În ședința Consiliului Local Piatra Neamț din 25 mai, s-a mai derulat un episod din povestea plină de minciuni și șmecherii a abonamentelor subvenționate la Piatra Neamț. Consilierii locali ai majorității au inițiat un proiect, prin care prețul subvenționat al abonamentului să fie cel real, de 60 de lei, nu de 15 lei, ca până acum.
În acest moment, beneficiază de abonament subvenționat la 15 lei aproximativ 2.600 de oameni. Diferența de 45 de lei de persoană este suportată de societatea care transportă călători, Troleibuzul SA, care are ca acționar Consiliul Județean, și ea este considerabilă, de 117.000 lei! O pierdere lunară clară, acoperită până de curând, la marginea legalității, de Consiliul Județean.
Secretarul orașului, Florin Fecic, s-a antepronunțat: ”Nu voi aviza acest proiect. Este vorba de o diferență de 850.000 lei. De unde bani?”. Dacă lucrurile stau așa, cum de-a ajuns proiectul în dezbatere? Corespundea el, din punct de vedere al legalității? Primarul Dragoș Chitic a venit cu amenințări: ”Voi sesiza instituțiile statului. Este ilegal și imoral. Se oprește repararea străzilor, că banii vor pleca la societatea Consiliului Județean. În loc să ne dea ei bani, le dăm noi”.
Realitatea este un pic diferită. La un moment dat, când toată puterea din județ era în mâinile primarului de la Piatra Neamț, un președinte de la județ a fost de acord ca județul să plătească toate găurile de la Troleibuzul, inclusiv cea provocată de subvenție. S-a găsit situația imorală – noi zicem și ilegală – despre care aminteam. Situația s-a perpetuat și în momentul când Dragoș Chitic a fost primar-președinte Urbtrans Neamț, care a preluat ea plata subvenției. Din acest punct poate ar trebui să ne întrebăm cum ar fi votat cei care s-au opus proiectulu,i dacă ar fi fost acționari la societatea care trebuie să presteze servicii de 60 de lei cu 15 lei! Nu prea pare o idee liberală de afaceri să pleci din start cu o pierdere de 45 de lei de călător.
În ciuda amenințărilor, proiectul a fost supus la vot și nu a trecut, deoarece s-a ajuns la balotaj. Conștiința viceprimarului Bogdan Gavrilescu nu a fost de acord cu cea de partid a PMP-istului Bogdan Gavrilescu. Din această dramă existențială, a ieșit o abținere, care a dus la picarea proiectului.
(V.B.)