Când, la redacție, ajunge o informare de la Primăria Piatra Neamț, în sfânta zi de vineri, dinainte de sâmbătă, fix la ora 14.22, cu 22 de minute după încheierea programului, gândul zboară spre orice: a fost cutremur, s-a spart o conductă principală de aprovizionare cu apă a orașului, s-a produs vreo (altă) catastrofă, pentru că,altfel, asemenea eveniment se întâmplă foarte rar.
Când citești materialul și observi că, de fapt, este vorba doar despre o adresă a lui Cătălin Dughir, directorul suspendat al Apa Serv SA Neamț, te dumirești și realizezi că este vorba, totuși, de o urgență, din moment ce s-a luat hotărârea să fie transmisă la presă.
Aflăm că dl. Dughir este fost director, că solicită analizarea unui consilier local, impiegat de mișcare, cu care a avut un conflict profesional și care, acum, ar face lucruri rele la Apa Serv SA. Ne mai face dl. Dughir o prezentare a problemelor și proceselor sale, lucru perfect logic pentru un om care-și apără interesul. Surprinzător este, însă, zelul Primăriei, care transmite presei informarea dlui Dughir, fără nicio explicație, ca și cum acesta ar fi un lucru obișnuit.
Așteptăm cu nerăbdare și alte comunicate, cu minutele proceselor de la Apa Serv, cu plângerile angajaților de la LocativServ, cu plângerile piețarilor, toate trimise după orele de program. Mai ales dacă nu este vorba neapărat de un consilier pesedist sau de războiul cu respectivul partid.
«Subsemnatul lonut-CatalinDughir – Director General al Companiei Județene APA SERV SA pana la data de 09.02.2017, va rog sa supuneți analizei modul in care dl consilier Cristian Mihalcea si-a îndeplinit mandatul de reprezentant al Consiliului in cadrul (si in afara) Adunării Generale a Acționarilor la Companie si in virtutea prerogativelor Dvs. sa luați masurile ce se impun.
Precizez ca in conformitate cu prevederile legale acest mandat trebuie exercitat cu buna credința, obiectivitate, avand ca unic scop reprezentarea intereselor legitime ale mandantului, cu respectarea atribuțiilor legale si statutare, fara a imixtiona in activitatea de administrare a societății, asa cum prevede OUG 109/2011.
In realitate obiectivitatea si buna credința a domnului consilier sunt afectate de relațiile personale pe care le-am avut in perioada in care eu aveam atribuții de autorizare/examinare, control a personalului cu atributiuni la siguranța circulației iar domnia sa la acea vreme era impiegat de mișcare, cat si de faptul ca am refuzat sa încalc prevederi legale pentru a-i satisfice un interes personal in august 2014.
In acest context personal de la data numirii sale ca reprezentant in AGA Companiei, probabil fara a informa Consiliul, a promovat in concurs cu ceilalți împuterniciți mandatați de acționari doar interesele partidului.
Astfel, poate si din necunoașterea prevederilor legale, fiind la primul mandat de consilier local a participat in datele de 22.09.2016, 15.12.2016, 28.12.2016, 20.01.2017, 31.01.2016 ia ședințe AGA convocate in aceleași date, cu incalcarea prevederilor imperative ale art. 117 din Legea 31/1990 si ale art. 42 din OUG 109/2011 (obligativitatea convocării ședințelor cu minimum 30 zile înainte). In cadrul acestor ședințe s-au adoptat hotarari privind: revocarea Consiliului de Administrație (fara ca propunerea sa provină de la ADIAQUA Neamț conform Actului Constitutiv al Companiei si Statutului ADI AQUA Neamț), numirea unui consiliu provizoriu fara avizul ADI AQUA (incalcandu-se prevederile acelorași documente) si fara selecție sau o minima verificare in frauda prevederilor OUG 109/2011, modificări ale Actului Constitutiv al Companiei lipsite de temei legal si avand ca unic scop acoperirea ilegalităților anterioare precum si aprobarea formulării unei acțiuni in răspunderea directorului general pentru pretinse prejudicii aduse companiei, acțiune ce a avut drept scop suspendarea mea din funcția de Director General.
Toate hotărârile astfel adoptate sunt atacate in instanța atat pe calea cererilor de intervenție- procedura prevăzută de OUG 116/2009 – cat si pe fond.
