După ce social-democrații din Consiliul Local pietrean au “inventariat”, la sfârșitul anului trecut, neajunsurile de la Școala nr. 7 din Văleni, aflată în subordinea Școlii Nr. 2 Piatra Neamț, a venit și rândul liberalilor să arunce un ochi prin singura școală din municipiul reședință de județ, care folosește pentru încălzire sobele pe lemne. Din 2009, problemele acestei unități de învățământ tot au fost inventariate, au fost și numeroase promisiuni, dar fapte mai puține. Acum, după aproape 9 ani, se vine cu o nouă soluție pentru a rezolva cea mai mare problema a unității de învătământ, cea termică. Actualul director al Școlii nr. 2, Constantin Neța spune că “din fonduri proprii am reușit să reparăm magazia de lemne, s-a refăcut sala de sport unde acum pot avea loc și activități extrașcolare. Până la sfărșitul lunii mai vom reabilita toate băncile din școală. Tot în acest an, va fi schimbat parchetul în 3 săli de clasă, iar la vară vom extinde grupul sanitar, deoarece se impune din cauza numărului mare de elevi. Cea mai mare problemă este aceea a centralei termice. Se știe că fosta centrală care a funcționat pe peleți, în urmă cu vreo 7-8 ani nu funcționează, de fapt, nu mai există. Ideal ar fi ca noua centrală să fie pe gaz metan, instalația de interior, partea de calorifere, trebuie clar refăcută, dar în proporție de 90% există. Trebuie verificat traseul și eficacitatea acestuia. Anveloparea termică este obligatorie. Când am făcut sala de sport, am avut surpriza neplăcută să constat că mai aveau un pic și ajungeau afară, pereții fiind subțiri. Pe partea de centrală este clar că nu noi putem să o facem, din bugetul școlii. Anveloparea termică și centrala termică nu noi le putem face. Noi putem face față pe partea de interior, activitate directă cu copiii. Din discuțiile cu domnul primar, am înțeles că există un proiect de extindere a rețelei de gaz, la noi, în zona școlii nu există rețea”.
Problema centralei termice de la școala din Văleni este veche. În 2009, printr-un proiect cu finanțare de 440.285,67 lei, de la Administrația Fondului de Mediu, în procent de 80% și de la Primăria Piatra Neamț – 20% a fost pusă în funcțiune o centrală pe peleți pentru încălzire și panouri solare pentru apă caldă. Însă bucuria copiilor nu a durat mult. “La un moment dat, din cauza costurilor mari s-a renunțat la aceasta și în 2013, centrala și panourile solare au fost predate școlii, în procesul verbal fiind stipulat faptul că nu funcționează și erau deja vandalizate. Până în acest moment, la dosar, nu există nici o plângere pentru distrugere“, a explicat secretarul municipiului Florin Fecic.
Acum, în aprilie 2017 nu există decât o ruină și un circuit interior care trebuie reorganizat pentru eficientizare. Sobele din teracotă și lemnele trimise de primărie, reprezinta sursa de încălzire pentru 137 de elevi și 43 de preșcolari care învață la Văleni. Directorul școlii privește cu încredere spre primărie “domnul primar a promis că din iarna viitoare vom avea încălzire pe instalație termică, nu pe lemn, pe sobe. Și programul personalului s-ar schimba. Nu ar mai trebui să vină la 5:30 și la plece la 14:00, pentru a încălzi sălile de clasă. Așa am putea face mai multe în școală, care țin de noi“, a completat directorul Constantin Neța.
În urma vizitei liberalilor din Consiliul Local s-a ajuns la ideea centralei pe gaz metan. Primarul Dragoș Chitic este conștient de faptul că problema trebuia rezolvată de mult. “Noi avem aprobat un proiect de investiție pentru extinderea rețelei de joasă presiune, proiect prins deja în buget. Rețeaua de joasă presiune o avem până la vilele din Văleni, este deja în lucru proiectul prin care să aducem rețeaua de gaz de acolo până la școală și problema centralei se poate rezolva simultan cu rețeaua. Important este că avem instalație interioară de încălzire, aceasta va trebui doar verificată. Eu cred că această problemă ar fi trebuit rezolvată mai de mult”, a spus primarul Chitic.
De la Inspectoratul Școlar Județean Neamț problema pare simplă. “Sunt două variante posibile. Una este să închidem unitatea de la Văleni și să aducem copiii la Școala nr. 2 cu un microbuz, dar nu avem microbuz și nu avem spațiu în Școala nr. 2. Ar trebui să lucrăm în două schimburi. A două variantă este ca primăria să investească, să reabiliteze școala și în condițiile acestea, consiliul de administrație al Inspectoratului să aloce un post de director adjunct care să se ocupe numai de școala din Văleni“, a precizat prof. Viorel Stan, inspector școlar general al IȘJ Neamț.
Acum, la școala din Văleni învăță 137 de elevi în ciclul primar și gimnazial, precum și 43 de micuți la grădinița arondată școlii. Acum, elevii beneficiază de toate manualele necesare procesului de învățământ, de planșe, atlase, dicționare, de o bibliotecă, iar cadrele didactice au la dispoziție videoproiector, laptop și imprimanta performantă. Și cum iarna nu-i ca vara, elevii, părinții și cadrele didactice așteaptă și rezolvarea problemei termice, cea mai spinoasă și de durată, dar fără de care un proces educațional eficient nu poate să aibă loc. (Gianina BUFTEA)