Bogdan Pușcașu este administrator public al orașului Piatra Neamț din anul 2009. El se identifică, practic, cu mare parte din mandatele lui de primar ale lui Gheorghe Ștefan, cu realizările din aceste mandate, dar, în egală măsură, și cu nerealizările. În acest moment, el se află în situația de a-și apăra locul de muncă, deoarece majoritatea din Consiliul Local a modificat organigrama și a propus deființarea postului. Motivația duce cu gândul la economii la bugetul unui oraș greu încercat de datorii, cele mai multe acumulate după anul 2008, deci, în parte, și pe perioada de city-administrare a domniei sale.
Hotărârea respectivă a fost avizată de legalitate de secretarul municipiului și a ajuns la Prefectură. Din acest motiv, Bogdan Pușcașu a depus o plângere prealabilă către Consiliul Local Piatra Neamț și spre știință primarului Dragoș Chitic, în care, în rezumat, spune că aleșii locali și-au depășit atribuțiile și că doar primarul poate avea ”inițiativa aprobării, modificării sau completării organigramei este strict de competența Primarului”.
Mai spune domnia sa că ”atributul privind numirea, sancționarea, suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de muncă pentru personalul aparatului de specialitate al Primarului, revine în exclusivitate acestuia”.
Pe aceeași idee, el continuă și spune că este o hotărâre politică luată împotriva unui apolitic și cere revenirea la situația de dinainte.
Pe logica domnului administrator public Bogdan Pușcașu, când vine vorba de organigramă, consilierii locali ar trebui doar să voteze, fără să comenteze ce le propune primarul. În aceeași logică, consilierilor li se ia dreptul de a face amendamente și nu trebuie multe legi și paragrafe de invocat pentru ilustrarea absurdului acestei aserțiuni.
Revenind la situația de față, inițiativa modificării organigramei a aparținut executivului, adică primarului Dragoș Chitic. Care a dorit modificarea și completarea ei. Consilierii au venit cu un amendament (clar de șicanare a primarului, clar pe motive politice), dar LEGAL, din moment ce chiar secretarul muncipiului a declarat, după ședință, acest lucru. Pentru că aleșii locali au dreptul de a face și amendamente la un proiect de hotărâre, altfel lucrurile s-ar fi reglat printr-un ordin sau o decizie a primarului. Mai ales că legiuitorul nu a specificat în lege că aleșii nu au voie să facă amendamente.
Partea frumoasă a lucrurilor este că acele care trebuie să pună în practică o hotărâre a consiliului local este chiar primarul, prin compartimentele sale de specialitate. În textul plângerii prealabile, pe care-l puteți citi în continuare, Bogdan Pușcașu chiar spune că singurul care poate să-i desfacă contractul de muncă este primarul și că, în momentul când acesta are o justificare, ea trebuie acceptată. Rămâne de văzut dacă o hotărâre a consiliului local reprezintă o justificare.
Indiferent de interpretările juridice, probabil conflictul va ajunge în instanță. Cu argumentele din această plângere, este greu de crezut că Bogdan Pușcașu va câștiga. (V.B.)
«Nr. 9700/5 aprilie 2017
Administratorul Public al Municipiului Piatra Neamț
Către
CONSILIUL LOCAL PIATRA NEAMȚ
Spre știință
PRIMARULUI MUNICIPIULUI PIATRA NEAMȚ
Plângere prealabilă
Având în vedere că în ședința ordinară a Consiliului Local Piatra Neamț din data de 30.03.2017 a fost dezbătut un proiect de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții a Primăriei Municipiului Piatra Neamț, proiect aprobat prin HCL nr. 76 din 30.03.2017
vă sesizez următoarele:
Prin proiectul supus dezbaterii, inițiat de Primarul Municipiului, a fost propusă modificarea organigramei și a statului de funcții a Primăriei, în sensul înființării unui compartiment de guvernanță corporativă (conform Legii nr. 111 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și a HG nr. 722/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice) dar, în plen, acestui proiect i-a fost adus un amendament care nu are nici o legătură cu subiectul proiectului de hotărâre (folosindu-se ca pretext titlului acestuia) și nici susținere legală.
