Revitalizată și deja faimoasă nu doar în România, ci și în străinătate, Stațiunea Bălțătești este plină ochi în această perioadă a anului. Mașinile abia mai încap în parcări, multe din ele fiind lăsate în preajma fostului cazino, singura clădire aflată în ruină din tot ansamblul.
O construcție superbă pe vremuri, generoasă ca spațiu și gândită să reziste zeci de ani, cazinoul este, practic, al nimănui de mult timp și nici nu pare să aibă șanse de restaurare în viitorul apropiat. Pe toate laturile au fost montate plăcuțe de avertizare, iar accesul pe treptele de la intrarea principală este ”limitat” de o panglică. Acoperișul are părți de astereală la vedere, tabla dispărând probabil luată de vânt, iar pe două laturi sunt mormane de crengi din copacii (inclusiv brazi) doborâți de ultima zăpadă neașteptată. Doar câteva încăperi, probabil cu rol administrativ pe timpuri, sunt deschise în spatele clădirii, unde niște muncitori cărau scânduri. I-am întrebat dacă nu le este frică să intre în imobil, având în vedere starea în care se află, iar unul dintre ei a răspuns convins, în ciuda mesajelor de avertizare: ”Nu cade! Are pereții din piatră, groși de 80 de centimetri, mai rezistă!”.
Probabil că așa consideră și Daniela Cohen, moștenitoarea de drept a cazinoului, care se gândește și se răzgândește constant în legătură cu imobilul. Acum câțiva ani, s-a declarat de acord să vândă cazinoul Consiliului Județean Neamț, după care a avut mereu obiecțiuni în privința prețului. Până la urmă, negocierile s-au împotmolit cu totul, cazinoul a fost sigilat (mai puțin încăperile din spate) și lăsat în voia vremurilor.
Insensibilă total la demersurile făcute de autorități, Daniela Cohen, care este stabilită în Israel, nu a formulat niciodată un punct de vedere clar vizavi de intențiile ei în ceea ce privește monumentul istoric pe care-l are în proprietate.
La ultimul e-mail trimis de Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, a răspuns evaziv, într-o limbă română aproximativă, lăsând de înțeles că ea nu are nimic împotrivă să fie renovat cazinoul, dar nu pe banii ei: ”Am anteles ca prin noua lege comunele si primeriele impreuna cu ministerul de culture trebie sa reabiliteze si sa restoreze monumenti istorice. Va atasasi mai jos tuata corespondenta din ultimul an an care am cerut ajutor dar nici o instanta nu a vrut sa ajute.
Nu anteleg de ce dumneavuastra nu trimitit la primeria sau la cosiliu o cerere sa restoreze monumentele impreuna cu instructie cum sa restoreze an functie de criterele de restoratie a monumente istorece”.
Și, între timp, cazinoul părăsit, deși în acte are stăpân, nu doar că strică fața Stațiunii Bălțătești, dae riscă să se opună previziunilor muncitorilor și chiar să cadă din ”picioare”. Și e mare păcat pentru că o asemenea construcție chiar are valoare și, dacă ar fi restaurată, i s-ar putea da o destinație potrivită cu zona în care se află.
Cristina Mircea