De la înființarea sa, acum 50 de ani, Postul de Poliție Săvinești s-a aflat sub ”dinastia” Popescu. Primul șef de post a fost Chifor Popescu, tânăr locotenent la vremea aceea. L-au urmat alți doi Popești: Gheorghe și Ioan, cel din urmă fiind actualul șef de post, cu vechime de 22 de ani doar la Săvinești. Între cei trei șefi n-a fost nicio legătură de rudenie. Pur și simplu, s-a întâmplat să aibă același nume de familie și să conducă același post de poliție.
* De la țesătorie, la antiterorism
Ioan Popescu a ajuns polițist după ce, mai întâi, a fost țesător. S-a născut la Moldoveni, pe 22 iunie 1965, și, după ce-a absolvit școala din sat, singura opțiune mai apropiată a fost Liceul textil Buhuși. Era unul dintre cei 4 băieți din clasă, printre 30 de fete. Făcea naveta, cu bicicleta, trecând prin celebra așezare de țigani Orbic, iar iarna mergea cu un autobuz până la Români și pe urmă 11 kilometri pe jos. Liceul a fost perioada care l-a călit fizic și l-a pregătit pentru viața lui de mai târziu. A urmat armata, la Fetești, Ialomița, într-o structură antiteroristă. Atunci i-a intrat milităria în sânge și și-a dorit să lucreze în Ministerul de Interne. Numai că avea nevoie de 2 ani în ”câmpul muncii”, ca să se poată înscrie la școala de subofițeri, așa că s-a angajat, ca țesător, la fabrica din Buhuși, unde a lucrat cot la cot cu femeile, fără să aibă vreo problemă că meseria lui nu e bărbătească.
După ce-a fost verificat până la al șaptelea neam, a fost admis la școala de subofițeri din Slatina, iar, după alți 2 ani, în 1989, era proaspăt polițist. A fost repartizat la Belcești – cea mai mare comună din județul Iași, unde era o situație operativă încărcată, îndeosebi în privința infracțiunilor cu violență. După revoluție, a fost mutat la Cândești, unde a lucrat 6 luni, iar de pe 19 ianuarie 1995 este șef de post la Săvinești.
”Cele mai multe probleme erau cu muncitorii de pe platformă, care, imediat după ce ieșeau din uzină, intrau în baruri. Erau 70 de crâșme și toate erau pline. Când ajungeau bărbații la drumul național, ori erau victimele accidentelor, ori erau tâlhăriți. Acum nu mai sunt nici 10 baruri, platforma s-a închis, muncitorii au plecat, iar persoanele cărora le-a fost greu să muncească au rămas să-și caute alte ocupații. Avem probleme cu furturile, cu violența, cu bolnavii psihic, e o comună cu multe capcane. Trebuie să cunoști bine oamenii și teritoriul, trebuie să știi când să fii rău și când să fii bun, trebuie să știi să comunici și să colaborezi. În meseria asta, mai mult decât în altele, lucrul în echipă contează imens și numai când echipa funcționează bine apar și rezultatele”.
De-a lungul anilor, agentul șef principal Ioan Popescu a făcut echipă cu mulți oameni. A avut colegi care au venit și-au plecat, a avut elevi în practică și tineri absolvenți sub tutelă. Unii dintre oamenii care au trecut prin mâna lui sunt acum șefi de birouri, iar ultimul lui ajutor, care a plecat de la post după ce-a trecut din corpul agenților în corpul ofițerilor, era o femeie care are deja toate calitățile de polițist adevărat. Deși ea a plecat, iar o altă polițistă este în concediu de creștere a copilului și o a treia este detașată la IPJ Neamț, Postul Săvinești este cel mai bogat în reprezentante ale sexului frumos.
Pe 2 mai, au venit la serviciu două tinere, din seria agenților recrutați din sursă externă. Amândouă sunt absolvente de Drept și s-au gândit să-și schimbe viața. Mădălina Ciocan are 26 de ani, până acum a lucrat ca jurist la o firmă din București și s-a întors acasă, la Piatra Neamț, iar Ana Ramașcanu are tot 26 de ani și este pentru prima oară când lucrează, după facultate urmând un master în criminalistică și unul în probațiune.
Ioan Popescu nu se sperie deloc la gândul că va trebui să țină toată comuna în frâu lucrând cu două începătoare. ”Eu sunt convins că nu vor fi probleme și va merge treaba bine. Le învăț ce au de făcut și se vor descurca. Toți am învățat la rândul nostru”.
