Iulian Bulai – Noua generație de politicieni?

Iulian Bulai este un ”om luminat”. Este un artist, știe foarte multe lucruri, din foarte diverse domenii, a bătut lumea în lung și-n lat, a activat un an în China, este cult, studios. Totuși, a intrat în politică. De ce?

– Dle deputat Iulian Bulai, vă propun să începem interviul ceva mai abrupt decât se face de obicei. Așadar, conform principiilor Uniunii Salvați România, considerați că ați ajuns în mod democratic în Parlament?

Da, în sensul că am fost ales de popor și în sensul că am intrat la redistribuire – și sunt conștient de acest lucru -, deci am venit cu toate voturile pe care colegii mei din alte județe le-au strâns, care s-au alăturat voturilor pe care le-am primit în Neamț. Așa încât eu cred că am legitimitate democratică în Parlamentul României.

– Dar considerați că sunteți și reprezentativ?

Sunt foarte reprezentativ, în sensul că reprezint județul Neamț și că noi am intrat în redistribuire cu mai multe voturi decât au primit alte partide, alți parlamentari. Sigur că sunt reprezentativ, dar se pune întrebarea: ”Tu, ca parlamentar, reprezinți doar circumscripția electorală Neamț, 70.000 de oameni, cât reprezintă un parlamentar, sau toată țara?”…

– Sau doar pe cei care te-au votat?

Corect, sau doar pe cei care te-au votat… Nu prea ai cum…

– Nu convine nimănui să se spună că e reprezentativ doar pentru cei care l-au votat.

Asta nu înseamnă că eu nu-i respect pe ceilalți nemțeni, care n-au votat cu USR și pentru care lupt în egală măsură. Fiindcă eu nu lupt pentru electoratul USR, ci pentru nemțeni, între care se găsesc și simpatizanți USR…

– Scuzați-mă, dar ați folosit în ultima frază de două ori verbul ”a lupta”. Nu credeți că el e menit să dea o notă războinică unei activități mai degrabă relaxată, uneori plină de acte de lașitate și trădare, adică activitatea parlamentară?

Suntem parlamentari de opoziție, observăm niște abuzuri, trebuie să luăm o poziție, deci vorbim de o luptă. Sigur, ea nu se desfășoară în mod fizic… Sper să nu se mai întâmple incidente ca acela cu ieșitul din sală, când am filmat eu…

– Am înțeles că, dacă mai filmați, nu se știe…

Eu sunt un parlamentar cu o anumită experiență, care are o altă înțelegere a comunicării decât unii domni și unele doamne și din această diferență cred că a rezultat conflictul respectiv. Și nu cred că se va mai întâmpla.

* Diferența între diplomație și diplomație culturală

– Dacă n-ați fi ajuns parlamentar, cu ce v-ați fi ocupat acum?

Aș fi avut două opțiuni: fie să lucrez pentru Uniunea Europeană, într-una din delegațiile Uniunii, fie să lucrez pentru o instituție de diplomație culturală, care reglementează relațiile culturale între Norvegia și Rusia, instituție care se numește Secretariatul Mării Baltice. Asta pentru că am terminat studii de specialitate și am o specializare în diplomație culturală.

– Definiți ”diplomație culturală”.

Modalitatea de a crea punți între popoare, culturi, state, prin intermediul culturii, artei, folclorului și a tot ce ține de patrimoniul cultural al unui popor. Schimburile culturale au o dimensiune care trece dincolo de interesele politice și economice. România, spre exemplu, își poate îmbunătăți imaginea în străinătate prin filonul economic, al schimburilor reciproc avantajoase de produse import-export, prin filonul politic, arătând deschidere față de programele europene, față de țările vestice, dar nimic nu a făcut mai mult pentru îmbunătățirea imaginii României în lume ca premiile obținute de filmele românești la marile festivaluri cinematografice.

– Foarte bine, dar acest fel de promovare și de expunere și de schimburi culturale se găsește în atribuțiile curente ale actualelor ambasade, cele ale Ministerului de externe. De ce ar fi nevoie de o diplomație strict culturală?

