Varujan Vosganian: ”Generația mea a eșuat în politică!”

”Pe Varujan Vosganian îl admiri din prima sau îl respingi din prima” – scriitorul Adrian Alui Gheorghe

Varujan Vosganian a lansat, de curând, romanul ”Copiii războiului” și la Piatra Neamț. Iubit de unii, hulit de alții, armeanul născut la Craiova fascinează, prin subtilitatea discursului și copleșitoarea erudiție.

– Ce vă leagă de Piatra Neamț? Care vă sunt prietenii de aici?

• De Piatra Neamț mă leagă foarte multe lucruri. Mă leagă, din prima tinerețe, Teatrul Tineretului, cu Silviu Purcărete și ceilalți câțiva dintre actorii de aici, care mi-au fost prieteni. Mă leagă, apoi, Adrian Alui Gheorghe, Cristian Livescu și alți prieteni scriitori, mă leagă prietenia cu cei cu care, împreună, am făcut și continuăm să facem politică, mă leagă frumusețea locurilor de aici și felul în care este respectată cultura și mă leagă acest spațiu al cupolei bibliotecii, în care vin adesea cu plăcere.

– Scriitorul devine o altă persoană în spatele cărții?

• Scriitorul este persoana care scrie cartea la dictarea cuiva pe care nu-l știm. Adesea, am sentimentul că ceea ce scriu vine din altă parte decât din mine însumi și, la un moment dat, cartea trăiește fără scriitor. De la un punct încolo, cartea nu mai are nevoie de scriitor și, cândva, la întrebarea cum mă simt ca omul care a scris ”Cartea șoaptelor”, eu răspund: ”Am sentimentul că ea m-a scris pe mine, pentru că viața mea s-a schimbat după apariția acestei cărți”.

– Sunteți blajin sau efervescent?

• Dacă socotim după zodia în care m-am născut, cea a leului, aș zice mai degrabă că sunt tumultuos și cred că, atunci când ești tumultuos, e bine să fii și blajin, pentru că tumultul fără blândețe devine o formă de agresiune. Ori puterea nu este agresivă niciodată. Cine se simte puternic nu are de ce să fie agresiv. Agresivitatea este slăbiciunea celor care se visează puternici, fără ca, din păcate, să și se trezească din visul lor.

– Ce a însemnat echipa ”U” Craiova pentru Varujan Vosganian, cel născut în Bănie?

• Craiova este meridianul nașterii mele. Când eram puști, mergeam cu bunicul la stadion, pe vremea aceea jucau Oblemenco, Strîmbeanu, Velea, Papuc, Deselnicu și oamenii puneau multă patimă în sport. Felul cum se făcea sportul atunci, cu mult mai puțini bani, dar cu mult mai multe modele de comportament, pe care noi, copiii de atunci, le repetam până la obsesie, faptul că fiecare echipă, de la Poli Iași până la Dinamo Pitești, ASA Târgu Mureș ori Progresul București, avea vedetele ei, arată că era o României echilibrată. O Românie frumoasă și o Românie în care câștigul cel mai mare era cel al foșnetului cărților și nu al foșnetului banilor. Dacă am putea să renunțăm la năravurile comunismului, păstrând, însă, ceea ce am avut noi bun în solidaritatea aceea pe care ne-o dădea suferința comună, ar fi magnific.

– Vă considerați o persoană care a reușit în politică?

• Nimeni nu poate reuși de unul singur în politică. Generația mea a eșuat în politică.

* Din zicerile lui Varujan Vosganian la Piatra Neamț…

* ”Cultura nu se măsoară în metri”

