Comisarul șef Emil Afloarei – Expertul care joacă badminton

Comisarul șef Emil Afloarei, noul șef al Serviciului Criminalistic din cadrul Poliției Neamț, este genul de om care a muncit toată viața. Tot ce a obținut de-a lungul anilor a fost rodul studiului, al nopților petrecute citind, al efortului de a munci zi de zi la serviciu și a fi, simultan, un bun student al Academiei de Poliție. Când s-a hotărât să candideze pentru șefia serviciului, a început să se pregătescă încă din iarnă. Și, după o primă lectură a actelor normative cu care nu operează de obicei, a conspectat, a recitit, a învățat întruna cu două săptămâni înainte de examen, când și-a luat concediu, iar rezultatul pe care l-a obținut a confirmat tot efortul. A luat nota 9,25, cea mai mare dintre toți candidații. Deocamdată, se bucură că a reușit să obțină funcția și și-a stabilit un prim obiectiv, despre care se vorbea de pe vremea fostului șef, dar nu s-au făcut pași concreți încă: acreditarea RENAR, care ar da altfel de greutate expertizelor. Problema este că o astfel de acreditare implică respectarea unui set de reguli și proceduri, a unor condiții privind spațiile (separate pentru amprentare și fotografiere), dotare la anumite standarde și personal suficient.

* Eveniment decisiv: un incendiu în care au murit doi copii

Emil Afloarei s-a născut și a copilărit în satul Cuiejdi, comuna Gârcina, într-o familie simplă, de oameni care și-au educat toți copiii prin și pentru muncă. Tata era mecanic, iar mama membră CAP și, în paralel, tricoteză. Are un frate mai mare cu 8 ani, care a urmat meseria tatălui, și o soră cu 6 ani mai mică, stabilită în Italia. Nu a avut nici rude și nici cunoscuți care să fi lucrat în poliție. Până să plece la liceu, a muncit la CAP în locul mamei, când ea avea prea mult de tricotat și nu mai făcea față, și și-a petrecut verile la cules zmeură, ca să mai facă un ban, și la păscut animalele din gospodărie. Între timp, a învățat foarte bine, a fost comandant de detașament și de unitate, iar la Liceul Industrial de Chimie, unde a dat examen în 1988, a intrat primul, spre mândria profesorilor de la școala din sat, care l-au pregătit. A urmat profilul electrotehnică și a absolvit ca specialist în aparate de măsură și control. A făcut parte din ultima generație care a prins treapta a II-a de liceu și bacalaureatul la 5 obiecte. Când a fost vorba despre continuarea studiilor, n-a avut decât o opțiune.

”Părinții nu și-ar fi permis să mă susțină financiar în facultate și, atunci, mama, care avea o cunoștință în poliție, în sensul că obținea mai ușor informații, a insistat să mă duc la școala de subofițeri de la Slatina. Am intrat al doilea și, după un an și o lună – am prins un stagiu redus, pentru că era nevoie de cadre -, am absolvit, iar pe 4 noiembrie 1993 am fost repartizat la Piatra Neamț, la criminalistică. Eram tehnician dactiloscop, dar făceam și cartare, și aranjare a amprentelor în cartotecă, și cercetare la fața locului. Erau două echipe de cercetare la fața locului, una pentru oraș, cealaltă pentru cele 23 sau 24 de comune arondate, câte erau la vremea aceea. Eu eram în echipa de rural și mergeam la orice faptă care era sesizată. Stăteam cu chirie, nu aveam telefon – și dura luni de zile de când făceai cerere până venea cineva să instaleze un telefon fix -, așa că eram nevoit să stau numai în casă. Dacă se întâmpla ceva, venea mașina după mine. Nu era nicio posibilitate de comunicare. Când au apărut telefoanele mobile, m-am și dus la Altex și mi-am cumpărat un Alcatel. Cu telefonul în buzunar, mă simțeam un om liber”.

Pasionat de criminalistică, liber, dar dornic să evolueze, Emil Afloarei s-a înscris la Academia de Poliție, la fără frecvență, în 1995. A învățat 5 ani, mergea la București în sesiune, iar, în rest, muncea în fiecare zi. Asta nu înseamnă că făcea cineva vreo diferență și-i trata cu blândețe pe studenții ”muncitori”. Examenele erau la fel pentru toată lumea, indiferent de forma de învățământ.

