Întotdeauna când sunt de rezolvat lucruri considerate sensibile, când trebuie trecut peste voința unor comunități, intră în joc celebrele jocuri ale pasării răspunderii de la o instituție la alta, de la o persoană la alta, până când se iau toate măsurile pentru mușamalizare și liniștirea rebelilor. Un adevărat model iezuit-ortodox îl întâlnim în cazul rezolvării situației Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, care nu mai are suficienți elevi pentru a-și păstra personalitatea juridică. Pentru a rezolva problema, și-au dat mâna, într-un elan comun, Inspectoratul Școlar Neamț, Primăria Vânători Neamț, telefoane speciale cu finalizare în Senatul României și Biserica Ortodoxă, la diferite nivele ierarhice.
În esență este vorba despre lipsa de elevi în seminariile teologice din Neamț. Cu excepția celui de la Roman, la Piatra Neamț, Agapia și Vânători avem aceeași situație: nu sunt suficienți elevi. Soluția găsită – nu neapărat cea mai optimizată – a fost de a alipi alte școli la seminarii. Nu de a face un singur seminar, că sunt orgolii mult prea mari și mult prea multe. S-a mers, deci, pe calea amintită. În cazul Seminarului ”Veniamin Costachi”, lucrurile au fost agrementate cu un scandal de toată frumusețea, mai mulți profesori și cetățeni din comună ajungând chiar la proteste explicite. Se părea că lucrurile vor degenera, mai ales că, la protest, au participat și consilieri locali, care știau că rețeaua școlară trebuie aprobată în Consiliul Local. Măcar formal.
* Un seminar care nu vrea, dar primește
Seminarul de la Vânători Neamț nu mai putea funcționa cu bani de la stat pentru că nu mai avea numărul minim necesar de elevi. Așa că s-au căutat soluții pentru continuarea finanțării, că aici este tot scandalul. În momentul când părinții au aflat despre trecerea școlilor din Lunca și Nemțișor la seminar, Mesagerul de Neamț consemna pozițiile părților.
- Inspectoratul:
«Conform Metodologiei de organizare a rețelei școlare, am trimis, înainte de 15 decembrie, o adresă oficială către Consiliul Local Vânători Neamț, prin care le solicitam să-și reorganizeze rețeaua școlară. De ce? Pentru că Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț nu a atins niciodată cifra de 300 de elevi. Dacă într-o unitate școlară sunt sub 300 de elevi, acea unitate de învățământ nu poate avea personalitate juridică.
Am informat Consiliul Local că Seminarul nu se încadrează în prevederile articolului 19 din Legea Educației și să ia măsuri privind reorganizarea rețelei școlare. Nu am primit niciun răspuns de la Consiliul Local, nici în ziua de azi, deși termenul legal de răspuns este de 30 de zile.
Conform Metodologiei, dacă, în termen de 30 de zile, nu avem niciun răspuns din partea Consiliului Local, noi, ISJ, trebuie să facem propuneri pentru reorganizarea rețelei școlare, astfel încât toate școlile să se încadreze în prevederile legale.
Erau două variante: fie se uneau cele două licee, iar aici erau implicații financiare, pentru că liceul comunei este implicat în proiecte cu finanțare națională și nu putea să dispară ca entitate, dar și seminarul este o unitate școlară înființată în 1855 și nu putea să dispară. Așa că am făcut un compromis. Am zis să rămână și liceul, și să rămână și seminarul. De la 1 septembrie, vor primi bani doar unitățile școlare mari», a explicat inspectorul școlar Mircea Corlățeanu.
- Seminarul
«Nu este dorința noastră să preluăm liceul și cele două școli din comună. Nu este lupta noastră. Noi vrem să ne facem treaba, aici, la seminar.
Asta este treaba ISJ.
Nu vrem mai mulți copii. Dacă legea spune că trebuie să găsim niște căi, tot ISJ și primăria vor găsi căile legale. Din partea noastră nu este niciun interes. Lumea este dezinformată. Nu vrem să preluăm nimic și nici să fim șefii cuiva. Vedem: ori trecem noi la ei, ori ei la noi. Deci nu ne cramponăm să vină ei la noi. Sunt de acord cu ambele variante. Sunt de acord să trecem chiar noi la ei. Nu vreau să iasă vorbe, că părintele Mihoc vrea alte clădiri sau alte funcții. (…)
Oamenii sunt ușor de manipulat. Nu avem nicio ambiție și nicio dorință.
