”În Rusia, suntem cu toții ostatici ai vodcii mult mai mult decât al oricărui sistem politic. Pe scurt, vodka e Dumnezeul rus. Anul acesta își sărbătorește jubileul” – Victor Erofeev, scriitor rus contemporan.
* Profesore, dai o vodcă?
După Revoluție, devenind pensionar, mergeam în fiecare joi la ”bazarul rușilor”, de pe malul drept al Cuiejdiului. La bazar… ca la bazar, tot felul de chilipirgii, cu tot felul de nimicuri de vânzare. Frații de pe peste Prut, pedepsiți de istorie, vindeau lame de ras, ascuțite pe pahar, căciuli rusești cu clape, țigări de contrabandă, pufoaice nou-nouțe, pește afumat și udătură.
Ca într-un film prost, de câte ori veneam la bazar, mă întâlneam cu Teo, un fost coleg de școală, cândva fost mare mahăr pe la partidul unic. Tipul era de nota 10, știa toate șmecheriile din bazar, mă instruia cu osârdie, pentru a nu pica de fazan și, în final, mă întreba, colegial: ”Profesore, dai o vodcă?”. Și dădeam. Ori eu, ori el, în funcție de finanțe. Paradoxal, individul nu era sugativă, dar îi plăcea să discute cu paharul plin despre satul lui natal, Mădei, de pe Valea Muntelui. De la el știu și astăzi niște vorbe cu tâlc, de genul: ”Au făcut din sfânta lege un… de nu se alege”. Cine ”au făcut”? Bineînțeles, comuniștii.
Altă zicere de pe malurile Bistriței? ”Căciula de pe cap și cojocul de pe tine să nu le scoți niciodată până la Sf. Gheorghe”. Teorie verificată de ultimul văjgălău (ninsoare) căzut și peste județul nostru, care a afectat puternic agricultura. Când amicul meu Teo venea în bazar și eu discutam cu basarabenii, deci stăteam cu spatele la el, mă bătea ușor pe umăr și zicea discret: ”Profesore, dai o vodcă?”. Și așa a trecut o bucată din tranziție, iar Teo a plecat ”dincolo”, la locul cu liniște și verdeață. De la plecarea lui, n-am mai băut vodcă, contrafăcută de samsarii din piață. De câte ori, astăzi, cineva mă bate pe umăr, aștept interogația: ”Profesore…?”. N-o mai rostește nimeni.
V-am narat nostimada din două motive. Primul: anul acesta, ”maica Rusia” sărbătorește un număr de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie (1917), dar și ”jubileul” vodcii. Găsind vodca mai ”interesantă”, fără a cădea în patima beției, s-o prezentăm pe înțelesul tuturor.
* Alcoolismul, boala din pahar
Rușii sunt cei mai mari consumatori de vodcă din lume, știu și țâncii de la clasa 0. Se cunoaște și că, în vastul imperiu al Rusiei, fiecare Ivan consumă 14,5 litri de alcool. Datele sunt oferite de cel mai bun scriitor rus contemporan, Victor Erofeev, în cărțile ”Enciclopedia sufletului rus”, ”Cinci fluvii ale vieții” și ”Frumoasa rusoaică”, apărute la Editura Nemira. Incomodul scriitor e iubit cu ardoare de ruși, pentru că demitizează ”adevărurile” anchilozate, dar e și urât cu patimă de rușii potentați deranjați. Referirile la vodcă sunt luate din volumul ”Bunicul”, apărut în 2002, la Moscova, la Ed. Zebra. Să-l savurăm:
«Vodca a trecut ca un tăvălug pentru mai toate familiile din Rusia, la fel ca războiul cu Hitler sau represaliile lui Stalin. Despre Nikolai, bunicul meu pe linie maternă, care divorțase de mult timp de bunica, eu, de exemplu, știam doar un singur lucru: era alcoolic. La auzul cuvântului ”vodcă”, rusul începe să se comporte imprevizibil. E ca și cum un hău s-ar isca în subconștient și acolo ar începe totul să gâlgâie, să bolborosească, să scoată clăbuci, să se cutremure din temelii» (v. articolul ”Filosofia vodcii”, din România literară, 7 aprilie 2017, pag. 26).
Vodca – Dumnezeul rus a dat și a luat. Să fim mai expliciți. Când a început războiul de apărare a patriei, războiul împotriva lui Hitler, fiecare soldat sovietic de pe front își primea cele 100 de grame de vodcă. Rație de drog, de la Comisariatul Poporului, doză stabilită de ministerul Apărării. Treabă serioasă.
”Vodcarii”, cei care au produs și împărțit bravilor soldați sovietici euforicul lichid, pretind că Stalin a câștigat războiul cu vodcă și lansatoarele de rachete Katiușa. Nu de aceeași părere a fost cel mai cunoscut teoretician al alcoolismului din Rusia, profesorul narcolog Vladimir Nujnîi. Acesta susține că cele 100 de grame de vodcă au devenit un blestem pentru întreaga generație postbelică. În anii ’60, a dus la constituirea unei noi trepte a consumului exagerat de alcool. Dacă, în Afganistan, conform statisticilor oficiale, au pierit 14.000 de soldați sovietici timp de 10 ani, în Rusia, mor, ca urmare a intoxicației alcoolice, mai mult de 33.000 de oameni. La alte nații, nu există o astfel de relație mistică față de băutură. Că noi, românii, turnăm pe gât și vodcă, și horincă, și palincă, nu are importanță. Grade, multe grade să aibă! Să ajungă la tâmplă! Să caftim nevasta!
