Scriitorul, dramaturgul și scenaristul de film Dumitru Radu Popescu este primul câștigător al Premiului Național pentru Proză ”Ion Creangă”, Opera Omnia, instituit din acest an de Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț. Ceremonia de premiere a avut loc astăzi, 1 mai, la Muzeul Memorial “Ion Creangă” de la Humulești. Valoarea premiului este de 5.000 de euro.
“Sunt onorat și vă mulțumesc. Eu cred că toți nominalizații meritau acest premiu. Toți sunt prozatori importanți ai literaturii române și oricare dintre ei putea să ia acest premiu. Cred că George Bălăiță ar fi trebuit să ia primul acest premiu“, a precizat D.R. Popescu.
“Una dintre cele mai frumoase limbi românești este aceea din cărțile lui Creangă. Noi am făcut tot posibilul să fim drepți în desemnarea câștigătorului. Le mulțumesc celor care au avut ideea și le doresc să o țină tot așa și la anul, și peste doi ani și peste mai mulți când noi probabil n-o să mai fim“, a afirmat presedintele juriului, Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România.
Cristian Livescu, presedintele filialei USR Neamț a spus că, “începând de astăzi, cei doi prieteni Creangă și Eminescu sunt înfrățiți și în ceea ce privește acordarea unui premiu național. Am angajat pentru asta o anchetă în care au fost angrenate foarte multe reviste și în felul acesta am realizat nominalizările. Am dori să ținem un moment de reculegere în memoria regretatului George Bălăiță care a fost și el nominalizat”.
“Este vorba despre prezența acelor flori rare ale neamului românesc și ne bucurăm că scriitorii cei mai importanți ai țării se află aici”, a declarat Ioan Asaftei, vicepreședintele CJ Neamț.
“Astăzi, organizatorii, finanțatori scriu o filă importantă din istoria literaturii române. Mă bucură să văd atâta lume cunoscută, atâția scriitori talentați pe prispa lui Ion Creangă de la Humulești. Toți câștigătorii vor fi declarați cetățeni de onoare ai orașului Târgu Neamț“, a spus Geanina Fedeleș, city-managerul orașului Târgu Neamț.
Carmen Nastasă, directoarea Centrului pentru Cutură și Arte “Carmen Saeculare” Neamț a menționat că “este o zi deosebită pentru noi. Ion Creangă este omagiat cum se cuvine la 180 de ani de la naștere. Ne bucurăm că ne aflăm printre organizatorii acestui prestigios eveniment“.
Juriul care l-a desemnat câștigător pe academicianul D.R. Popescu a fost format din Nicolae Manolescu, Marius Miheț, Daniel Cristea Enache, Eugen Negrici, Vasile Spiridon, Ioan Holban și Cristian Livescu.
Au mai fost nominalizați: Gabriela Adameșteanu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Petru Cimpoeșu și Varujan Vosganian.
Trei dintre creațiile lui D.R. Popescu (n. 19 august, 1935, satul Păușa, județul interbelic Bihor) au fost puse în scenă de-a lungul vremii la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț: Muntele (1977), Piticul din grădina de vară (1984) și Acești îngeri triști (1985). Redactor-șef al revistelor “Tribuna” și “Contemporanul”, D.R. Popescu a deținut între anii 1982 și 1990 și funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor din România. (Ana MOISE)
Un comentariu
Felicitari dlui academician Dumitru Radu Popescu.
Felicitari CJ Neamt si Centrului de Cultura si Arte “Carmen Saeculare”.