Deși acum câteva luni, după izbucnirea scandalului cu polițiștii rutieri corupți, comisarul șef Cezar Asandei spunea că-și dorește să rămână la Harghita, de ieri, 6 aprilie, el s-a întors la conducerea Serviciului de Poliție Rutieră Neamț. Astăzi, pe fugă, înainte de a intra într-o ședință, ne-a declarat că a fost o decizie personală: ”Împuternicirea mea ca adjunct al șefului IPJ Harghita a expirat pe 7 martie, concursul a fost pe 4 aprilie, dar nu m-am înscris și m-am întors la Neamț”. Întrebat dacă i-a fost dor de județ și de structura pe care a condus-o aproape 5 ani de zile, comisarul șef Asandei a spus că Neamțul este locul în care își va face datoria.
Anul trecut, când a fost împuternicit pe funcția de adjunct, Cezar Asandei a avut parte de o prezentare mai puțin obișnuită făcută de biroul de presă al IPJ Harghita, din care spicuim: ”În cei 24 de ani de carieră polițienească, ofițerul a dobândit o vastă experiență profesională, cultivată permanent prin studiu individual și de specialitate, arătând un deosebit interes pentru instruire și perfecționare. (…) După finalizarea unor studii universitare tehnice și juridice, au urmat 3 cursuri postuniversitare de management, drept și mijloace și tehnici moderne de transport, ultimul dintre acestea conducând, după o temeinică și dedicată documentare, la obținerea titlului de doctor în științe inginerești, domeniul fiind acela al expertizării și reconstituirii accidentelor de circulație.
Căsătorit, are un fiu, în prezent student, și-a îndeplinit cu drag plăcutele îndatoriri de tată și de soț, într-o familie devenită de polițiști, soția sa fiind agent în cadrul Serviciului Cazier Judiciar și Evidență Operativă al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.
Apreciind seriozitatea de care a dat mereu dovadă și devotamentul continuu arătat profesiei de polițist, îi urăm domnului comisar șef de poliție Cezar ASANDEI succes deplin în nobila misiune de apărător a respectării legalității, în domeniul rutier și în cel al ordinii, liniștii și siguranței publice”.
Șeful Poliției Neamț, comisarul șef Paul Tablan a declarat: ”Având în vedere opțiunea lui, nu pot decât să-i urez mult succes, pentru că succesul lui este și al nostru, al întregii instituții”.
C.M.