Astfel, cu toate că inițiativa aprobării, modificării sau completării organigramei este strict de competența Primarului, Consiliul Local a încălcat prevederile art. 36, alin. 1 și art. 36 alin.3, litera b) din Legea nr. 215/2001 republicată, în sensul că, prin amendamentul adus proiectului de hotărâre amintit, și-a depășit atribuțiile și a hotărât abuziv și ilegal desființarea unor posturi ocupate și vacante din organigramă, respectiv postul de Administrator Public (ocupat de mine prin concurs în 2009) și 3 posturi de consilieri personali ai Primarului, fără nici cea mai elementară explicație referitoare la faptul că amendamentul nu are legătura cu proiectul de hotărâre (respectiv cu compartimentul propus a fi înființat, avizat de către ANFP) și fără nici o fundamentare.
Atributul privind numirea, sancționarea, suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de muncă pentru personalul aparatului de specialitate al Primarului, revine în
exclusivitate acestuia, potrivit art. 63 alin. 5 litera e) din Legea nr. 215/2001 republicată, fiind exclusă astfel posibilitatea autorității deliberative locale de a obliga Primarul să concedieze persoane care au contract individual de muncă încheiat în mod legal și de a desființa posture ocupate sau vacante care au fost bugetate și justificate de acesta (de Primar).
Deasemeni, Consiliul Local a încălcat, prin adoptarea acelui amendament, prevederile art. 55 și 65 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii și prevederile art. 74 alin. 1, alin. 2 și ale art. 75 din
Legea 215/2001 republicată, în sensul că obligă autoritatea executivă a Municipiului Piatra Neamț să încalce prevederile legale amintite mai sus, cu toate că se precizează clar în lege că “desființarea unui loc de muncă trebuie să fie efectivă și trebuie să aibă o cauză reală și serioasă”. În plus, menționez că singura motivație adusa pentru desființarea acestor posturi a fost o formulare cu caracter general și anume “eficientizarea activității Primăriei”, dar nu s-au adus nici un argument, calcul sau justificare privind legătura cauzală dintre presupusa ineficiență actuală sau o mai bună eficiență viitoare a activității primăriei, pe de o parte, și aceste posturi, pe cealaltă parte.
Argumentul, neformulat dar deductibil, că prin eventuala reducere a cheltuielilor bugetare cu c/v salariului Administratorului Public s-ar eficientiza activitatea Primăriei (prin realizarea unor economii) poate fi combătut prin faptul că același Consiliul Local a aprobat în repetate rânduri sume nerambursabile (sau majorarea sumelor propuse inițial) pentru finanțarea unor asociații, proiecte, activități, publicații și evenimente (unele fiind ca ordin de mărime comparabile cu salariul Adminsitratorului Public pe 1 an) pe care nu le contest, dar fără ca acestea să fie raportate în vreun fel la “eficiența activității”, ci doar la imaginea adusă orașului, relativă (în unele cazuri) prin comparație cu aportul profesional dovedit al Administratorului Public (care la Piatra Neamț între atribuțiile concrete are inclusiv calitatea delegată de Ordonator de Credite).
Informez Consiliul Local și Primarul că, la nivelul întregii țări există aproape 400 de posturi de Administratori Publici ocupate, la toate nivelurile (comună, oraș, județ) și că, în Județul Neamț, atât orașele Roman și Târgu Neamț, cât și Consiliul Județean Neamț, au această poziție de mai mulți ani.
Cu toate acestea, în toată această perioadă, nici unul dintre aceste UAT-uri din județ (Municipiul Roman și orașul Târgu Neamț având bugete mai mici decât al nostru) nu au considerat necesar ca, pentru eficientizarea activității, sau din alte motive, să desființeze postul de Adminstratorul Public, premiză care mă face să cred că desființarea postului de la Municipiul Piatra Neamț are o altă motivație (ce ține probabil de lupta politică, firească de altfel, dar la care eu nu am luat și nu voi lua parte).