La începutul lunii februarie, se fac încadrările pe catedre și, de aceea, s-a pus acum problema, ca să se știe ce catedre sunt, ce oameni disponibili sunt și cine va rămâne fără catedre.
Prin această comasare, vor dispărea câteva funcții de directori, de contabili sau funcții auxiliare. Părinții au fost dezinformați, probabil de unii dintre directori sau profesori, care își simt funcțiile amenințate prin această comasare. Niciun elev nu va face ore la seminar. Doamne ferește!», zicea părintele Ioan Mihoc.
- Primăria
«Privitor la situația de față, vă pot spune următoarele: într-adevăr, am primit în luna decembrie anul trecut, o hârtie de la ISJ Neamț, pentru care eu, ca primar, trebuia să inițiez un proiect de hotărâre și să-l bag în Consiliul Local. Prin acea adresă, ISJ ne spunea să ne pronunțăm asupra sistemului de învățământ al comunei. Datorită faptului că legea a suferit modificări și suntem condiționați, în funcție de numărul de elevi, am decis să nu mă pronunț în scris la acea adresă. Și o să vă explic și de ce. La noi, în comună, există două mari structuri școlare: Liceul Tehnologic ”Arhimandrit Chiriac Nicolau”, care are în subordine școlile din Drehuța, Lunca și Nemțișor, și cea de-a doua structură este Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi”. Avându-se în vedere specificul zonei, cu multe mănăstiri, am considerat că seminarul nu trebuie să fie desființat.
După noua lege, seminarul ar trebui desființat.
Am intenționat ca acest subiect să-l discut în ședința Consiliului Local din ianuarie, dar eu am fost nevoită să plec să-mi văd de sănătate. (…) Cei de la ISJ au alipit la seminar cele două școli, din Lunca și Nemțișor. La cele două școli, avem 150 de elevi, iar seminarul are aproximativ 200 de elevi. Prin comasarea lor, seminarul va rămâne ca structură școlară, iar Liceul Tehnologic și școala din Drehuța vor fi o altă structură școlară. Dacă decizia ISJ va rămâne finală, ar însemna ca elevii din Lunca și Nemțișor să învețe în aceleași școli. (…) Prin această comasare, a celor două școli, probabil vor fi afectați profesorii din Lunca și Nemțișor», a spus primarul Maria Adriana Petrariu.
- Ultimii și cei din urmă: părinții
«Noi nu vrem să mergem să luăm adeverințe de la preoți, să mergem până la seminar. Dacă preoții sunt în slujbă? De ce trebuie să stau să aștept cu orele pentru un act? Nu vrem să fim subordonați preoților. Nu vrem să ne fie conduse școlile de preoți».
«Preoții să-și vadă de rugăciuni și de cele sfinte! Asta le e menirea. Să ne lase în pace! Nu avem nimic cu ei, dar nu vrem să fim sub conducerea lor».
«Acum ne iau elevii de la cele două școli și, peste ceva timp, or să ne ia copiii și de la liceu. O să vedeți! Ăsta e scopul lor, al preoților. Pe noi nu ne interesează dacă seminarul se va desființa sau nu».
«Dorim să fim și noi informați, ca să nu mai fim puși în fața faptului împlinit».
Toate aceste declarații erau date înainte de ședința Consiliului Local Vânători, care ar fi trebuit să consemneze alipirea celor două școli la seminar. Ce se poate observa?
Că Inspectoratul a anunțat Primăria despre problemă, primarul nu a pus în discuție situația în termenul legal și nu și-a anunțat consilierii. Inspectoratul a luat, el, decizia, iar părinții trebuie să se execute. În rest, nu avem decât scuze penibile, mult iezuitism specific și o mare bătaie de joc la adresa oamenilor, considerați, ca pe vremuri, mujici care trebuie să se supună legii, chiar dacă cei care trebuie să o aplice nu se supun. În cazul de față, Primăria și Consiliul Local, care nu au acționat potrivit legii și au obligat Inspectoratul Școlar să ia o decizie discutată în prealabil cu… Primăria și cei de la Seminar!
