Semnal de alarmă: ”Guvernați și pentru mediul privat!”

Au trecut câteva luni de guvernare și se pot desprinde deja câteva concluzii. Guvernul Dragnea-Grindeanu a plecat la drum cu un program de guvernare ambițios, populist în cele mai multe prevederi ale sale, cu priorități clar anunțate (mărirea salariilor bugetarilor și a pensiilor, rezolvarea problemelor din justiție, salarizarea unitară, fără precizarea că asta se referă tot la bugetari, reorganizări de ministere și acoperirea lor cu posturi pentru aparatul de partid). Practic, vorbim de o fidelizare a unui electorat care să fie legat și devotat stăpânului politic, care să depindă de salariul de la stat, care să fie cât mai mare, indiferent de capacitatea profesională a celui care-l încasează.

Bancurile despre cât de mult va crește eficiența în aparatul de stat rămân doar niște jalnice încercări de a salva un fapt evident: cu foarte puține excepții, acest guvern este unul de bugetari, pentru bugetari și, cel puțin deocamdată, pare să fi eliminat din preocupările sale mediul de afaceri, păstrat pentru a decora niște pseudodezbateri, de care apoi nu ține nimeni cont.

Singurele măsuri bune pentru zona afacerilor, care au și dat o gură de oxigen unor firme mici și mijlocii, se referă la impozitul pe dividende, la mărirea pragului până la care o firmă e considerată microîntreprindere (de la 100.000 euro inițial la 500.000 euro acum), plus introducerea cotei de 1% din venituri impozit pentru microîntreprinderile cu unul sau mai mulți salariați, în timp ce cota de 3% pentru microîntreprinderile cu niciun salariat rămâne valabilă. În proporție însemnată, aceste măsuri așteptate au fost contracarate de stabilirea arbitrară a salariului minim pe economie, care a crescut exponențial cheltuielile firmelor.

* Mediul de afaceri se simte ignorat

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, are tot mai multe ieșiri publice în care atrage atenția asupra faptului că discursul public este acaparat de orice alte teme decât mediul de afaceri privat, în special cel autohton, care pare să fie marginalizat, dacă nu chiar ignorat. Iar Mihai Daraban nu pare să fie un neștiutor în cum merg lucrurile la nivel macro, indiferent că e vorba de economie sau de geopolitică.

Într-un interviu acordat celor de PS News, el spunea că ”Nu simțim că la ora actuală se guvernează pentru sistemul privat. Din păcate, agenda publică o vedem cu toții. Nu cred că am sesizat vreo luare de poziție sau vreun proiect adresat mediului de business. Vorbim de justiție la nesfârșit, vorbim de alte teme, vorbim de salariile bugetarilor, de legea de salarizare unică, dar partea de «cine crește PIB-ul» n-o auzim. Auzim cum cresc salarii, cum cresc pensii, dar n-auzim cum crește PIB-ul, la figurat vorbind”.

În acest moment, asistăm la tendințe aproape aberante în zona economică, generate (artificial ?) de măsurile Guvernului.

Prima dintre ele o reprezintă migrarea forței de muncă, de la particulari spre generosul stat, care promite și, pe alocuri, chiar dă salarii fabuloase, protejate inclusiv de statutul de funcționar public, de cele mai multe ori. Oameni care lucrează acum pe 2.000-2.500 lei în zona privată se orientează spre funcții în administrație, generatoare de pensii aparent sigure. Un angajator privat, asupra căruia apasă toată povara fiscală, care este hăituit în privința controalelor, nu poate face față concurenței neloiale a statului român, care stabilește regulile acestui joc, în care privatul are doar ”dreptul” să plătească taxe. Și, dacă mai poate, să existe, pentru a crea locuri de muncă, care să dea bine în statistici.

* ”Campania electorală suportă multe, și adevăruri, și minciuni, dar realitatea în teren este cu totul alta. Din păcate, nu am fost consultați vizavi de realitatea în teren. V-aș da un exemplu: dacă primul ministru, mâine, sună la Ministerul de Justiție și îl întreabă pe domnul ministru: «Dă-mi acuma, pe loc, câte societăți sunt funcționale și active în România!», domnul ministru o să se uite probabil și o să vadă că, la 31.12.2016, erau 808.878 de agenți economici activi, funcționali în România. Dar, dacă întrebarea o pui după, la Fisc, o să vedeți o lipsă de vreo 150.000 de bilanțuri” – Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

Un stat care dă salarii mari în zona bugetară ar trebui să se îngrijească măcar de rezolvarea problemelor minimale ale mediului de afaceri. Vorbim aici de infrastructură, care să asigure accesul în orice zonă din țară, de pregătirea unei forțe de muncă decent calificate, cu un învățământ care să țină seama de realitățile economice actuale și, mai ales, de perspectivă. Ori, în acest moment, tocmai perspectiva pare că lipsește. Aici Guvernul trebuie să demonstreze că îngrijorarea oamenilor de afaceri nu are niciun temei.