Precizez că eu nu am făcut și nu fac politică și nici nu sunt membru sau simpatizant al vreunui partid, în toți acești ani limitându-mă, în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în toate acțiunile și poziționările mele publice, la a face administrație și management.
Chiar dacă, la Piatra Neamț, între majoritatea din Consiliul Local și Primar există o situație conflictuală (manifestată în repetate rânduri și întâlnită de altfel și în alte legislative locale), deciziile luate de consilieri, votul exprimat în plen, nu ar trebui să urmărească, în unele cazuri, doar să “puncteze” în acest “meci”, prin orice mijloace, inclusiv desființarea unor posturi din aparatul Primarului, (cum este și cel de Administrator Public, care există în marea majoritate a municipiilor și orașelor, inclusiv la nivelul a peste 200 de comune din țară), ci să aibă doar rațiuni administrative și să respecte legea.
Dacă, dimpotrivă, fundamentarea reducerii numărului de posturi ar fi venit din partea executivului, cu explicația că bugetul nu permite asigurarea fondului de salarii necesar acoperirii costurilor cu personalul și, ca urmare, s-ar decide o concediere colectivă, sau Primarul ar fi solicitat legislativului desființarea sau înființarea unor posturi în raport cu noile reglementări legale apărute sau cu externalizarea unor activități concrete ale Primăriei Piatra Neamț, atunci rațiunea măsurii propuse ar fi fost evidentă.
De aceea, susțin că, prin amendamentul adoptat, Consiliul Local și-a depășit competența prin încălcarea dispozițiilor art. 112 alin. 2 din Legea 215/2001 republicată, în care se precizează că numirea și eliberarea din funcție a Administratorului Public se face de către Primar, pe baza unor criterii, proceduri și atribuții specifice, și nu indirect, prin desființarea postului acestuia fără “o cauză reală și serioasă”.Mai simplu spus, fără să existe nici un argument plauzibil că, fără această poziție din Organigramă, activitatea Primăriei va fi mai eficientă, s-a decis (politic) îndepărtarea Administratorului Public (apolitic) din aparatul Primarului și, fiindcă nu a fost găsită o altă soluție de a face acest lucru, i s-a desființat postul.
În consecință, apreciez că amendamentul la Hotărârea nr. 76 din 30.03.2017 a fost adoptat cu depășirea competenței materiale a Consiliului Local, prin încălcarea mai multor prevederilegale și că a fost promovat și adoptat cu rea voință, împotriva mea și a altor persoane vizate, având ca și consecință imediată încălcarea dreptului meu la muncă și slăbirea capacității administrative din directa subordine a Primarului Municipiului.
Pentru motivele expuse mai sus, vă solicit să faceți cele necesare pentru îndreptarea acestei decizii abuzive, respectiv să fiți de acord cu adoptarea unui proiect de hotărâre care să modifice Hotărârea de Consiliu Local nr. 76 din 30.03.2017, doar în ceea ce privește amendamentul referitor la desființarea posturilor (eu referindu-mă în speță la postul de Administrator Public), în termen de maxim 30 de zile (interval în care va avea loc cel puțin o ședință ordinară).
Dacă, dimpotrivă, HCL 76 din 30.03.2017 nu va fi modificată în termenul legal amintit și își va produce efectele, mă văd nevoit să mă adresez Instanței de judecată, în contencios, împotriva Consiliului Local, pentru conflictul de muncă creat prin decizia abuzivă a acestuia.
Deasemeni, din motivele expuse mai sus, informez Consiliul Local că am solicitat Primăriei Municipiului Piatra Neamț să ceară instanței competente suspendarea parțială a Hotărârii de Consiliul Local amintite, până la o decizie definitivă privind anularea paragrafului referitor la desființarea unor posturi.
Informez Consiliul Local și Primarul că voi transmite această plângere prealabilă și către Instituția Prefectului, cu solicitarea de a constata că HCL 76 din 30.03.2017 este doar partial legală șl de a solicita revizuirea sau anularea ei.
Bogdan Pușcașu,
Administrator Public Piatra Neamț»