Codecamp România și Rubik Hub organizează, pe 27 mai, la Piatra Neamț, unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate specialiștilor din domeniul informaticii. Manifestarea cuprinde seminarii, workshop-uri și expoziții din domeniul roboticii “pentru toți iubitorii de IT”, după cum afirmă organizatorii pe portalul dedicat evenimentului.
Vor susține prelegeri: Adrian Iftene (decan Facultatea de Informatică Iași), Adrian Sârbu, Adrian Vaman, Alex Păduraru, Alexandru Creangă, Andrei Verdeș, Dan Nicola, Alexander Stoica-Marcu, Gabriel Enea, Ilinca Nicolae (manager, Clinica Pediatrică Anastasia), Ionuț Ștefănescu, Răzvan Mihai, Cosmin Simion, Sorin Damian, Stelian Bogza, Vlad Iliescu, Eugen Cocalea, Florin Cardasim.
Manifestarea este programată în Ștrandul municipal Piatra Neamț, cu începere de la ora 9:00. Manifestări similare vor avea loc, în luna iunie, la Bacău și Suceava. Detalii și agenda manifestării – AICI (este necesară cunoașterea limbii engleze).
Manifestarea Codecamp a fost înființată la Iași, în 2008, ca o idee îndrăzneață de a pune România pe harta marilor centre de tehnologie din lume. “Marele vis atunci era să reunim profesioniștii IT într-o serie de evenimente care să favorizeze interacțiunea și să descătușeze marea lor forță creatoare, în ideea de a contrui o comunitate puternică de IT. Începuturile au fost «timide», prima întâlnire fiind organizată sub forma unei serii de discuții intensive și aplicate, cu laptopul în față, cu un grup de 30 de persoane timp de 3 zile. (….) Iată-ne în 2017, după 10 ani, mai mulți, mai înțelepți și mai plini de energie ca niciodată și cu un plan și mai măreț, care vizează dezvoltarea la nivel național, în cele mai importante centre IT din țară, dar și regional, în orașele mai mici, dar cu un potențial fantastic de dezvoltare”, a declarat Florin Cardasim. (M. CONSTANTINESCU)