* Varianta oficială a șmecheriei
După ce Inspectoratul Școlar a luat o hotărâre în locul Consiliului Local, pe 29 martie, într-o ședință a aleșilor locali de la Vânători Neamț, s-a consfințit trecerea școlilor din satele Lunca și Nemțișor în subordinea Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. Pentru că… așa a hotărât Inspectoratul!
La ședință, pe lângă primarul Maria Adriana Petrariu și aleșii locali, a fost prezent și directorul seminarului, preotul Ioan Mihoc. Și cam atât!
Nu au (mai) participat nici părinți revoltați, nici profesori revoltați și nu a existat nici vreo reacție din partea aleșilor locali, cu excepția a doi consilieri care s-au abținut de la vot. Este vorba de Mihai Vartic de la PSD și Vasile Ursache de la PNL.
Prima care a explicat că trebuie votată trecerea școlilor a fost doamna primar, parcă uitând ce spusese cu câteva zile înainte: ”Este o hotărâre a Inspectoratului Școlar Județean. Noi, între timp, am făcut o serie de adrese la ISJ Neamț, la Ministerul Educației, la Comisia de Învățământ din Senat, ca seminarul să funcționeze ca și până acum, separat de școlile noastre. Nu am primit niciun răspuns. ISJ are termen ca, până la sfârșitul lunii martie, să aibă aprobată toată rețeaua școlară pe anul 2017-2018 și ne-a cerut să supunem spre aprobare hotărârea Consiliului de Administrație din cadrul ISJ. În acest fel, m-am simțit obligată să vă propun să aprobăm acest proiect privind rețeaua școlară din comună. Pentru comuna noastră seminarul este reprezentativ și trebuie să ținem la el”, a fost intervenția (explicația?) primarului Maria Adriana Petrariu.
Niciun cuvânt despre obligativitatea de a supune, într-un proiect de hotărâre, adresa trimisă de Inspectorat în decembrie. De ce? Pentru că așa spunea scenariu de amețit fraierii.
Pe lângă doamna primar, a intervenit și activul de partid. Consilieri PSD au venit cu argumentul că și alte școli din județ au trecut în subordinea unor seminarii, precum cele de la Piatra și Roman.
Opoziția a avut, și ea, un punct de vedere: ”Nu am avut timp să ne documentăm. De pe 16 decembrie s-a dat această hotărâre și acum ni se pune în față, fără a avea timp să ne documentăm. S-ar putea face o ședință extraordinară pentru a dezbate acest proiect. Știu că au fost discuții tensionate acum câteva săptămâni la școală și au apărut și în presă. Sunt curios ce spune Consiliul de Administrație al școlii despre această hotărâre. Nu am fost înștiințați până acum, chiar dacă, la primărie, adresa de la ISJ a venit din decembrie și, până în ianuarie, când au venit doi inspectori școlari, nu ne-a chemat nimeni să ne informeze. Era normal să fim consultați și să studiem înainte proiectul”, a intervenit Viorel Baciu, de la PNL.
Așteptată, intervenția preotului Ioan Mihoc este antologică prin argumentație. Nu știm dacă și convingătoare: ”Suntem o școală cu tradiție și, pentru comuna Vânători, nu cred că am fost un exemplu negativ. Suntem o școală care am dat țării și lumii oameni de valoare. Dacă unii preoți din comună nu sunt iubiți de oameni, asta este o altă problemă (?!? – n.red.). Ca și director al acestui seminar, sunt obligat să duc mai departe tradiția școlii, însă nu am putut să înțeleg de ce unii oameni din comună sunt împotriva acestui proiect și au avut o reacție atât de vehementă. De fapt, nu se schimbă nimic. Fiecare rămâne la școala lui. Se va schimba doar ștampila de pe un act și, la sfârșitul fiecărui an, fiecare elev va primi un act, pe care nu se va mai regăsi Chiriac Nicolau, ci Veniamin Costachi. Chiriac Nicolau a fost un monah oarecare al Mănăstirii Neamț, în timp ce Veniamin Costachi a fost un mare mitropolit, cu o mare însemnătate. Profesorii nu pierd nimic. Avem deja profesori care au luat ore la noi, la seminar. Plus că la școlile din Luncă și Nemțișor au rămas puțini elevi. Nu noi dorim acest lucru și nici nu ne avantajează. Dimpotrivă, ne dă în plus o muncă. Alții vor asta. Trebuie să avem grijă de elevi și de profesori. Noi am făcut demersuri, alături de doamna primar, pe la mai multe instituții. Și la minister, Senat, și la Sfântul Sinod al Bisericii, și la Patriarhie, ca să rămână seminarul așa cum a fost până acum. Dar nu am primit niciun răspuns. Avem la seminar rezultate deosebite cu elevii noștri, pe plan național, în special la pictură. Școala noastră are 165 de ani de existență și nu poate fi desființată, în ciuda regimului comunist, care a încercat să ne distrugă. Seminarul poate fi și un refugiu pentru oameni, în cazul în care, Doamne Ferește!, se iscă vreun război. În perioada celui de-al Doilea Război mondial, seminarul a fost refugiu pentru soldații români și pentru oameni. Trebuie să ne mândrim că biserica administrează cel mai bine pădurile și trebuie să ne mândrim cu asta. Noi protejăm pădurile, nu le distrugem”.