”Lucrarea mea de diplomă a fost despre Sistemul AFIS – un sistem automat de codificare, stocare și comparare a amprentelor și urmelor papilare – care era o chestiune de noutate atunci. Chiar nu mai făcuse nimeni vreo lucrare de diplomă pe acest subiect, așa că nici în glumă nu pot fi acuzat de plagiat”.

Nici ca proaspăt ofițer, Emil Afloarei nu a scăpat de ”munca de jos”. După o restructurare la nivelul Poliției municipiului Piatra Neamț, echipa de cercetare la fața locului în rural făcea de serviciu cam 14-15 zile pe lună, iar în restul timpului trebuia să se ocupe cu expertizele – grafică, dactiloscopie și traseologie, plus rezolvarea solicitărilor venite de la organele judiciare. Nu era ușor, erau oameni puțini și muncă multă.

A ținut-o așa din 2001 până în 2005 – între timp, obținuse, după un examen dificil, susținut la Institutul Național de Criminalistică, brevetul de expert judiciar – și s-a mutat la Poliția județeană când s-a înființat Biroul de expertize. Decizia a fost determinată, în mare parte, de un incendiu la Costișa, în care au murit doi copii. De unde devenise stăpân pe el – după primele cercetări la fața locului, se uita la cadavre ca la niște obiecte care trebuie studiate și nu-l afectau decât reacțiile apropiaților victimei -, în fața copiilor carbonizați, n-a mai rezistat. A fost evenimentul care l-a marcat, mai ales că avea deja un băiețel acasă.

La județ, a lucrat doar la expertize grafice, care permit identificarea autorului scrisului de mână sau a semnăturii. O muncă pentru care nu există aparatură și care se bazează exclusiv pe experiență, răbdare și cunoștințe.

”Ochiul e singurul instrument pe care-l poți folosi. Mai târziu, m-am specializat și în tehnica documentelor care stabilește autenticitatea bancnotelor, a cărților de identitate sau a permiselor de conducere, dar aici mă ajută tehnica. Însă la grafică este volumul cel mai mare de lucru. Când apare câte un dosar economic, cu 1.000-2.000 de facturi și fiecare în parte trebuie examinată, am de lucru o lună întreagă. Cred că principala calitatea a unui criminalist este simțul de observație foarte ascuțit, dublat de multă răbdare. Nu am ajuns să am fixații și mă străduiesc să nu duc nimic acasă din ceea ce ar trebui să rămână la serviciu. Mi se mai întâmplă, totuși, fără să conștientizez, și atunci îmi atrage atenția soția. Partea bună este că în meseria asta nu te plictisești și nu te plafonezi, pentru că tot timpul apare ceva nou. Până și o cercetare la fața locului este ceva specific acelei fapte”.

* Viața la țară, printre iepuri și găini

Și în plan personal, comisarul șef Afloarei este un om împlinit. Anul trecut, în toamnă, s-a mutat în casa pe care și-a construit-o în satul natal. Locuiește exact lângă mama lui, crește iepuri și găini, anul trecut a avut și purcel, se ocupă cu toate treburile pe care un bărbat le face în gospodărie. Nu este deloc de părere că un om care se mută la țară se ”îngroapă” acolo, așa că iese în oraș, mai des decât înainte, îndeosebi la teatru, împreună cu soția. Când e vorba de petrecut timpul și cu cei mici – băiatul de 13 ani și fata în vârstă de 9 ani -, preferă plimbările și mersul la film. Ca hobby cu vechime, a menținut în preocupările sale sportul. Badmintonul, de exemplu, a devenit un sport apreciat, practicat constant și premiat la nivelul Poliției Neamț, după ce echipa de criminaliști a dat tonul în sală și, încet-încet, ”microbul” i-a prins și pe alții. Pe locul secund, a rămas, firește, fotbalul.

Timpul liber de acasă, limitat destul de drastic, este dedicat de cele mai multe ori prietenilor, puțini și buni, cu care se întind lungi discuții, pe tot felul de teme, dar se pun la cale și planuri de excursii și concedii. În privința soției, care este economistă la o firmă privată și a crescut la bloc, Emil Afloarei a avut ceva emoții când s-au mutat la Cuiejdi: ”Am crezut că va avea dificultăți de adaptare, însă se descurcă foarte bine cu toate treburile pe care trebuie să le facă, nu aduce pe nimeni în ajutor și este o gospodină desăvârșită. Și în privința asta sunt un om norocos!”.

Cristina MIRCEA