* Misiuni periculoase
Deși comuna e mult mai liniștită decât pe vremea în care funcționa combinatul, sunt destui răufăcători violenți care n-ar avea nicio reținere dacă polițistul venit să-l prindă este o femeie și ar sări la luptă ca în fața unui bărbat. Cel puțin într-unul din blocurile din colonie, unde s-au adunat tot felul de exemplare, e greu de crezut că proaspetele agente ar avea vreo șansă. Oricum nu ar fi lăsate singure în misiuni periculoase, iar, la nevoie, se cere sprijin din partea Secției Rurale.
”Nu mi-a fost niciodată frică, dar am avut de-a face cu câțiva pe care nu-i voi uita. În 1998, era unul rău, din Piatra Șoimului, dat în urmărire națională și în consemn la frontieră. Și el se ascundea în colonie, la blocuri. M-a sunat cineva și am plecat cu o mașină particulară să-l caut. L-am văzut pe stradă, mergea pe lângă bicicletă, am sărit din mașină, l-am somat și el a sărit, prin curți, vreo 3-4 garduri. M-am dus după el și a avut ghinion, că a nimerit în fața unui gard de vreo 2 metri, cu poarta încuiată cu lacăt, nu mai avea cum trece. L-am prins. Avea la el un cuțit cu lama de 20 de centimetri. Deja se pregătea să-l folosească. Și nu e singura dată când am fost în pericol. Am fost atacat de mai multe ori, cu cuțitul, cu toporul sau cu bucăți din sticle sparte. Important este că am scăpat și, chiar atunci când am fost nevoit să fac uz de armă, n-am împușcat pe nimeni. Am tras doar focuri de avertisment. Țin foarte mult să fiu uman și sunt convins că polițistul trebuie să fie uman. Și atunci când i se reclamă o ceartă banală, între doi vecini, de la un gard. Trebuie să ia în seamă și astfel de lucruri, pentru că nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Până seara, se ajunge la omor. Iar apelurile la 112 nu trebuie ignorate. Acum vreo doi ani, am primit un telefon, că este un bărbat beat undeva pe marginea drumului, pe strada Chimiei, și riscă să-l lovească vreo mașină. M-am dus acolo și era un bărbat în criză diabetică. Noroc că am chemat ambulanța! Toți îl credeau beat și, dacă n-ar fi primit ajutor, nu se știe cât mai rezista”.
* Un om simplu printre oameni complicați
Agentul Popescu a fost dintotdeauna un om simplu și calm. Un alt șef de post probabil că ar fi comentat că, într-o comună mare, cu mii de probleme, este nevoit să lucreze cu femei. El nu are nicio îndoială că lucrurile vor merge bine. Are niște principii sănătoase, pe care viața i le-a confirmat în repetate rânduri. N-a considerat niciodată că femeia trebuie tratată altfel decât cu mai multă atenție. În niciun caz privită ca incapabilă să facă anumite meserii. Probabil că tendința asta, spre egalitatea de tratament, are niște rădăcini vechi, în fabrica ”Postav” Buhuși, unde făcea o meserie considerată ”de femeie”. Dar i-a prins bine, ca, de altfel, fiecare experiență prin care a trecut de-a lungul vieții.
Este convins că, indiferent de situația în care îl aduce profesia pe un polițist, cel mai important lucru este să se pună în locul celuilalt și să anticipeze următoarea mișcare. Evident, când e vorba despre victima vreunei infracțiuni, cel mai mult contează ca polițistul să acționeze imediat, cu același profesionalism cu care ar face-o dacă ar fi vorba despre el însuși ca parte vătămată sau despre soția ori copilul lui.
”Când trimiți omul de trei ori acasă, că nu e bine scrisă plângerea sau că ai altă treabă mai importantă de rezolvat, nu mai ești nicidecum în slujba cetățeanului. Pentru tine, problema lui poate e minoră, dar cu siguranță că pentru el este crucială, altfel n-ar fi venit să reclame. Nu trebuie să lași niciodată pe mâine ce poți face azi, că probele dispar, nu te așteaptă. Și trebuie să fii înțelegător și echilibrat. Eu am mers foarte mult pe prevenție și, concomitent, pe evaluarea riscurilor care pot apărea. De exemplu, avem vreo 10 bolnavi psihic pe care îi monitorizăm. Când intră câte unul în criză, chiar este o problemă serioasă, pentru că, pe lângă faptul că pot face rău altora fără să aibă reprezentarea faptelor, își pot face rău singuri, se zbat, se lovesc cu capul de ziduri. Cel mai important este să fie imobilizați cât mai repede. Același lucru e valabil și cu infractorii violenți, care, deși realizează că fac rău dacă dau cu toporul, nu ezită s-o facă. Ăsta e tot secretul în meseria de polițist: să fii cu o secundă înaintea celuilalt!”.
Cristina MIRCEA
