
Comisia care a evaluat activitatea directorului Complexulului Muzeal Județean (CMJ) Neamț, din perioada 25 august 2016 (când a preluat conducerea instituției) până în ultima zi a anului trecut, i-a acordat lui Iulian Ghercă nota 6,47. Conform contractului de management, valabil 5 ani, directorul CMJ a fost destituit pentru că a obținut notă sub 7 la evaluare.
La rândul lui, Adrian Alui Gheorghe, care conducea Biblioteca Județeană “G.T. Kirileanu” a primit 6,89, deci a “picat” pentru 11 sutimi. Ambii manageri au depus contestații, însă notele au rămas aceleași. Acum problema evaluărilor a ajuns în fața judecătorilor.
Singurul care n-a contestat nota și nici nu s-a adresat instanței, cel puțin deocamdată, este Liviu Timuș, fostul director al Teatrului Tineretului. (C.M.)





