CMI Urban – Punct și de la capăt sau punem cruce?

Compania Municipală de Investiții Urban SA, a municipiului Piatra Neamț, a fost considerată, pe bună dreptate, o gaură neagră a bugetului local. În jurul ei, au roit interese de tot felul, prin intermediul ei au fost manevrate spații, terenuri, municipiul a dat bunuri fără număr, pentru ca, acum, societatea să fie într-o mândră stare de insolvență, de la înălțimea căreia dă lecții de bună administrare și face apel la legile țării, să-i fie respectat dreptul de proprietate. Compania, care amenință acum că nu se poate da drumul la Piața Centrală dacă nu i se plătesc niște bunuri – făcute cu banii orașului, nota bene! -, a fost locul unde angajările s-au făcut la ordin ori pe prietenii, unde interesul economic al comunității s-a aflat pe ultimul plan și unde primarii, indiferent care au fost sau sunt, au înțeles să fie cei care trag sforile. În istoria societății, se pot distinge două etape: până în 2008 – când a încheiat cu profit și după 2008 – când lucrurile au luat-o razna, fără să intereseze pe nimeni, fără să se sesizeze nimeni.

* De la începuturi până în 2008

De la înființare până în 2004, compania, purtând doar numele Urban, a fost condusă de Constantin Iacoban, cel care avea să ajungă, peste ani, președinte al Consiliului Județean Neamț. A fost perioada când s-au pus la punct piețele, în condițiile în care banii erau mult mai puțini decât acum. Societatea administra mai multe spații, avea serele orașului – care produceau -, avea magazine proprii de desfacere, o medie de 200 de angajați și, în general vorbind, era o prezență vie în oraș. Multe din aranjamentele florale din oraș sunt de pe vremea respectivă, purtând pecetea familiei Munteanu. Aveau loc expoziții, târguri, plus Zilele Orașului, pe care Urban le realiza în parteneriat cu Primăria etc. După 2004, strict vorbind de rezultatele financiare, lucrurile au mers bine încă patru ani, pentru că deja începuse operațiunea de vânzare a spațiilor comerciale pe care societatea și, implicit, orașul le dețineau. Chiar dacă a crescut cifra de afaceri, datoriile societății se adunau vertiginos. S-a ajuns ca, în 2008, valoarea acestora să fie de două treimi din cifra de afaceri, adică peste 6,3 milioane lei! Din acest moment, începe dezastrul, din punct de vedere financiar, la Urban.

* Începutul dezastrului – 2009

Este momentul când societatea încheie anul financiar cu pierderi de peste 4,3 milioane lei și datorii de peste 10 milioane, în condițiile unei cifre de afaceri de numai 7,7 milioane lei.

În anul următor, datoriile depășesc 58 de milioane, la o cifră de afaceri de numai 6,9 milioane lei! Rapoartele membrilor AGA de la acea vreme nu vorbesc nimic despre acest dezastru, semn că tuturor li se părea o normalitate. Iar Consiliul Local vota, cu inconștiență, noi și noi majorări de capital social pentru o firmă care, în mod normal, trebuia urgent închisă. Așa au ajuns în proprietatea ei terenuri care, apoi, au putut fi vândute, pe motiv că sunt necesari bani pentru plata datoriilor.

Aberațiile financiare, pe care le poate citi oricine, duc cu gândul la inginerii financiar-administrative greu de acceptat de orice profan în ale contabilități, ca să nu mai vorbim despre experți. Așa se face că, în câțiva ani, de la capitaluri proprii de 44 milioane de lei s-a ajuns la un minus de 13,7 milioane în 2015 și la 4,2 milioane în 2016!

Sunt lucruri care ar trebui să-i preocupe pe cei care au grijă de averea orașului, dar este evident că asta e ultima lor preocupare. Prima a devenit darea în administrare către Urban a noii Piețe Centrale, obiectiv care ar aduce bani buni celui care o administrează și, foarte important, posibilitatea de a manevra bani la negru.

