, km. 39+400 – 45+400, valoarea totală a investiției este de 6.893.617,90 lei, contribuția C.J. Neamț este de 3.852.368,90 lei (inclusiv TVA), din care pentru finalizare mai este necesară suma de 56.800,39 lei
- pentru obiectivul de investiții de interes public județean „Modernizare DJ159B Izvoare-Bahna, km.0+000- 2+942”, valoarea totală a investiției, în condițiile actualizării diferenței de executat, este de 4.670.965,77 lei, contribuția județului este de 3.509.704,82 lei și mai sunt necesari 35.094,38 lei pentru finalizarea lucrărilor.
- Modernizare DJ 1551 Tîrgu Neamț-Bîrgăuani- Români-Siliștea, km.28+871-31+000 ar trebui să se realizeze cu 3.268.535, 35 lei, contribuția C.J. NT este de 1.842.075,22 lei, fiind necesară pentru finalizare suma de 27.437,90 lei
- se aprobă actualizarea valorii totale și a contribuției proprii a Județului Neamț pentru obiectivul de investiții de interes public județean „Modernizare DJ 1551 Tîrgu-Neamț-Tupilați- Bîrgăuani-Români-Suiștea, km.36+500-39+703. Valoarea totală a investiției este de 3.660.592,36 lei, contribuția proprie a Județului Neamț este de 1.641.325,98 lei, din care pentru finalizare este necesară suma de 35.345,00 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală
- „Modernizare DJ 155L Ghindăoani-Grumăzești, km.0+000-8+595”, are nevoie de o finanțare totală de 8.569.689,79 lei; Consiliul Județean a cheltuit deja 4.224.179,79 lei , însă mai e nevoie pentru finalizare de 72.320,51 lei.
- Se aprobă actualizarea valorii totale și a contribuției proprii a Județului Neamț pentru obiectivul de investiții de interes public județean „Consolidare DJ 157 Horia-Mărgineni-Piatra Neamț, km.l7+300-34+000-Etapa a Il-a km.17+300-25+000”, cu o valoare totală a investiției de 6.644.320,13 lei. Valoarea contribuției proprii a Județului Neamț este de 6.079.753,27 lei, iar pentru finalizare mai sunt necesari 45.262,00 lei.
- Modernizarea DJ 157H Girov-Dochia-Itrinești, km. 2+800-9+000 impune o finanțare totală de 7.017.907,62 lei, contribuția județului este de 5.603.924,46 lei, din care pentru finalizare mai este necesară suma de 45.671,00 lei.
- Modernizare DJ 207D Icușești-Bătrânești, km. 21+430-24+000”, după cum urmează: valoare totală 2.821.341,35 lei; contribuție CJ Neamț 2.203.616,73 lei (inclusiv TVA), sumă necesară pentru finalizare 23.789,48 lei.
- pentru „Modernizare DJ 280 Stănița-Chicerea, km. 29+343-33+140”, valoarea totală a investiției este de 3.703.224,04 lei, contribuția județului este de 1.524.404,66 lei, iar pentru finalizare mai e necesară suma de 30.449,91 lei
- reabilitarea DJ 207C Ion Creangă- Valea Ursului, km. 14+000-17+000 necesită o finanțare totală de 034.848,21 lei, contribuția județului este de 3.343.735,01 lei, fiind necesari încă 27.398,82 lei
- la punctul „Consolidare DJ 280 Bîra-Stănița, km. 21+830- 25+300,29+000-29+343”, valoarea totală a investiției este de 8.299.919 lei, Consiliul județean a contribuit cu 490.403,16 lei (inclusiv TVA), fiind înregistrată o diferență pentru finalizarea lucrărilor de 7.809.515,84 lei
- se aprobă actualizarea valorii totale și a contribuției proprii a Județului Neamț pentru obiectivul de investiții de interes public județean „Modernizare DJ 209B Mălini-Stânișoara-Borca, km. 44+000-51+000”. Valoarea totală a investiției este de 15.762.883 lei, iar județul a contribuit cu 350.515 lei. Diferența pentru finalizare este de 15.412.388 lei.
- pentru modernizarea DJ 155M Tîrpești-Țolici, km. 3+250- 4+868” este necesară suma de547.704 lei, iar C.J. Neamț a contribuit cu 207.310,59 lei (inclusiv TVA). Diferența este de 33.403.393,41 lei.
- la art.17 este prevăzută reabilitarea și modernizarea DJ 157C DN 15 Viișoaraj-Scăricica-Bisericani-Sanatoriu Bisericani, km. 0+000-6+615. Valoarea totală este de 16.551.221 lei, iar contribuția județului este de 530.887 lei. Diferența este de 16.020.334 lei.
- Se aprobă actualizarea valorii totale și a contribuției proprii a Județului Neamț pentru obiectivul de investiții de interes public județean „Modernizare DJ 1551: Tîrgu-Neamț-Tupilați- Bîrgăuani, km. 31+000-36+500”, Valoarea totală a investiției este de 12.389.101 lei, iar contribuția actuală a județului este de 363.266 lei. Pentru terminarea lucrărilor este necesară suma de 12.025.835 lei.
- pentru „Modernizare DJ 157H: Girov-Dochia-Mărgineni, km. 9+000-14+000, km 17+500-18+500”, valoarea totală a investiției este de 12.375.656 lei, iar județul a contribuit cu 363.929 lei (inclusiv TVA). Diferența este de 12.011.727 lei.
- la ultimul articol, nr.20 este specificată consolidarea DJ 207A Roman-Bira-Nistria, km. 22+000-29+595, având o valoare totală de 493.369 lei, iar Consiliul Județean Neamț a contribuit cu 447.517 lei (inclusiv TVA). Pentru finalizarea lucrărilor mai este necesară suma de 15.045.852lei.
Făcând calcule finale, pentru modernizarea celor 20 de drumuri județene se preconizează o investiție totală de 156.437.991,66 lei, bani pe care autoritățile nemțene speră să îi obțină din Programul Național de Dezvoltare Locală.
Gianina Buftea