Lipsa forței de muncă începe să se resimtă tot mai mult. Sunt date care vorbesc despre un deficit de forță de muncă, evident calificată, aflat între 600.000 și 1.000.000 de oameni! Iar de pe băncile școlilor vin oameni cu diplome, dar fără cunoștințe practice, a căror alternativă imediată după terminarea studiilor sunt diversele și multe forme de ajutor social!

Și în rural, și în urban, sunt foarte mulți care trăiesc doar din ajutoare sociale și refuză orice loc de muncă. Refuză chiar să fie calificați într-o meserie, deși li se oferă posibilitatea de a fi plătiți în perioada cursurilor. În zone unde s-au făcut investiții importante (Bistrița Năsăud, Alba, vestul țării), sunt aduși muncitori, de multe ori necalificați, din zona Moldovei și, chiar în aceste condiții, deficitul de forță de muncă nu poate fi ignorat. În ciuda transportului săptămânal, a cazării și a salariului decent care li se asigură.

Toată lumea resimte povara ajutoarelor sociale de tot felul, statul însă tolerează ca oameni în putere să primească bani, fără să ofere nimic în schimb.  Primarii din zona rurală și-au creat adevărate rețele de asistați sociali, pe care îi folosesc în campanii electorale sau ori de câte ori au nevoi, personale și/sau politice, mai puțin de interes public local.

* Concurența neloială stat – investitor privat, capital străin – capital românesc

Indiferent de ce spun unii sau alții, investitorul privat român are calitatea de investitor de mâna a doua în economie. Statul îl are ca prim contribuabil, pe el sunt toate controalele, el este dat ca exemplu negativ de fiecare dată și toate relele economiei sunt găsite numai în situațiile lui contabile. Dacă, Doamne ferește, are o datorie la Stat, acesta nu ezită să-i pună penalități și să-l execute cu măiestrie, cu excepția situației când el, investitorul, este în tagma șmecherilor cu firme bine ancorate politic. În schimb, dacă statul are o datorie la o firmă, atunci datoria se eșalonează cum vrea mușchii statului, se compensează, totul într-un sistem menit să-i arate lui, investitorului, că e un milog dator să plătească impozite, să accepte amenzi și să umple sacoșele oricui emisar cu legitimație care-l calcă.

Regula de aur a unui organ de control care se respectă și respectă indicațiile este că nu există contribuabil cinstit, există doar contribuabil necontrolat cum trebuie. Iar cine nu înțelege asta trebuie să dispară. Exact același lucru se întâmplă când vreunui potentat al zilei i se pune pata pe vreo firmă. Șefii de descentralizate execută imediat ordinul și încep controalele ”tematice”, care se lasă cu amenzi din limita de sus a legii. Un PET aruncat undeva, în incinta societății, face 50.000 de lei, o hârtie necompletată cum trebuie face încă 50.000 de lei, iar încă vreo două-trei alte asemenea năzbâtii și… gata societatea!

Asemenea lucruri nu i se întâmplă unui investitor străin, mai ales dacă are și aură de mare angajator. El este primit în audiențe publice, face poze cu șefii politici, dă asigurări că va crea locuri de muncă, că va aduce cornul abundenței în zonă, primește maximum de facilități, iar profitul său pleacă, bine mersi, prin alte zări. Așa ajunge un amărât de SRL local să plătească mai mult impozit pe profit decât un pui de multinațională, care beneficiază de experți financiari în a ocoli plata taxelor și impozitelor.

Când s-a încercat o lege pentru protejarea producătorilor agricoli români și/sau locali, cea privind procentul obligatoriu de produse agricole autohtone aflate la vânzare în supermarketuri, a început un lobby distrugător împotriva ei. Ba că românii nu sunt capabili să facă asta, ba că este o lege împotriva nu se știe cărei directive europene, ba că nu avem produse de calitate. Iar printre guvernanții români s-au găsit, ca de fiecare dată, susținători ai acestor idei. Așa că legea zace fără norme de aplicare, la fel ca și cea care punea niște piedici în vânzarea terenurilor agricole către străini, câte au mai rămas necumpărate.

Valentin BĂLĂNESCU