Trecând cu eleganță peste partea cu protejatul pădurilor, cu războiul și cu așa-zisele demersuri de rezolvare a situației, nu se poate ignora partea cu preoții care nu sunt iubiți de oameni. Oameni care, probabil, au învățat la Seminar. Dar asta e cu totul și cu totul altă problemă.
Ca să înțelegem exact cum stau lucrurile, prezentăm, în oglindă, poziția unui consiler PSD, dl. Mihai Vartic, cea din timpul protestului și cea din ședință. Este cel mai clar semn că timpul înțelepțește un consilier local, fie el chiar revoltat.
În timpul protestului, un Vartic indignat și cu porniri revoluționare, spunea: ”În această sală, nu reprezintă nimeni primăria! Noi reprezentăm părinți ai copiilor, chiar dacă sunt consilier local! Aici nu sunt în calitate de consilier local. Reprezint școala și satul. Atât! La Consiliul Local Vânători nu a ajuns nicio hârtie de la ISJ legată de această problemă. Dacă vom afla că doamna primar sau domnul viceprimar știau de această problemă și nu ne-au anunțat, vom lua măsurile care se cuvin. Dar de ce nu ați invitat la această ședință și pe cineva de la primărie? Nu aruncați pisica în curtea Consiliului Local!. Ați ținut cont că, în cele 30 de zile pentru răspuns, au fost și sărbătorile de Crăciun? Vă facem cunoscut că părinții elevilor de la școlile din comună nu sunt de acord cu decizia ISJ. Nu vreau ca, la intrarea școlilor din comună, să fie poza unui popă. Școala aparține comunității, nu popilor!”.
În ședință, un Vartic vizibil cumințit: ”Opinia vehementă, cu trecerea celor două școli din comună către seminar, este a cetățenilor din cele două sate. Nu a mea. Cetățenii încă au mentalitate de monarhie. Eu am înțeles că aceste două școli trebuie să treacă la seminar. Însă mulți părinți și-au transferat copiii la școlile din oraș și îmi e teamă că, la toamnă, veți rămâne tot sub 300 de elevi, cifra minimă a existenței seminarului. Însă nu înțeleg de ce ISJ ne obligă pe noi să luăm jarul cu mâinile noastre. Ei au decis, ei să-și asume. Unii cetățeni au mentalitatea că «vine popa și ne ia totul». Nu! Nu vine popa să te ia acasă”.
Spre finalul discuțiilor, toți aleșii locali, inclusiv cei de la PNL, au fost convinși că soluția cea mai bună este ca ambele școli să treacă în subordinea Seminarului, chiar dacă părinții nu au mai fost consultați.
Ce mai contează că toți s-au făcut că respectă legea și au pus în practică un plan care nu a ținut cont de voința părinților?