In ceea ce privește ultima hotarare, cea privind acțiunea deschisa împotriva mea, aceasta este “fundamentata” pe un pretins raport întocmit de un consiliu de administrației consiliu neinregîstrat la ORC). Urmare hotărârii adoptate mi s-a comunicat si o notificare prin care mi se punea in vedere ca in termen de 5 zile sa depun la casieria companiei suma de 350.694,05 lei.
Prin Casa de Avocatura care ma reprezintă am comunicat UAT Judetul Neamt, Municipiul Piatra Neamț si Comuna Alexandru cel Bun precum si personal Împuterniciților mandatați de aceștia sa le reprezinte interesele, un amplu material prin care demonstram ca acest prejudiciu in realitate nu exista. Cu toate acestea in singurul scop de a obține suspendarea mea din funcție, acțiunea a fost depusa ia Tribunalul Neamț, in mod abuziv. Este posibil ca domnul consilier sa nu fi informat Consiliul asupra acestor aspecte uzând de faptul ca nu are încheiat un contract de reprezentare ceea ce ii conferă in viziunea sa plenitudine de competente si nici o răspundere.
Fata de cele prezentate va rog sa analizați daca domnul consilier reprezintă Consiliul care l-a desemnat sau doar interesele sale si ale partidului care l-a promovat in aceasta funcție.
Va rog ca acest document sa fie prezentat in sedinta Consiliului Local.»
Later edit: După cum au explicat cei de la Comunicare, motivul ar fi tocmai ședința Consiliului Local Piatra Neamț, de luni, 6 martie.
2 comentarii
Iarăși gâlceavă pe cer. Între doi ceferiști de data asta. Chiar este necesar să suportăm în acest moment vendetele domnului Dughir care se ține cu dinții de scaun? Dacă este așa de neprihănit, de ce nu se dă deoparte și în liniște își duce războiul? Dacă e să câștige se va întoarce așa, călare pe un cal alb și cu buzunarul plin. Altfel, îmi e teamă că în afară de Apa Serv, nimeni nu e perdantul în această bătălie (nici Dughir, nici CJ) ! Păcat de muncitorii de acolo că ei au de suferit!
Oare cat vom mai suporta pe acest oportunist Dughir, care se credea un super specialist, nu a ascultat nici o propunere de imbunatatirea activitatii companiei,iar singura solutie a fost de MARIREA PRETULUI LA APA ,pentru incadrarea in costuri a salarilor de nabab pentru conducerea societatii,a cumpararii de autoturisme,la toti LACHEII ce cantau in struna ,inclusiv consiliul de administratie,care veneau numai sa primeasca mita de nabab si sa asculte orbeste de stapan,neavand personalitate ,avand tot timpul stare de plecaciune,care a deformat coloana vertebrala.
Nici Dughir,nici consiliul de administratie ,nici consiliul judetean nu au ascultat de consiliul local Roman care prin hotarare de consiliu au cerut contorizarea si facturarea individuala,de nevoile populatiei beneficiare de reteaua de apa in vederea contorizarii si facturarii individuale la apa rece,intrun mod cat mai simplu fara taxe impunatoare fara megaproiecte pentru a monta un contor lucru ce poate fi executat de orce firma de specialitate chiar agreiata de Apa serv
Prin aceasta montare de contor individual la care se va citi consumul de apa individual de catre Apa serv nu se modifica parametrii consumului de apa ca sa necesite calcule ci dimpotriva cantitatea de apa consumata este mai mica ,din cauza eliminarii pierderilor,deaceia singura cheltuiala a consumatorului de apa este modificarea instalatiei interioare ,care la data intocmirii contractului se va verifica etansietatea instalatiei.
Prin aceasta contorizare Apa serv va avea avantajul de incasa imediat c/v facturii,fara sa mai aiba restante care duc la pierderi ,nu vor mai fi nemultumiri de oprirea apei din partea celor ce platesc c/v consumului de apa si cetatenii sant multumiti ca PLATESC DOAR NUMAI CE CONSUMA.
ASTA TREBUIA SA FACA DUGHIR si daca noua conducere nu va face acest lucru degeaba Domnul Arsene se zbate.