Consilierii județeni au aprobat, în cea mai recentă ședință, cu unanimitate de voturi, finanțarea cu 200.000 lei a unor activități de promovare a județului Neamț la târguri internaționale și naționale de turism.
Cea mai mare sumă a fost alocată pentru Târgul de Turism al României, care va avea loc în perioada 16-19 noiembrie 2017. 90.000 lei vor fi cheltuiți pentru taxa de participare, închirierea standului, transport, amenajare spațiu – mobilier, materiale promoționale, ghivece flori, închirierea a 4 televizoare cu plasmă, laptop, echipament amplificare sunet, plus cheltuieli transport, cazare, diurnă pentru personalul CJ Neamț, desemnat să participe la eveniment.
Doi reprezentanți ai CJ Neamț vor pleca, în perioada 10-12 mai, în Shanghai-China, unde vor reprezenta județul Neamț la Târgul Internațional de Turism. Consilierii au aprobat alocarea a 40.000 lei pentru transport, cazare, diurnă și materiale de promovare.
Alți 40.000 lei au fost alocați pentru participarea la Târgul International JAVA, Tokyo-Japonia, în perioada 21-24 septembrie. Doi salariați ai CJ Neamț vor reprezenta județul la eveniment. Banii sunt tot pentru transport, cazare, diurnă și materiale de promovare.
În luna noiembrie, județul Neamț va participa la un târg de turism în Marea Britanie, este vorba de Târgul Internațional WTM Londra, pentru această acțiune fiind alocați 30.000 lei. (Gianina BUFTEA)