* Addenda et corrigenda
«Iubitor de cultură și patriot, arhimandritul Chiriac Nicolau rămâne în istoria Mănăstirii Neamț drept chipul monahului dăruit slujirii lui Hristos și semenilor. Biserica și Școala au fost cele două instituții pe care le-a sprijinit de-a lungul vieții cu toată ființa sa, iar pentru ceea ce a lăsat posterității, oamenii locului îi păstrează o pioasă amintire. […]
Carevasăzică, arhimandritul Chiriac Nicolau a fost călugăr nemțean. Unul care a iubit foarte mult educația și instruirea prin cultură. Informații prețioase aflăm despre el în cartea părintelui Ioanichie Bălan, Patericul Mănăstirilor Nemțene, dar lapidare. Vlădica Narcis ne aduce lămuriri suplimentare: tatăl său era preot și slujea la Biserica Precista din Piatra Neamț, oraș unde a văzut lumina zilei în anul 1839 viitorul monah. Retras și smerit, iubea foarte mult învățătura și de aceea părinții l-a dus la Mănăstirea Secu pentru a învăța carte. Bănuim că atmosfera frumoasă de la Secu l-a determinat să se călugărească. După primirea îngerescului chip, părintele Chiriac a fost trimis cu ascultare la Mănăstirea Neamț, unde a rămas până la Războiul de Independență din anul 1877-1878. Între timp, tânărul monah a crescut duhovnicește, dovedind ascultare, răbdare și dăruire slujirii lui Hristos, dar și semenilor. Nu știm împrejurările prin care sârguinciosul monah nemțean a ajuns pe front. Doar un călugăr patriot și un mare misionar avea să ceară implicarea sa în slujirea ostașilor români de pe câmpul de luptă. Pe front, arhimandritul Chiriac a fost confesor al brigăzii de ostași din Garnizoana Galați. După terminarea războiului, monahul patriot primește o nouă ascultare, revizor al bisericilor din Dobrogea. În această misiune părintele Chiriac a luptat pentru introducerea limbii române în locul celei slavone în cultul divin. A folosit în realizarea ambițiosului țel cunoscutul vers al poetului Gheorghe Sion: “mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim”. Activitatea sa în Dobrogea nu se rezumă doar la acest aspect. Arhimandritul Chiriac a luptat și pentru reorganizarea învățământului laic din acest vechi petic de pământ românesc. Pentru toate acestea regele României, Carol I, l-a decorat cu “Steaua României” în grad de cavaler, devenind primul călugăr nemțean, cred că și unicul de până acum, care s-a învrednicit de această mare distincție. […]
Reîntors “la vatra” cea duhovnicească, cuviosul Chiriac a pus umărul la repararea unor clădiri importante din mănăstire, dar și la bisericile din satele Nemțișor, Lunca, Vânători-Neamț și Valea Seacă. Părintele Ioanichie amintește de o sumă de bani lăsată duhovnicului de pe front de unul din generalii Garnizoanei Galați, din care părintele era obligat să facă milostenie. Prin această misiune primită se pare că monahul a prins gustul bucuriei nesfârșite de a face mereu binele. A antrenat mulți oameni cu dare de mână, reușind o performanță cu totul de excepție. A ctitorit o nouă școală în satul Vânători-Neamț. Găsim în opisurile vremii că noul edificiu cultural a fost inaugurat la data de 8 octombrie 1895, cheltuindu-se suma de 9.000 de lei. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de episcopul Narcis Crețulescu în prezența multor oficialități, a celor 170 de elevi din satele componente ale comunei Vânători-Neamț și, desigur, a inimosului arhimandrit care a vorbit asistenței despre importanța educației și a culturii în devenirea spirituală a omului. “Astăzi pun școala aceasta pe altarul comunei și o închin instrucțiunii publice pentru tinerimea din comuna Vânători ca semn de dragoste părintească, ca prin educație ei să devină buni cetățeni și buni patrioți… și să iubească Biserica.”
După doi ani, ca o încununare a activității sale pe tărâmul culturii, părintele Chiriac a donat școlii recent ctitorite o bibliotecă impresionantă, peste 5.000 de volume.[…]
Cu aceste împliniri excepționale, bătrânul arhimandrit a ferit perdeaua acestei lumi la vârsta de 68 de ani, în luna iunie 1907. Mai putea împlini multe în această viață, dar Mântuitorul Hristos s-a grăbit să-i răsplătească neobositului căutător și înfăptuitor de lucruri mărețe cu fericirea cea nepieritoare.» – arhim. Mihail Daniliuc, «Un arhimandrit nemțean decorat cu Ordinul ”Steaua României” în grad de cavaler», Ziarul Lumina, 28 ianuarie 2012.
Valentin BĂLĂNESCU