Institutele culturale românești din marile capitale europene, dar și atașații culturali din Statele Unite ale Americii, unde noi nu avem institut cultural, fac o treabă bună. Dar, în opinia mea, în ciuda unei bune intenții și a unei strategii naționale de promovare a culturii românești, nu reușesc să creeze atâta promovare a industriilor culturale și creative românești cum reușește piața privată.

– Așa se explică, probabil, cazurile unor tineri artiști plastici români, de pildă, care în țară nu sunt cunoscuți deloc, iar în afară vând tablouri cu sute de mii de dolari.

Da, Adrian Ghenie de exemplu, care a vândut un  tablou cu peste un milion de euro. Ei, în cazul lui, ministerul de externe român, statul român până la urmă, a făcut o chestie fantastică: acum doi sau trei ani, a ținut cont de performanțele din mediul privat ale artistului și l-a promovat într-un program susținut de statul român, participarea României la Bienala de la Veneția.

– Ce părere aveți despre Institutul Cultural Român și scandalurile de care se face vinovat… sau nu?

Se face vinovat dintr-un singur punct de vedere: politizarea institutului. El este funcțional indiferent de ce guvernare este în țară, numai că schimbările acestea, rapide și determinate politic, nu fac bine continuității proiectelor respective. Când tu te angajezi să vii la un târg internațional de carte cu autorii cutare și cutare și, între timp, schimbându-se partidul de la putere,  traduci alți autori, dăunează predictibilității și imaginii institutului.

* Când procese economice sunt interpretate artistic

– Sunteți licențiat și master în arte vizuale. Vă rog să explicați termenul.

”Arte vizuale”, ca termen, include foarte multe, dar eu am făcut sculptură. Am avut un proiect, de a petrece un an în China și al doilea an în Norvegia, pentru a demonstra reversibilitatea proceselor economice. Asta a fost tema masteratului meu. Să explic… Un proces economic clasic este așa: europenii merg în China cu o idee, o pun în practică acolo, creează o linie de producție, produc și exportă în Europa. Se numește externalizarea producției și o fac foarte mulți, inclusiv românii. E un fenomen pozitiv, pentru că facilitează o amplificare a comerțului, dar, în același timp, este un fenomen negativ, fiindcă noi pierdem know-how-ul, pierdem capacitatea de a executa. Eu am propus un proces invers: europenii se duc cu o idee în China, dezvoltă ideea – adică fabrică niște matrițe, de exemplu -, aduc matrițele în Europa și producția o fac aici.

– Pe exemplul dat, de ce nu fac europenii și matrițele tot în Europa, de ce se duc să le facă în China?

Pentru a demonstra reversibilitatea procesului economic. E o chestie foarte specifică și care ține de o exprimare artistică a percepției unui fenomen economic. Și lucrurile pot continua, piesele se produc în Europa și sunt exportate și vândute în China. Asta am vrut eu să arăt, că se poate și invers. Acum, că am reușit, am decis că e bine să încep și al doilea masterat, în diplomație culturală.

– Dar, rămânând la proiectul dinainte, considerați că, într-adevăr, noi pierdem capacitatea de a executa?

Da. Și nu numai noi, toate statele europene pierd. Devenim analfabeți din punct de vedere tehnic. În domeniul ceramicii – fiindcă în ceramică am avut eu proiectul și știu foarte bine -, România încă stă bine, față de celelalte țări. E o minune că noi încă mai avem o fabrică de produse sanitare din ceramică la Roman. Acum, nu știu, dacă nu veneau polonezii, ce se întâmpla… În Europa de vest, este mult mai grav, toate aceste lucrări care presupun o muncă fizică foarte grea sunt externalizate în China. De exemplu, fabrici care au două sute de ani, istorice, din Danemarca, s-au închis și au dus totul în China.

* China văzută de un artist axat pe economic

– De ce ați învățat limba mandarin, din necesitate sau…?

