Actrița Anamaria Marinca a urcat din nou pe scena Teatrului Tineretului, după 15 ani. I-a prilejuit reîntâlnirea cu publicul pietrean spectacolul ”Un stejar”, ajuns la a șasea reprezentație. De ani buni, trăiește la Londra și joacă în mari producții cinematografice internaționale. Este tonică, plină de viață, optimistă, caldă și deosebit de sinceră. Pune mult suflet în tot ce face și spune că fiecare rol pentru ea devine ”acasă”. Îi poartă o amintire neprețuită regretatului actor și director Corneliu-Dan Borcia, pentru că iubea artiștii, iubea teatrul.
– Și a fost o nouă reprezentație a spectacolului ”Un stejar”, cu Anamaria Marinca în rol de actriță invitată de onoare…
Eu vin din zona teatrului experimental și mi-a plăcut, mai ales că Teatrul Tineretului din Piatra Neamț așa este recunoscut, ca un teatru care a experimentat în permanență. Am participat astăzi la un proiect mai îndrăzneț decât multe lucruri pe care le-am făcut până acum. Eu nu am mai călcat pe o scenă de teatru de mult timp, de doi sau trei ani.
– Cum ați ajuns la Piatra Neamț?
A fost o combinație între întâmplare și dorință. Teatrul Tineretului este un teatru legendar și, pentru un tânăr actor, era o șansă să debuteze la Piatra Neamț. Am petrecut o perioadă minunată aici, sub direcția prietenului meu, regretatul actor Corneliu-Dan Borcia. Am venit pentru el, care m-a văzut la Gala Tânărului Actor ”Hop” de la Mangalia, unde am luat un premiu în anul 2000 și m-a invitat la concurs. Au fost niște ani plini de roluri principale. Cu toții am fost foarte norocoși în perioada respectivă, pentru că aveam un director care se ocupa de actori, iubea actorii și iubea teatrul și am avut ocazia să lucrăm cu regizori tineri. Cu domnul Borcia cred că am jucat în ”Votați… Escu”. El era tot timpul cu noi și eram prieteni. Îi spuneam Bobo, ne lăsa să-l tutuim. Era un prieten drag, foarte drag, apropiat și, după anii mei de teatru petrecuți la Piatra Neamț, am păstrat legătură și a fost o persoană foarte importantă în viața mea. Clara Flores și Ecaterina Hâțu erau colegele mele de apartament. Am stat în Precista și cred că pot să merg și acum pe jos până la blocul în care am locuit.
– Ați debutat într-un spectacol regizat de Radu Afrim, ”Ocean Cafe”. Apropo, Radu Afrim s-a aflat în sală în această seară.
Da. L-am văzut. Spectacolul ”Ocean Cafe” era format din câteva povești separate și, culmea, bucata mea era scrisă de nimeni alta decât Gianina Cărbunariu, actuala directoare a Teatrului Tineretului. EramSuzy și jucam cu Titi Lupescu. Îmi aduc aminte cu mare drag de acel spectacol. Regizorul Bobi Pricop ne privea când era în clasa a IX-a. Știe toate spectacolele în care noi jucam atunci și iată cum ne-am întâlnit acum, el în calitate de regizor și eu actor… E o lumea foarte mică, de fapt.
– N-ați stat mult, doar doi ani…
Odată cu alegerile prezidențiale, s-a schimbat conducerea teatrului și câțiva dintre noi am plecat. Eu, de exemplu, am ajuns la Bulandra, în trupa lui Ducu Darie. Ducu m-a văzut, m-a plăcut și am avut șansa să-mi continui drumul printre niște actori fabuloși: Cornel Scripcaru, Camelia Maxim, Anca Androne, Marian Râlea… Am jucat în spectacolul ”Anatomie. Titus. Căderea Romei” și am văzut o lume cu el. Am călătorit de la Sankt Petersburg la Bogota într-un an. L-am revăzut pe Ducu Darie la Gala UNITER și păstrăm o legătură care nu se pierde. Sunt anii mei cei mai frumoși și, dacă nu erau acești oameni, să mă vadă și să mă îndrume, îmi eram probabil foarte, foarte greu. Din păcate, în România, se vorbește foarte mult despre persoane care nu au nicio legătură cu arta și foarte puțin de adevărații artiști. Poate sună puțin arogant ce spun eu, mai ales că nici nu trăiesc printre artiști din țara mea, dar, când mă întorc, e evident acest lucru și doare.
– Recent, ați oferit un discurs impresionant și extrem de personal despre rolul pe care Facultatea de Teatru din Iași l-a avut în devenirea dvs. ca actriță. S-a întâmplat la Gala UNITER.