«Laurențiu Ulici (regretatul critic literar – n.red.) îmi dădea mereu încredere. Fie îmi spunea ”nu ai deloc dreptate”, fie îmi spunea ”ai perfectă dreptate, dar din cu totul alte motive decât crezi”. El vorbea despre oximoron, despre râsu’-plânsu’ acesta al românilor. O să dureze mult, foarte mult, până o să facem ceasuri ca elvețienii, mașini ca nemții sau rulmenți ca suedezii, dar avem un avantaj competitiv incontenstabil asupra lumii întregi: nimeni nu face cultură românească mai bine decât noi. Eu aparțin în aceeași măsură și poporului român, și poporului armean. Mă simt la fel de bine și cu semnul sângelui, și cu taina botezului, pe care le-am moștenit de la neamul meu armenesc și mă simt la fel de bine și cu acest aluat cald, care a fost pământul românesc în care m-am născut. Nu trebuie să avem niciun complex că aparținem unei culturi mici. Nu există culturi mici și culturi mari. Culturile nu se măsoară în metri, așa cum se măsoară munții. Culturile se măsoară în profunzime, cum se măsoară fântânile. Dacă te uiți la doi munți, știi care-i mai înalt, unul față de celălalt. Dacă te uiți la două fântâni, de unde știi care este mai adâncă? Trebuie să-i guști apa și, din răcoarea apei, îți poți da seama dacă este mai adâncă. Problema culturii noastră nu-i că-i o cultură mai mică, ci este că-i o cultură care n-a fost gustată atât cât trebuie, ca o apă vie așa cum este ea».

* ”Adevărata istorie au făcut-o poeții!”

«Ca poet, nu mi-au ajuns poate instrumentele de a dovedi forța poetului, pentru că poetul e cel mai important lucru pe lumea asta. Adevărata istorie au făcut-o poeții! Nu împărații sau generalii! Chiar atunci când istoria consacră un mare conducător de oști ca făuritor de istorie, răspund ca Laurențiu Ulici: ”Ai dreptate, dar din cu totul alt motiv decât crezi”. Alexandru Macedon a fost atât de vestit, nu pentru bătălia de la Gaugamela, ci pentru că el a apropiat civilizații. Hermetismul este adevărata victorie a lui Alexandru Macedon, pentru că și Atilla, ”biciul lui Dumnezeu”, a învins în istorie, dar istoria a dat un cu tot alt postament lui Macedon în fața lui Atilla sau Ginghis Han. De aceea, acolo unde nu e poezie, nu e nimic. Avem mare nevoie de poezie. Am fost întrebat, când eram ministru și aveam în subordine 160.000 de salariați, cine e mai mare, un poet sau un ministru. Și am spus, neîndoielnic, poetul. Poezia și poetul sunt expresia unicității care, până la urmă, dă măreția condiției umane. Biblia este atât de fascinantă, nu pentru că este sursă de credință, pentru că, dacă ar fi fost doar credință, ar fi avut ateii ei. Credința are atei, Biblia nu are atei. Nu o să găsești niciodată pe cineva care, după ce citește, de pildă, Eclesiastul, să devină ateu».

* ”Suntem într-un stadiu de imponderabilitate morală”

«Noi, în România, suntem la o distanță mai mare de morală decât suntem de Alpha Centauri. Și am fost politicos, pentru că Alpha Centauri este steaua cea mai apropiată. Laurențiu Ulici spunea așa: ”Morala fără politică poate să existe, dar politică pe termen lung fără morală nu”. Vorbim în termeni de morală și de imoralitate. Imoralitatea – acest ”i” din față nu este ”i”-ul fascinant din matematică, care înseamnă o verticală deasupra lumii reale – este doar inversul moralei. Ar fi fost bine să trăim într-o societate imorală, pentru că șansa unei societăți imorale este că, în sânul ei, există apostoli ai moralei care se străduiesc să arate oamenilor drumul drept, drumul Damascului. Noi, însă, trăim într-o confuzie, suntem într-un stadiu de imponderabilitate morală. Noi suntem într-o amoralitate».

* ”Comunismul nu este o traumă comună pentru români”

«Eu vă spun că noi nu cunoștem poporul român. Noi suntem într-un proces lung de autocunoștere, care nu se poate face decât prin cultură. În anii ’90, eu eram convins că sunt de partea celor buni. Dacă m-ar fi întrebat cineva, atunci, de ce am intrat în politică, aș fi răspuns ”pentru că binele ar fi trebuit să învingă răul”. Întrebați-mă azi. E foarte greu să vă spun, astăzi, că sunt de partea celor buni și împotriva celor răi. Poporul român trăiește într-o criză de sens. Dacă întrebi, toți armenii din lume îți vor vorbi depre genocid la fel, dacă întrebi toți evreii despre Holocaust îți vor vorbi la fel, dacă îi întrebi pe români nu îți vor vorbi la fel despre comunism. Comunismul nu este o traumă comună pentru români. Acesta-i și motivul pentru care nu putem să ne vindecăm. Pentru că, pentru a te vindeca, pentru a ierta, trebuie ca unul să ierte și altul să-și asume».

Ana MOISE