Iată-ne la finalul campaniei de împăduriri din primăvara acestui an, campanie încheiată cu succes, prin care am redat circuitului silvic aproximativ 15 ha, împădurind-o cu specii de molid, brad, gorun și paltin de munte. Și în acest an, ca și în anii precedenți, am avut deosebita plăcere de a avea în mijlocul nostru persoane cu suflet mare, oameni iubitori de natură, care au dorit din toată inima să fie alături de noi la astfel de activități, prin care, împreună, am pus bazele unor viitoare păduri, cu nădejdea și credința că, de pe urma lor, vor beneficia generațiile următoare – copiii și nepoții noștri. Aș aminti aici Organizația Femeilor Social Democrate Neamț, Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării, Clubul Iacomi, SC Autonom Neamț etc. Tuturor le mulțumim pentru respectul pe care-l au față de pădure, pentru dragostea și sinceritatea cu care ne înconjoară și pentru că, prin aceste acțiuni, contribuie la promovarea unei imagini corecte despre ceea ce reprezintă silvicultura românească și cei care sunt implicați direct în gospodărirea pădurilor și buna lor gestionare.
Pe lângă bucuria pe care o simțim atunci când suntem alături de pădure și-i dăruim o mică parte din ființa noastră, avem și multe clipe de tristețe și, de multe ori, ne este sufletul amar, când vedem cum, în ultima perioadă – mai exact în ultimii doi-trei ani – suntem criticați în termeni foarte duri de diferite organizații nonguvernamentale (ONG-uri), de diferite persoane din viața publică sau, mai grav, uneori de persoane din aparatul de conducere a țării, din diverse motive: fie că nu ne-am face conștiincios datoria, fie că am simpatiza anumite grupuri de interese, fie că am trata pădurea ca o proprietate personală, fie diverse alte motive de acest fel, în majoritatea cazurilor fără a avea un temei legal pentru aceste afirmații. Sunt perioade din an când majoritatea mass-media duce o campanie agresivă împotriva noastră, de parcă noi am fi cei vinovați de toate necazurile care vin asupra poporului român. Noi, care, din generație în generație, am adus pădurile până la acest moment, cu bune, cu rele și sub povara greutăților generate de perioadele pe care le trăim, dintr-o dată nu mai suntem buni. Și parcă se dorește eliminarea noastră din viața pădurii. Cel puțin asta simțim noi, silvicultorii.
Oare pe mâna cui lăsăm această comoară, care, din cele mai vechi timpuri, a reprezentat sprijinul și ajutorul strămoșilor noștri? Oare își închipuie cineva că un management privat sau un manager străin va administra pădurea noastră astfel încât poporul român să beneficieze de cele mai mari avantaje? Oare putem noi privi și putem considera pădurea doar ca pe o resursă financiară? O putem evalua sau o putem estima strict ca pe un bun oarecare? Categoric nu!
Haideți să privim la toate așa-zisele privatizări de după 1990 până în prezent și vom vedea cum, în mod voit, s-a ales praful de toată industria noastră de altădată. Tabloul este sumbru: milioane de oameni au rămas fără un loc de muncă și au luat calea pribegiei în străinătate, numeroase familii destrămate, copii cu ochii în lacrimi, persoane rămase fără sprijin la bătrânețe. Iată ce a adus așa-zisa privatizare!
De aceea, cu ochii în lacrimi, vă îndemn: să nu facem aceeași greșeală și în cazul pădurilor, ci să stăm, cu frică și cu tremur, și să luăm aminte! Urmările ar fi mult mai dezastroase.
De la înființarea unei păduri și până când aceasta ajunge la exploatabilitate durează aproximativ 120-130 ani. De aceea, ne trebuie mare înțelepciune și sunt întru totul de acord cu ceea ce ne-au transmis strămoșii noștri: ”Pădurea trebuie iubită, păstrată și respectată ca pe cel mai mare dar ce i-a fost hărăzit omului pe pământ”.