- Am vorbit despre profesorii mei Gheorghe Marinca, Dionisie Vitcu, Constantin Paiu, oameni care m-au format. Am reușit, până la urmă, să-l văd și pe domnul Dionisie Vitcu. El nu a fost prezent la Timișoara, dar am reușit să-l văd la Iași, pentru că am avut acolo ”Serile filmului românesc”, unde, împreună cu regizorul Cristian Mungiu, am sărbătorit 10 ani de când am câștigat Palme d’or, cu pelicula ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.
– Ați jucat cu o pietreancă în acest film, Laura Vasiliu.
Da, cu Laura Vasiliu. Am fost colege de an, dar am urmat facultățile în locuri diferite, ea la București, eu la Iași. Când am făcut ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, locuiam deja la Londra, jucasem în ”Sex Traffic”, o miniserie de televiziune, și deja îmi alesesem un drum, dar a fost o întoarcere acasă neașteptată. Nu mi-am plănuit niciodată să plec din țară, eram foarte fericită la Bulandra, însă am dat probă pentru ”Sex Traffic”, apoi am luat un Premiu al Academiei Britanice de Film, după care lucrurile au evoluat într-un mod fericit pentru mine.
– Cum a fost primit serialul documentar ”Marte”, despre colonizarea Planetei roșii, în care jucați rolul unei rusoaice, pe nume Marta Kamen, exobiolog și geolog?
Eu zic că a fost primit foarte bine, pentru că ne pregătim de o a doua serie. Începem în iulie filmările, la Budapesta, apoi ne vom muta într-un deșert din lume, nu știm precis care. În a doua serie, cred că personajele vor fi mai bine conturate, se va pune mai mult accent pe ficțiune, știu câteva elemente, deși încă nu am primit scenariile, însă nu le pot dezvălui. Dar vă invit să urmăriți serialul la National Geographic Channel.
– Cum este pentru dvs. fiecare rol? Se pregătește altfel, aveți de fiecare dată alte puncte de pornire, altă metodă?
Nu cred într-o anumită metodă. De fiecare dată, nu știu de unde pornesc, nu știu de unde s-o iau. Mă simt ca și cum n-aș fi făcut niciodată vreun rol. Nu-i vorba despre anxietate sau de emoția unui început, dar sentimentul cel mai aproape de ce simți e cel de uimire, mirare. Încep să mă întreb, să pun întrebări, să cercetez. Pentru rolul din documentar, m-am pregătit cu un om fantastic, dr. Mae Jemison, care a pășit în spațiu și am avut teste, am fost examinați. A fost o săptămână destul de complicată, un fel de cantonament de pregătire foarte interesant. Fiecare rol devine acasă și, de fiecare dată, începi să trăiești o altă viață, pentru că nu cred că vreun actor nu se dăruiește total rolului pe care-l joacă la momentul respectiv.
– Vi s-a întâmplat să așteptați îndelung un rol, iar alteori să vină pe neașteptate?
În general, nu aștept, nu cred că mi se cuvine vreun rol. Am fost surprinsă când am primit rolul pentru ”Sex Traffic”, mai ales că era un film de limba engleză, toată echipa era de altă naționalitate. Actoria este o chestiune de destin și de vocație. A existat o chemare în ceea ce mă privește. Nu pot explica motivul. Am studiat vioara timp de 12 ani și, la un moment dat, am știut că vreau să mă fac actriță. Mama este cea mai mare admiratoare a mea. I-am promis tatălui meu că voi continua să cânt, chiar dacă voi face teatru. Am cântat la vioară în cea mai recentă peliculă, pe care am filmat-o în Italia, Belgia și Germania. Acolo fac parte dintr-o formație de muzică punk, eu nu am studiat muzică ușoară sau jazz la școală, am făcut numai muzică clasică și m-am îndoit, iarăși, că aș putea să interpretez punk.
– Cum ați primit vestea că regizoarea Gianina Cărbunariu a devenit directorul Teatrului Tineretului?
Cu mare bucurie! Radu Afrim a postat pe o rețea de socializare vestea și am fost foarte încântată, pentru că e un mare regizor și un mare scriitor și este din Piatra Neamț. Nu știu cât se cunoaște în România despre Gianina, este inexplicabil pentru mine, dar ea, în străinătate, este considerată o mare autoare de teatru. Sper să participe la concurs și să rămână directorul Teatrului Tineretului. Teatrul acesta are un destin și cred că e unul fericit. Noi îl iubim foarte mult.
– Ce rol mai joacă arta dramatică în societate?
Teatrul este o parte foarte importantă a vieții culturale a orașului. În lumea în care trăiesc eu, este un loc de întâlnire, un loc deschis. Un teatru trebuie să fie deschis, eu așa îl văd, deschis tot timpul. Contează foarte mult energia unui loc. Am fost, înainte de spectacol, la Cinema Dacia și sunt profund impresionată că există oameni inimoși care l-au salvat.
Ana MOISE
FOTO: Mihaela JIPA