Cum bine știți, Mihail Sergheevici Gorbaciov a fost unicul conducător al Rusiei, din întreaga istorie a vodcii, care i-a declarat un război total și necruțător, de exterminare. Ce spun rușii despre ”omul cu pată”, care a devenit ”secretar mineral”, pentru că bea numai apă minerală: «La doar o lună după ce a devenit secretar general al PC al URSS, în mai ’85, ziarele sovietice au publicat decretul intitulat ”Cu privire la măsurile de combatere a abuzului de alcool și alcoolism”. Patru ani a durat războiul lui Gorbaciov cu vodca: au fost distruse fabricile de alcool, închise magazinele de vinuri, se inventaseră cartele speciale pentru a putea procura alcool în cazul nunților și al deceselor. S-a interzis servirea băuturilor alcoolice la recepții, în cadrul ambasadelor sovietice din străinătate și, în fine, buldozerele au ras de pe fața pământului podgoriile din Crimeea, Georgia, Moldova, Kuban și Stavropol – toate acestea în urletele și țipetele poporului iubitor de vodcă, băutor. Tractoriștii, pescarii și instalatorii de rând preferau să primească, pentru munca prestată, vodcă, nu ruble» (v. volumul ”Bunicul”, tradus fragmentar din limba rusă de George Ghețu).
Că 90% dintre crime se produceau în stare de ebrietate nu-i interesa pe liderii sovietici. Să nu uităm că ex-președintele Republicii Moldova, comunistul Voronin, l-a făcut pe dl. Băsescu ”bețiv”, după ce au băut împreună, la crama aia grozavă de sub pământ.
Problema vodcii din Rusia nu s-a rezolvat cum a vrut Gorbaciov. Poporul, rușii, cei mulți, a fost împotriva prohibiției, dar în favoarea limitării consumului de alcool. E drept, rusoaicele s-au bucurat, în sfârșit, când și-au văzut bărbații acasă, treji, dar comercializarea vodcii aducea venituri uriașe. ”Țarul” bolșevic a dat înapoi glumind, spunând anecdote. Ascultați!
Cică, un Ivan, care stătea la coadă, la vodcă, cu gâtul uscat, și-a pierdut răbdarea și a gavarit, răstit și amenințător: ”Mă duc la Kremlin și-l omor pe Gorbaciov!”. Și dus a fost. După câteva ore, s-a întors, calm. Între timp, coada se mărise. Ciolovecii din rând îl iau la mișto: ”Ei, și cum l-ai ucis pe Gorbaciov?”. Cel întrebat a răspuns: ”Ei, l-am ucis pe dracu’! Acolo rândul e și mai mare ca ăsta, așa cu m-am lăsat păgubaș!”.
«În timpul carierei mele», povestea Gorbaciov cândva, «am văzut o beție cruntă de partid, la care au participat greii. Brejnev a băut. Brejnev bea, mai ales la începutul carierei sale politice. Elțin – bea și el și juca kazacioc. Avea chiar respect în rândul femeilor, îl trăgeau de pantaloni și spuneau: ”E la fel ca noi!” Occidentul însă se temea de el, pentru că avea degetul pe butonul nuclear!» (v. România literară, nr. 15/7 aprilie 2017, pag. 26).
* Vodca internațională
Vodca a produs și scandaluri comerciale, nici nu se putea altfel. În ’77, când vodca sovietică a încercat să pătrundă pe piața americană, yankeii au zis ”Niet!”, s-a refuzat autenticitatea băuturii bolșevice. Rușii n-au putut veni cu dovezi zdrobitoare. Polonezii au fost și mai porniți împotriva vodcii rusești. Au declarat, tranșant, că vodca este o băutură autentică poloneză și că rușii n-ar avea niciun drept să folosească acest brand. În această conjunctură, rușii au căutat o coadă de topor. Cum Rusia se întinde pe două continente, l-au găsit pe jurnalistul William Pohlebkin, care a redactat, pentru eșaloanele superioare ale partidului, un tratat pertinent, din care reiese clar că polonezii au născocit vodca după ruși, cu câteva decenii. Apoi, nu mai contează că Pohlebkin a fost ucis în apartamentul său din Podolsk, de lângă Moscova, de niște .
Din dorința de a-și crește popularitatea, Stalin, ”tătucul popoarelor”, a permis producerea vodcii de 30°, pe care norodul a și botezat-o ”rikovka”, după numele prim-ministrului bolșevic de atunci, Rîkov. La un an de la cele relatate, după decesul lui Lenin, vodca a revenit la 40°, iar banii colectați au fost alocați industrializării socialiste a URSS. Ceva mai târziu, teroarea stalinistă a contribuit la consumul moderat de vodcă în țară. Oamenilor le intrase frica în oase. Să nu uităm că, în timpul primei conflagrații mondiale și a Revoluției din 1917, legea prohibiției a funcționat. Mujicii ruși pileau pe șestache, dar asta e altă poveste. Dacă facem o comparație între Armata Roșie și Armata Albgardistă, trebuie să recunoaștem că bolșevicii erau mai disciplinați. Aveau și motive: muncitorii, țăranii și soldații lui Lenin păzeau cu strășnicie depozitele de băutură. Cine era prins troscăit în front era împușcat, pe loc. Regrete eterne! Te vom iubi veșnic, tovarășe Lenin!
Prof. Dumitru RUSU