Cum să nu te doară inima și sufletul, când se ridică român contra român? Asta pare să fie drama cea mare a noastră, a românilor. Celor care reprezintă parte din ONG-urile atât de vehemente împotriva noastră, a celor care administrăm fondul forestier de stat al României, vă spun să luați în calcul că majoritatea sunteți români și vă ridicați împotriva fraților voștri, tot români. Dar, oare, v-ați gândit vreodată că va veni și vremea când cei care vă finanțează, după ce-și vor atinge scopul, nu vor mai avea nevoie de voi? Abia atunci veți realiza, poate, ce ați făcut și veți plânge, poate, amar, zicând: ”Vai nouă, că am vândut sânge nevinovat, am vândut viitorul copiilor noștri, am mâncat noi pâinea și am lăsat firimiturile la copii. Suntem vrednici de blestem!”.
Să sperăm că, poate, lucrurile vor merge într-o direcție mai bună. Una în care nu e loc și nici rost de denigrarea personalului silvic, de contribuția vizibilă la distrugerea acestei instituții care apără și ultima comoară rămasă a românilor, asta în timp ce se bat cu pumnul în piept și spun că, prin această atitudine, vezi Doamne, apără pădurea și vor binele poporului român.
Mă întreb și eu, ca orice bun român și bun creștin:
- Oare unde erau acești indivizi când s-au promulgat legile retrocedării fondului forestier fără nicio măsură de protecție a acestuia, fără obligativitatea de a se asigura administrarea sau măcar paza acestuia?
- Oare unde erau acești ”activiști” când s-au făcut atâtea retrocedări ilegale cu terenuri, forestiere și nu numai? Potrivit unui raport al Curții de Conturi, la nivelul anului 2012 s-au identificat circa 560.000 ha terenuri forestiere retrocedate ilegal. Nu am văzut nicio reacție din partea lor.
- Oare unde erau când parte din fondul forestier retrocedat către foștii proprietari a fost înstrăinat, vândut la străini aproape ”pe nimic”? Au stat ei printre oameni, i-au sfătuit să nu vândă aceste comori, au luptat pentru interesul lor?
- Oare unde sunt acum, când, la Ocolul Silvic Vaduri, există o solicitare de retrocedare a aproximativ 1.500 ha teren forestier, din partea unor ”moștenitori” ai boierului Costinescu, și suntem chemați în instanță? De ce nu vin să vadă ce documente ciudate și întortocheate au la dosar? De ce nu vin să le arăt tot parcursul, de când s-a depus prima cerere și până la momentul actual, că sunt aspecte foarte interesante, care trebuie arătate tuturor românilor. Să vină și să vadă cum cererea de retrocedare nici nu era bine analizată în comisie, iar moștenitorii deja veniseră cu un posibil cumpărător! Asta se întâmplă în România zilelelor noastre! Dar avem instituții ale statului care, sper din toată inima, să-și facă datoria cu demnitate!
În toate aceste cazuri, oare putem vorbi de o politică pronațională în ce privește apărarea pădurilor țării? Dacă, acum, am fi puși față în față cu domnitori precum Ștefan cel Mare sau alți strămoși de-ai noștri care au luptat și și-au dat viața pentru a păstra această țărișoară, s-o lase copiilor lor, am putea să-i înfruntăm măcar cu privirea? Pentru că, la fapte, nici nu poate fi vorba de vreo comparație… Ei au stat cu pericolul otoman permanent în spate, la nevoie și-au ars gospodăriile și holdele și s-au retras în codru, de unde s-au organizat, au atacat și au ieșit biruitori. Este plină istoria de astfel de exemple, de la strămoșii noștri daci până în vremea noastră.
Ce n-au reușit imperii puternice pe calea războiului am reușit noi pe timp de pace: am luat pâinea de la gura copiilor și am dat-o străinilor! Am vândut și distrus aproape totul. Ne-a mai rămas o singură comoară – pădurea! Cât a mai rămas din ea, că pare că nu știm cum să scăpăm și de ea.
Cu mare durere în suflet vă spun, am sperat, la un moment dat, în conducerea spirituală a țării, unde vedeam niște oameni capabili de jertfă, capabili să trezească coștiința poporului român și să-i îndemne pe toți spre o viață curată, cu simț de răspundere pentru generațiile viitoare. Și, iată, privind la ei, în loc de sprijin și îndrumare, parcă ar fi ”mână în mână” cu cei care ne vând țara. Parcă au vândut și au trădat Sfânta noastră Ortodoxie. Parcă s-au dezis de valorile morale și spirituale ale acestui popor, ale dreptății și adevărului și au îmbrățișat calea apusului și a tuturor fărădelegilor; parcă numesc minciuna adevăr și adevărul minciună. Este plină istoria de astfel de exemple, care, din păcate, nu prea sunt popularizate în rândul publicului larg. Iar cei care mai țin, curat, la dreptate și la adevăr, sunt aspru prigoniți, sunt numiți în toate felurile chiar de cei care au fost totdeauna respectați și tratați cu dragoste și respect de popor. Ce mare decădere a poporului român! Și oare să ne mai așteptăm la vremuri bune, când știm cât de ușor am călcat și călcăm peste jertfa străbunilor noștri? Toate se vor întoarce împotriva noastră.
