Instaurarea primăverii este pusă sub semnul capriciilor naturii, de aceea ea are loc fie la 1 martie (Mărțișor), fie după cele 9 sau 12 zile ale Babei ori chiar la Alexii – 17 martie, Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu; în zonele reci și înalte, aceasta vine la 13 săptămâni numărate din ziua de Crăciun, atunci când toată zăpada se topește, chiar și de pe munții cei mai înalți.
În calendarul popular, 17 martie mai apare sub numele de Ziua Șarpelui, fiindcă se credea că este momentul când toate gângăniile și jigăniile se ascund în pământ până în această zi, când patronul lor, Alexie cel Cald, Omul lui Dumnezeu, le va elibera. Cei care voiau să aibă putere în tămăduirea bolilor trebuiau să urmărească ”soborul șerpilor” și, prin forță și vicleșug, să le ia piatra scumpă pe care o poartă în gușă.
Se mai spune că, la cununie, preotul întreabă de trei ori pe miri dacă vor să se cunune, ca să nu fie cununați cu forța, precum Alexie.
* Tradiții de Alexie, Omul lui Dumnezeu
Ritualul popular al Alexiilor este strâns legat de Alexie, aducătorul primăverii, cel care face ca pământul să se dezghețe și gâzele să învie. El e considerat și patronul viețuitoarelor care au hibernat sau au stat ascunse și care acum se trezesc la viață.
Părintele Alexie s-a născut la Roma, într-o familie de nobili bogați și credincioși. După căsătorie, i-a dat soției un inel și a plecat la Edesa, cetatea Mesopotamiei. Acolo, toate bogățiile sale le-a împărțit săracilor și, timp de 18 ani, a stat pe lângă biserică, îmbrăcat cu haine sărace și zdrențuite, hrănindu-se din mila și îndurarea celor ce veneau la sfântul lăcaș. În urma sa, acasă, a lăsat multă mâhnire și suferință.
După tot acest timp, Alexie a plecat spre Tarsul Ciliciei, la biserica Sfântului Apostol Pavel, dar nu a ajuns decât până la Roma. La casa părinților săi, nu l-a recunoscut nimeni și a continuat să trăiască din mila oamenilor, până când a simțit că i se apropie sfârșitul. A cerut, atunci, o bucată de hârtie, pe care și-a scris numele și povestea vieții. Împăratul Onoriu a fost cel care, după moarte, pe 17 martie 5919, i-a citit scrisoarea și a dat poruncă să fie îngropat, cu cinste și cu mare cuviință, în biserica Sfântului Apostol Petru. Se spune că moaștele au răspândit miruri vindecătoare tuturor celor ce se apropiau de ele. Orbii au început să vadă, leproșii s-au curățat, bolile și neputințele omenești s-au vindecat prin atingerea moaștelor tămăduitoare ale omului lui Dumnezeu, Alexie.
* Obiceiuri populare de Alexie cel Cald
Este interzis să se aducă lut și surcele în casă. Dacă, însă, a fost adus din vreme, lutul e folositor în această zi, pentru că acum este permis să se astupe micile crăpături din case. Se spune că așa i se astupă și ochii șarpelui, să nu se poată apropia de casă și să nu muște omul. Iar dacă, totuși, îi iese în cale, acestuia îi este permis să îl omoare.
Tot astăzi este și Ziua Șarpelui, când târâtoarele ies din pământ, după multe luni de hibernare.
În anumite zone, se aprind focuri, în care se aruncă fructe uscate, sfințite de Ziua Crucii, iar tinerii sar peste ele, pentru a fi feriți de boli.
Ziua de 17 martie era, în calendarul popular de altădată, asociată șarpelui. Șarpele de casă era apreciat în unele zone, pentru că se spunea că apără casa, de blesteme, vrăji, de duhuri rele. Se spunea că, dacă șarpele de casă lipsea dintr-o gospodărie, respectiva casă aparține necuratului. Șarpele de casă nu era omorât, se credea că se face un păcat. Șarpelui nu i se pronunță numele de ziua lui, pentru a-i putea fi câștigată bunăvoința pe timpul verii. În cazul în care rostea cineva, din greșeală, cuvântul ”șarpe”, acesta trebuia să spună neapărat un descântec.
Lui Alexie i se spunea și ”cel Cald”; el a fost denumit astfel, deoarece se crede că el dezgheață pământul, aduce căldura și vremea bună. Se spune că, în ziua de Alexii, peștii ”bat” apa pentru prima dată și că pescarii trebuie să înghită un mic peștișor viu și să postească toată ziua, ca să aibă noroc la pescuit.
Este și ziua în care broaștele cântă pentru prima oară.
* Astronomie, astrologie, Sărbătoarea Paștelui și a Călușului
De-a lungul timpului, Biserica a oscilat în a oferi un sistem de calcul al sărbătorii Paștelui. Abia Sinodul Panortodox de la Niceea, convocat de împăratul Constantin în anul 325 d.H., a stabilit intervalul în care creștinii ortodocși vor serba Învierea Domnului.
Astfel, aceasta cade în prima duminică de după luna plină a echinocțiului de primăvară, dar, restrictiv față de Paștile catolicilor, nu odată cu Paștile evreilor. Se poate vorbi, așadar, doar teoretic, despre un interval de 35 de zile în care se prăznuiește această sărbătoare cardinală, în intervalul 22 martie-25 aprilie. Intervalul se mărește, însă, în funcție de restricțiile astronomice și rituale arătate mai sus, așa încât, pentru ortodocși, intervalul real se întinde între 4 aprilie și 8 mai.
În ceea ce privește Sărbătoarea Călușului, Calendarul popular păstrează unele informații din vechime, legate de perioada când începe pregătirea acestei sărbători. Dimitrie Cantemir amintește unele teorii, conform cărora Călușarii ar fi descendenți direcți ai Saliilor, cei 12 preoți ai zeului Marte, care executau dansuri războinice, sau ai altor confrerii masculine. Aceste dansuri se executau în vechime pe 1, 15 și 19 martie, pe colina Quirinal, iar reminescențe ale acestor perioade au rămas în memoria colectivă populară. Quirinal – sau Dealul Quirinal – este una din cele șapte coline ale Romei, poziționată spre nord-est față de centrul istoric al orașului Roma. În prezent, este locul unde își are reședința oficială președintele Italiei, în Palatul Quirinal.