Și da, și nu. Eu sunt un pasionat de limbi străine, vorbesc mai multe limbi străine – și înțeleg mult mai multe decât vorbesc – și am învățat mandarin, pentru că beneficiezi de mult mai multă experiență și înveți mult mai multe de la ei dacă le înțelegi limba și poți comunica. Bine, eu vorbesc mandarin la nivel conversațional, nu la nivel jurnalistic, academic sau tehnic. Eu știu să vorbesc bine, știu să negociez, să ofer și să cer informații, inclusiv din domenii tehnice, în schimb, soția mea, care a studiat limba mandarin ca filolog, vorbește mai puțin bine, dar știe să scrie, ceea ce eu nu știu. Lasă că nici nu am avut suficient timp; într-un singur an, cam atât se poate face, să înveți să vorbești cât să ai conversații, fiindcă e o limbă foarte grea.

– V-a impresionat China…

Da, m-au impresionat foarte multe lucruri în China. Din punct de vedere politic, ei au făcut ceva ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria omenirii: au scos 400 de milioane de oameni din sărăcie. Iată, la noi au trecut 27 de ani și abia putem zice că am scăpat de comunism, iar China, în numai 10-15 ani, cu un efort extraordinar și cu o deschidere către Occident formidabilă, a reușit să ajungă la niște performanțe foarte mari. Acolo funcționează o economie de piață, deși e o țară comunistă. Da, dar partidul comunist nu intervine în schimburile economice. Acolo e o stabilitate mult mai mare decât în altă parte, decât la noi, de exemplu. Au alegeri, bineînțeles, dar o dată la 10 ani! Alegeri care se desfășoară printr-un sistem de ”recomandări” interne, e altceva. Asta nu înseamnă că nu au foarte multe scandaluri legate de corupție, mulți miliardari membri ai partidului comunist… Cu toate astea, au reușit să creeze o clasă de mijloc foarte puternică. Ce m-a impresionat negativ este lipsa lor de viziune asupra mediului. Au apă verde aproape în orice râu, nu prea mai au păduri, solul este poluat… Tot progresul economic e plătit, din păcate, cu sănătatea chinezilor. După mine, dacă în maximum 5 ani nu închid centralele acelea pe cărbuni, oamenii din Beijing vor muri, într-atât de poluat este orașul, mai ales iarna.

– Aveți datorii la statul norvegian?

Da. Am datorii, pentru că, împreună cu soția mea, am cumpărat un apartament, care trebuie plătit.

– Eu înțelesesem că e vorba despre altă datorie, că Norvegia v-a plătit o bursă…

Da. Am primit burse, în ultimii ani, care, dacă am absolvit cu bine, o parte (40%) din împrumutul dat de stat se transformă în bursă, iar 60% trebuie restituit. Banii respectivi va trebui să-i restitui, în următorii 25 de ani, statului norvegian. Până în septembrie, soția mea rămâne în Norvegia – este jurnalist și în septembrie au loc alegeri în Norvegia și este foarte important pentru ea să fie acolo -, dar după aceea va veni în România. Soția mea este norvegiană, am plecat împreună în China și ne-am căsătorit acolo…

* USR cu ciudățeniile ei

– Mulți oameni spun despre dvs., membrii USR, că sunteți niște ”ciudați”…

Noi reprezentăm o altă clasă – socială probabil, dar nu cred -, dar sigur o altă clasă politică. Niciunul dintre noi nu a mai fost în politica ”mare” până acum, de asta și profilul unic al USR-ului și de asta ne-a și votat lumea. Suntem primul partid care, după 27 de ani, intră în Palament fără o activitate politică desfășurată anterior. Noi avem ceva aparte, suntem curați, avem bune intenții și învățăm repede. Și suntem dispuși să primim sfaturi.

– Ce e cu agitația recentă din USR?

Sunt diferite opinii în USR, sunt oameni care au anumite intervenții și care comunică într-un anumit fel și, până într-un punct anume, toate aceste intervenții, chiar și publice, sunt legitime. La urma urmei, toate aceste discuții sunt utile, iar faptul că apar în spațiul public arată că USR este un partid transparent.  Avem nevoie de deschidere, avem nevoie de transparență, avem nevoie de comunicare, dar avem nevoie și de previzibilitate din partea celor care conduc acum partidul.

Dan AILINCĂI