* De ce nu trebuie să primească Urban nimic în administrare

De-a lungul timpului, alături de suratele sale municipale – unele defuncte, între timp, gen Aqua Calor și Transurban, altele în binecuvântată insolvență, gen Perla Invest și Locato, iar altele încă funcționale, gen Publiserv și Locativ Serv – CMI Urban a fost o campioană la înstrăinat bunuri ale orașului. Evident, cu acordul Consiliului Local. Nu vorbim acum despre valori, o s-o facem cu altă ocazie, vorbim strict de spații și terenuri.

Ce spații administrate de Urban au fost înstrăinate în timp:

Enjoy Pizza, fostă pizzerie vizavi de Muzeul de Istorie, actualmente sediu de oficiu poștal, vis a vis de muzeu, actualmente sediu pentru un oficiu poștal, cumpărat de o rudă a fostului consilierul local Valeriu Andrița, în prezent consilier la Prefectura Neamț;

Topaz, fostă cofetărie în Dărmănești;

Intim, fostul restaurant;

florăria Urban, situată chiar în centrul orașului, spațiu râvnit de multă lume;

300 mp de teren în zona fostelor grajduri CAP, cu tot cu un grajd, în care se afla atelierul mecanic și de întreținere al societății;

serele orașului;

300 de mp în zona pieței Dărmănești, spații amenajate pentru cazarea producătorilor la etajul unei clădiri;

500 mp teren considerat de protecție pentru activitatea din piața Dărmănești;

spații vândute chiar în Piața Centrală, fostul sediu al biroului de Metrologie (unde se verificau cântarele), biroul administrativ și spațiul altădată ocupat de magazinul de încălțăminte ”Clujana”.

Sunt doar câteva bunuri, care arată cam ce bogăție era în această societate a muncipiului. Care nu trebuia să aibă nicio problemă financiară, dacă, desigur, ar fi fost condusă, controlată și îndrumată în folosul municipiului.

De ce s-a ajuns, totuși, în insolvență?

* Cauzele dezastrului

1. Societatea a avut organe de conducere formale, ele fiind doar o prelungire a ordinelor primite de la executivul primăriei. Așa s-au acceptat clauze aberante, cu redevențe de 90% din cifra de afaceri, și niciun șef, membru al Consiliului de Administrație, agaman, de la putere sau opoziție, nu a făcut nimic semnificativ.
2. Multe din contractele de închiriere s-au făcut unor prieteni politici, care nu au plătit chirii și utilități. Numărul lor este uriaș pentru un oraș ca Piatra Neamț, iar sumele sunt pe măsură. Situații de acest gen se întâlnesc în toate piețele administrate de Urban, precum și la Forum Center și la bazar. Acum, cu seninătate, se spune că multe datorii sunt prescrise și se arată cu degetul spre cei dinainte.
3. Nu a existat un control adevărat asupra administratorilor din piețe. De exemplu, în Piața Centrală, administratorul avea un restaurant care funcționa zi-lumină, toate cuptoarele mergând pe curent electric. Nici până în ziua de astăzi nu a fost nimeni curios să vadă cât din acest curent a fost plătit de CMI Urban și cât a revenit firmei celui care administra piața. Iar exemplele pot continua.
4. În acest moment, Urban nu administrează nimic în Piața Centrală, doar încasează banii, nu se știe pentru ce, întrucât condițiile de vânzare sunt insalubre, pentru vânzători și cumpărători deopotrivă. Asta în ciuda tuturor atenționărilor primite, ca să nu intre aici și subiecte precum ”specialiști”, ”administrare” sau ”performanță”.
5. Situația privind insolvența, introdusă artificial la Urban – pentru care ar trebui inventat un nou gen literar: romanul de natură penală -, a fost începutul planului prin care se dorește menținerea controlului asupra beneficiilor din Piață. Comunitatea de idei și interese dintre Urban și conducerea executivă a Primăriei este atât de vizibilă, încât s-ar putea să destabilizeze și imaginile sateliților de comunicații ai marilor puteri.
6. Cartea de vizită a CMI Urban sunt piețele din oraș. La cum arată ele, la cum au fost și sunt administrate, compania ar trebui pusă la plată, nu premiată cu un obiectiv nou.

Valentin BĂLĂNESCU