Persoanelor politice și celor cu putere de decizie, care împroașcă cu noroi fața atâtor oameni care-și fac datoria uneori chiar și cu prețul vieții, le-aș adresa doar câteva întrebări, cu rugămintea de a da un răspuns celor pe care îi reprezintă. Sunt ei siguri că, prin tot ce fac, reprezintă interesele poporului român? De ce lovesc acești oameni nevinovați, care nu au avut niciodată nimic cu ei? Dacă, într-adevăr, în anumite zone ale țării, sunt probleme, de ce nu acționează punctual pentru a le rezolva, ci denigrează o întreagă instituție, incluzând aici și persoane care nu au nicio vină și își fac conștiincios datoria? Oare nu sunt alte interese la mijloc? Au venit vreodată în mijlocul nostru, să ne cunoască? Au venit vreodată în mijlocul nostru, să audă și să împărtășească din durerile noastre? Au venit vreodată în mijlocul nostru, pentru ca, împreună, să găsim cele mai bune soluții pentru a face față presiunilor de moment asupra pădurilor țării și pentru a duce mai departe cu demnitate această comoară a noastră?
Eu, personal, și bineînțeles că și alți colegi silvicultori, suntem împăcați cu conștiința noastră. Pentru că ne facem datoria așa cum ne-au educat părinții și cum ne-au format dascălii pentru meseria de silvicultor. Dacă ar fi să facem o paralelă între modul cum și-au făcut și își fac datoria silvicultorii și cum și-au făcut și își fac datoria acei politicieni care denigrează corpul silvic și nu prețuiesc pădurea și nici această frumoasă și binecuvântată țară, cu toate bogățiile ei, aș scoate în evidență doar un singur aspect: noi am primit spre administrare pădurea statului, pe care o respectăm, o gestionăm, o păstrăm și o dăruim, în continuare, generațiilor următoare. În partea cealaltă, tabloul este sumbru: au primit în administrare toată industria țării, pe care au făcut-o praf, au distrus-o din temelii, din vechile întreprinderi, în cele mai multe cazuri, n-a mai rămas decât o placă din beton. Nici vorbă de a mai dărui ceva generațiilor viitoare! Ba, mai mult, au promulgat tot felul de legi, prin care au încurajat vânzarea pădurilor, livezilor, viilor și terenurilor agricole către străini. Vecini de-ai noștri au procedat mai înțelept, au adoptat niște măsuri de protecție pentru propriul popor.
Un lucru este sigur: mulți au fabricat mașini, au făcut tot felul de construcții, tot felul de invenții, dar, atenție! NIMENI NU A FABRICAT ȘI NU VA FABRICA NICIODATĂ PĂMÂNT!
Îmi cer iertare dacă am cauzat vreo supărare, cât de mică, vreunui frate român. N-am scris aceste rânduri pentru a ieși în evidență, ci dintr-un sentiment acut de nedreptate la adresa silvicultorilor care-și fac datoria și la adresa pădurii românești. Am făcut-o ca un strigăt de ajutor pentru pădurea noastră, pentru viitorul țării și, implicit, pentru viitorul copiilor noștri.
Pentru fiecare din noi va veni vremea plecării din această viață. Atunci, în ultimele clipe, vom vedea tabloul vieții noastre și tare o să ne mai mustre conștiința. O să ne pară rău pentru tot binele pe care am fi putut să-l facem și nu l-am făcut. De aceea, trebuie să avem mare grijă. Să avem conștiința împăcată că am făcut ceea ce trebuie, pentru ca urmașii noștri să-și amintească cu drag de noi, să ne urmeze pilda vieții și să ne treacă și pe noi în rândul generațiilor care și-au făcut datoria.
Ing. Dumitru MUNTEANU,
șef Ocol Silvic Vaduri
