În Pipirig, loc cu oameni frumoși, mulți iubitori și păstrători de tradiții, e mare cinste să spui că ești urmaș de-al lui Creangă. O spun, convinși, și cei care într-adevăr au legături de sânge cu familia povestitorului, dar și unii care n-au nicio tangență cu neamul lui. Din tot renumele Creangă, însă, n-a mai rămas decât brânzăria – o construcție modestă, în totalitate din lemn, situată într-o curte de om din satul Dolheși. Brânzăria este înscrisă în lista monumentelor istorice, alături de biserica din Pipirig – singurele monumente din toată comuna. Dacă lăcașul de cult este îngrijit, iar preotul paroh l-a îmbogățit cu un muzeu foarte interesant, brânzăria este, practic, a nimănui.
În mod normal, neavând proprietar cunoscut, primăria ar fi instituția care ar trebui s-o întrețină și s-o pună în valoare. Nici ultimul primar, Marcel Prună, nici actualul viceprimar, care i-a preluat atribuțiile până la noile alegeri, n-au făcut absolut nimic pentru a proteja monumentul, ghidându-se după principiul că nu au voie să intre în curtea omului.
În Primăria Pipirig, pare-se că există consens deplin între viceprimar, secretar și responsabilul cu urbanismul, toți oameni de treabă, dar aflați, aparent, în eroare. Și nu foarte convinși că ”stâna” aia merită să fie monument, chiar dacă a aparținut lui David Creangă, bunicul povestitorului.
”Brânzăria nici nu mai este cea originală, că pe aia a împrăștiat-o un TIR, și nici nu mai este în locul în care era”, a spus responsabilul cu urbanismul.
Chiar așa stând lucrurile, cât timp construcția are statutul de monument, teoretic, este protejată prin lege și are un perimetru în care nu e voie să ”miște” nimic fără aviz de la Direcția pentru Cultură. Or, exact în coasta brânzăriei este o casă, gospodărească de altfel, pentru care viceprimarul Dan Bîrgăoanu era convins că există autorizație. Domnul de la urbanism a lămurit și această problemă: ”Casa e demult acolo, iar omul a făcut doar câteva lucrări, de izolare termică și tencuială, și nu a cerut autorizație pentru asta”.
”Monumentul ăsta este, de fapt, o șură de lemn, nefolosită de foarte mult timp și aflată pe proprietatea unei persoane, unde noi nu putem interveni”, a declarat viceprimarul Dan Bîrgăoanu.
În satul Dolhești, imediat după o curbă, în curtea unei familii David (sunt multe familii David în zonă), se află brânzăria. Arată exact așa cum au descris-o cei din primărie: o șură de lemn. Nu mai există niciunul dintre obiectele pe care le folosea David Creangă pentru prepararea brânzei și nici mobilierul vechi din încăperea în care dormeau ciobanii. Au fost, cândva, niște putini, strânse cu intenția de a se face un muzeu în sat, dar nimeni nu mai știe dacă sunt cele expuse acum în micul muzeu David Creangă, de lângă căminul cultural.
* ”Ați venit s-o luați? Numerotez eu bârnele, să nu vă încurcați!”
În curtea familiei David, nu era nimeni, deși ușa casei era deschisă, iar poarta descuiată. Legat de brânzărie, un câine bătrân, cu ochii blânzi, nici măcar n-a făcut efortul să latre. Cu greu, anunțată de vecinii care-i traversează curtea în fiecare zi, pentru că nu toți au ieșire direct la drum, a apărut Ileana David, femeie de 68 de ani, încă în putere. Lucra în grădină. În câteva minute, i s-au alăturat fiul și nora. Bărbatul, auzind că e vorba despre brânzărie, a spus din start: ”Ați venit s-o luați? Numerotez eu bârnele, să nu vă încurcați când le puneți la loc! E ușor de făcut! Doar eu și un om care m-a ajutat am mutat-o, după ce-a intrat TIR-ul în ea, în 1985. Am desfăcut-o, bucată cu bucată, și am dus-o mai încolo. Ne cam încurcă, pentru că nu avem curtea prea mare și ar fi bine s-o ia cineva de aici, să facă ceva cu ea. Mai opresc mașini, mai vin oameni care vor s-o vadă, dar ce să vadă? Dacă nu o repară nimeni, putrezește de tot! Și așa pe la spate sunt bârne mâncate de umezeală… Acoperișul a fost schimbat pe vremea fostului primar, domnul Popa, dar nici ăsta nu mai ține mult. Pe unde au fost copaci, deja dranița a putrezit. Noi, ca s-o folosim cumva, am pus lemnele de foc înăuntru, că doar n-o s-o ținem degeaba. Dar, dacă vine cineva s-o ia, într-o zi am eliberat tot și am împachetat-o”.
Ileana David este întru totul de acord cu fiul ei. Știe povești despre David Creangă de la soacra ei, care i-a arătat cam cât pământ avea și știa sigur că ținea cam 200 de oi în fiecare an. ”Știu că făcea multă brânză și era gospodar. Merita să fie un muzeu, să vadă lumea din ziua de azi cum se trăia acum 200 de ani. Și șura asta, până la urmă, are farmec, că nu are un cui nicăieri, nicio bucată de metal, e cu totul și cu totul din lemn. Tot au spus cei de la primărie, cu ani în urmă, că o repară, că fac, că înființează muzeu, iacă n-au făcut nimic și au început să putrezească și tălpile, că doar sunt vechi de 200 de ani”.
Talpa din față, chiar de la intrarea în brânzărie, pare să fi fost folosită, ocazional, ca trunchi pentru crăpat lemne, pentru că are multe urme de topor.
Iar locul în care se făcea, efectiv, brânza, adăpostește nu doar lemne, ci și niște cauciucuri vechi și, probabil, nefolositoare.
În încăperea în care dormeau ciobanii nu prea mai intră nimeni, așa că pânzele de păianjen au pus stăpânire pe mare parte din spațiul aflat în semiobscuritate.
* Planuri de mutare la Târgu Neamț
Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, auzise că monumentul este abandonat și s-a dus să-l vadă cu ochii ei. Atât cât a putut de peste gard, pentru că n-a găsit pe nimeni acasă. Și-a dat seama repede că, dacă nu se intervine urgent, nu va mai rămâne decât amintirea din toată brânzăria, așa că a trimis o adresă oficială Primăriei Pipirig, cerând date despre proprietar și despre măsurile pe care are de gând să le ia instituția.
”Autoritățile publice locale nu au manifestat niciun fel de interes față de întreținerea acestui monument, deși brandul Creangă este la înălțime în zonă”, a spus Rocsana Josanu. ”Eu sunt foarte dezamăgită de această atitudine și aștept răspuns scris de la primărie, după care voi vedea ce este de făcut. În orice caz, este mare păcat că nu s-a amenajat un muzeu în brânzărie și nu s-a pus deloc preț pe acest monument, așa cum ar fi meritat. Probabil că soluția cea mai bună – și am discutat deja în acest sens cu Geanina Fdeleș, city-managerul orașului Târgu Neamț – ar fi ca brânzăria să fie mutată în apropierea casei memoriale de la Humulești, unde ar avea vizitatori și ar fi, în sfârșit, pusă în valoare”.
Cristina MIRCEA
